Chudo - Minunea
Chudo - Minunea - este un film rusesc bazat pe fapte reale. Filmul infatiseaza una dintre minunile Sfantului Nicolae, care a creat multa tulburare in randul comunistilor, incordati foarte tare in a o ascunde si a o trece in uitare, petrecuta in ziua de 31 decembrie 1955, in localitatea ruseasca Kuibisev (actuala denumire a localitatii este Samara), pe strada Cikalov, nr. 84-31. Minunea consta in faptul ca o fata a ramas intepenita vreme de patru luni, fara nici cea mai mica miscare fizica, pentru batjocorirea unei icoane a Sfantului Nicolae.
Scenaristul Iuri Arabov este cel care a scris povestea filmului, dupa datele istorice si marturiile unor martori oculari, iar regizorul Aleksandr Proskin este cel care a turnat filmul, in anul 2009. Conlucrarea dintre cei doi a dus la aparitia unui film de un realism aparte.
Sfanta Scriptura, spune tuturor, pana astazi: "Nu va amagiti: Dumnezeu nu Se lasa batjocorit; caci ce va semana omul, aceea va si secera" (Galateni 6, 7). Scenaristul Iuri Arabov, puncteaza ideea centrala a filmului, zicand: "Chiar de-ar veni Mantuitorul la noi, noi tot n-o sa credem: despre asta vorbeste filmul.
Accentul cade insa mai mult pe modul in care comunitatea a receptat aceasta minune, intr-o vreme ostila oricarei manifestari a credintei, decat pe minunea in sine. Apropierea de fata intepenita se arata a fi un adevarat examen de constiinta pentru fiecare. Viata de dupa revenirea la normal a fetei necredincioase intepenite, cat si a familiei acesteia, nu sunt insa suficient de bine luminate, acestea constituind in film doar elemente secundare.
O noua minune, petrecuta in jurul celei a Sfantului Nicolae, este si urmatoarea: in cadrul filmarilor peliculei, in anul 2008, regizoul Proskin a primit Taina Sfantului Botez, intrand astfel in Biserica Ortodoxa Rusa.
Chudo - Minunea
In localitatea ruseasca Kuibisev, numita astazi "Samara", pe strada Cikalov, nr. 84, 31, in noaptea de Anul Nou a anului 1955, o minune inspaimantatoare avea sa zguduiasca lumea inabusita de raceala si rationalitatea seaca a comunistilor. Minunea petrecuta in casa Zoiei a aprins inima a multime de oameni, fie ei crestini, ori nu.
Zoia Karnauhova era o simpla muncitoare, in fabrica de tevi din localitate. In noaptea de Anul Nou, tanara Zoia a fost invitata la petrecerea organizata in casa crestinei evlavioase Klavdia Petrovna Bolonkina, cu al carei fiu fata era prietena.
Desi Klavdia nu era de acord cu aceasta petrecere, ea a plecat de acasa, lasandu-i in pace pe cei tineri. Mama baiatului nu era de acord cu aceasta petrecere, deoarece atunci era Postul Craciunului. Anul Nou civil cadea in mijlocul Postului Craciunului, deoarece Nasterea Domnului se praznuiape 25 decembrie, dupa calendarul vechi, adica 7 ianuarie, dupa calendarul nou.
Petrecerea a inceput, insa Nicolae, baiatul gazdei, a intarziat destul de mult. Ceilalti musafiri au chemat-o pe Zoia la dans, pana ce va ajunge si Nicolae. Fata a venit intre ei, insa si-a zis in mintea ei ca, daca nu il are pe Nicolae al ei, il va lua pe Nicolae din icoana. Astfel, nebuna a luat icoana de la locul ei de cinste si a inceput a dansa cu ea.
Prietenii fetei, desi nu erau nici eu foarte credinciosi, au indemnat-o sa o lase la locul ei, caci nu se glumeste cu cele sfinte. Zoia, plina de nebunie si indrazneala, a zis: "Daca exista Dumnezeu, sa ma pedepseasca!" In numai cateva clipe, un zgomot nefiresc a zguduit incaperea, iar o lumina orbitoare a tulburat privirea celor prezenti. Rezultatul? Fata a ramas incremenita, precum o piatra cioplita, cu icoana Sfantului Nicolae in brate.
Oricat s-au fortat tinerii, nici unul nu a putut sa o urneasca din loc pe fata, ba inca nici icoana nu au putut sa i-o ia din brate. Desi era incremenita, fata nedand nici un semn de viata, inima acesteia se auzea, batand incet. Impietrirea fizica a Zoiei a durat vreme de patru luni, in care comunistii, aflati la putere, s-au straduit a tainui minunea pe cat le-a stat in putere.
Medicii, chemati de urgenta, au ramas fara raspuns, nici unul dintre ei nemaivazand si nemaiauzind despre asa ceva. Sora asistentei de pe salvarea care venise la casa fetei, in acea noapte, a marturisit, zicand: "Sora mea a ajuns acasa foarte tulburata. Desi militia o pusese sa dea o declaratie prin care se angaja sa pastreze tacerea asupra celor intamplate, ea mi-a povestit cum incercase sa-i faca Zoiei injectii, insa a fost imposibil. Era ca si cum trupul Zoiei ar fi fost de piatra - acele seringii nu intrau in piele, ci se rupeau. Oamenii ziceau ca o pedepsise Dumnezeu. Tot orasul vorbea despre acest eveniment."
Vestea despre minunea din Kuibisev s-a raspandit cu viteza luminii. Autoritatile locale comuniste au recunoscut faptul ca nu pot explica "stiintific" evenimentul si starea in care se afla Zoia, motiv pentru care au si incercat sa musamalizeze pe cat s-a putut cazul. In incercarea lor de a face orice, spre a indeparta atentia si accesul oamenilor din acel loc, conducerea orasului a desfiintat pana si statia de autobuz din fata casei.
Profesorii atei, veniti din Moscova, au dat o sentinta pe care abia daca o puteau crede ei insisi: fata sufera de o forma necunoscuta de tetanos. Insa nu exista boala care sa faca trupul rigid precum o piatra, si nici alta cauza nu poate da putere unui trup sa nu poata fi urnit din loc, ba inca sa mai stea si patru luni in picioare.
Rezultatul era firesc: oamenii au inceput sa tina posturile si sa nu mai frecventeze manifestarile organizate de autoritatile comuniste in perioada Pastilor. In cele din urma, innebuniti de inexplicabilul situatiei, comunistii au ingaduit preotilor sa vina la fata locului.
Astfel, a ajuns in casa cu pricina ieromonahul Serafim Tiapocikin, de la Sihastria Glinsk. Parintele a facut sfestanie casei, iar icoanei i-a citit o rugaciune de sfintire. Rezultatele s-au lasat insa asteptate fara nici un folos. Obligat de comunisti sa minta, in legatura cu minunea, parintele nu a facut-o. Pentru aceasta, comunistii il vor exila intr-un lagar.
Sambata, in ajunul Bunei Vestiri, in cea de-a treia saptamana a Postului Pastilor, „un batran” cu barba alba s-a apropiat de militienii care pazeau casa si i-a rugat sa-l lasa sa intre la fata. Nedandu-i voie, batranul a venit si a doua zi. In ziua de Buna Vestire, cand militienii plecasera pentru cateva momente din fata casei, batranul a intrat la Zoia. Intorsi in fata casei, militienii au auzit din interior cuvintele batranului, zicand catre fata: "Asadar, ai obosit de atata stat in picioare?" Intrand speriati in casa, nestiind cine i-a pacalit, intrand la fata fara voia lor, ei nu au gasit pe nimeni.
In ziua de 23 aprilie (6 mai, dupa calendarul nou), cand se praznuiau Pastilor, Zoia a revenit la viata. Dupa aproape patru luni (128 de zile), vreme in care fata nu a mancat, nu a baut si nu a sezut, ea a inceput a se misca si a vorbi. Curgandu-i lacrimi neincetate, Zoia striga in gura mare: "Lumea moare din pricina pacatelor! Rugati-va, aveti credinta!" Intrebata fiind despre cine a hranit-o atata vreme, fata a raspuns: "Porumbeii! Porumbeii m-au hranit!" Apoi, ea a spus tuturor ca batranul care a chemat-o la viata a fost Sfantul Nicolae, din icoana.
Datorita vremurilor grele, de opreliste comunista, istoria nu s-a pastrat cu certitudine. Astfel, unii spun ca fata a adormit in Domnul la numai cateva zile dupa revenirea la viata; altii, cred ca fata a fost internata de comunisti intr-o casa de nebuni, unde a murit nestiuta de nimeni; iar altii sustin intrarea ei in manastire si ingroparea in taina, undeva in Lavra Sfanta Treime, a Sfantului Serghie.
Teodor Danalache
Filme Crestine
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius