altmarius

cultură şi spiritualitate

„Persoana umană este o descoperire continuă“ :

Christos Yannaras la „Sfântul Silvestru“

Marius Nedelcu

În Biserica "Sfântul Silvestru" din Capitală, teologul şi filosoful creştin Christos Yannaras a participat miercuri seara la ultima sa conferinţă din Bucureşti. Întâlnirea a avut un caracter mai puţin protocolar, la discuţie participând şi numeroşi oameni din public, care au pus întrebări şi propus teme.

În Biserica "Sfântul Silvestru" din Capitală, care aminteşte bucureştenilor de figura luminoasă a părintelui Constantin Galeriu, teologul grec Christos Yannaras a participat la o discuţie liberă cu cei care au citit cărţile sale şi sunt preocupaţi de diferite aspecte teologice şi filosofice ale realităţii în care cu toţii trăim. Spre deosebire de conferinţa ţinută la Academia Română, această întâlnire de seară a stat sub semnul relaxării, dar şi al unei oarecare libertăţi, pentru că temele de discuţie au fost din cele mai variate şi propuse de public. Mulţi şi-au pus întrebarea dacă nu cumva o viaţă bisericească adevărată poate fi trăită numai în cadrul satului, în cadrul unei vieţi simple rurale. Poate fi simplitatea o soluţie pentru complicaţiile şi stresul vieţii citadine de astăzi? Yannaras a spus referitor la această soluţie că nu ar fi suficientă pentru că Biserica s-a adresat la începutul ei comunităţilor din oraşe.

"Simplitatea este romantică, dar ştiu că viaţa Bisericii a avansat în istorie cu toţi membrii Bisericii, cu savanţii şi oamenii simpli, cu oamenii cultivaţi, dar şi cei care nu au ştiut carte."

În orice context, Biserica este chemată să facă mărturia Adevărului, care nu se epuizează niciodată. "Dacă am înţeles bine, viaţa în Biserică este un urcuş continuu. În Biserică, căutarea necontenită a adevărului Evangheliei este un fapt de viaţă. Sfântul Grigorie de Nyssa a spus ceva care m-a impresionat, a spus că "asta înseamnă să-l găseşti pe Dumnezeu, să-l cauţi în mod continuu fără oprire", şi aş putea spune că aşa se întâmplă şi cu o persoană umană. Noi o întâlnim, o iubim şi trăim alături de ea, dar cunoaşterea completă a acelei persoane nu se finalizează niciodată. Este o descoperire continuă."

În opinia lui Yannaras, credinţa are o componentă de încredere. Credem fiindcă ne încredem într-o persoană şi în ceea ce ea spune. Credinţa este o manifestare a vieţii, dar ea este în acelaşi timp spusă educării. "Este nevoie de educaţie bisericească, şi aici vorbim de cateheză, de predicarea cuvântului Evangheliei în Biserică, dar avem nevoie în viaţa noastră şi de ceva practic, de rugăciune personală, care este şi rugăciunea Bisericii. Noi ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu în conglăsuire cu ceilalţi oameni care se roagă. Avem exemplul postului. Postul este o participare la viaţa Bisericii, şi nu un merit personal."

 

Vizualizări: 59

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor