Față de unsurosul unor actuali politicieni lipiți în gașcă de interese, comunismul din 1971 apare floare și parfum de inteligență.
Cum tot s-au aprins focurile pe dealuri, zilele acestea, în urma scoaterii la iveală a unei inițiative legislative de o ticăloșie care te lasă mut – respectiv luarea cetăților dacice de la administrația județeană hunedoreană și trântirea lor sub oblăduirea unor amploaiați de pe malurile Dâmboviței -, am considerat de interes să aducem în fața cititorilor scurte fragmente dintr-o dezbatere la temă care a avut loc în anul 1971. O dezbatere interesantă, care arată că, indiferent de structura politică ce a condus sau conduce România (comunism, democrație originală), cetățile dacice au fost, în mod constant, puse într-un colț întunecat al interesul. Un blestem par să ne fie politicienii, în toate vremurile!
Vremea ticăloșiilor prezente
Ticăloșie: nu am găsit un cuvânt mai potrivit pentru a descrie sinistra inițiativă legislativă promovată un un grup de parlamentari PSD cu sprijinul halucinant al unor parlamentari ce reprezintă minoritățile – ce interese fulgerătoare au minoritățile naționale să ia administrarea cetăților dacice din județul Hunedoara și să o transfere unei viitoare structuri funcționărești de București, nu reușim să pricepem (sau pricepem câte ceva, dar nu ne vine a crede!). Așadar, un melanj parlamentar dubios, pesedisto-minoritar, a pus la cale să pună iar pe butuci administrarea cetăților dacice, acum, după ce, de bine, de rău, pentru prima dată în istoria tumultoasă a acestor monumente, s-a pus puțină ordine, s-a făcut drum, s-a pus pază, a fost oprită agresivitatea turiștilor bezmetici, s-a reașezat pe harta civilizației o destinație de cea mai mare valoare pentru România.
În fruntea grupului de parlamentari chitiți pe vitregit soarta cetăților dacice stă, aparent de neimaginat, un hunedorean, cu drag să se laude peste tot că e istoric: parlamentarul din partea rutenilor Gheorghe Firczak. Nu pricepem ce i-a cășunat ruteanului pe cetățile dacice – de n-o fi, cum spun unii și alții, o simplă și arzătoare dorință de a se urca el însuși în fruntea viitoarei administrații bucureștene de cetăți dacice. Oricum, declarațiile sale publice, conform cărora pesedistul Ioan Vulpescu este tăticul inițiativei și cel responsabil, sunt cam subțirele, în condițiile în care majoritatea semnatarilor pe document sunt din grupul minorităților, iar semnătura lui Vulpescu, brusc, lipsește cu desăvârșire (vezi facsimil).
Nu insistăm mai mult pe această inițiativă, lucrurile fiind, din punctul nostru de vedere limpezi: o manevră sumbră și dubioasă, în condițiile în care este susținută de personaje din conul de umbră al Parlamentului României, inițiativa fiind acum, după dezvăluirile publice, atacată de toată lumea, inclusiv de pesediștii hunedoreni din legislativ (la PSD apare puțină demagogie în a spune că membri ai partidului au stârnit nenorocirea, dar asta nu ar fi important în ecuație). Cam atât din vremurile noastre.
O sarcină de primă urgență
Trecând la intenția noastră de recuperare a unor discuții extrem de interesante pe marginea subiectului valorificării patrimoniului inestimabil reprezentat de cetățile dacice din munții Orăștiei, vom prezenta, fără comentarii inutile, fragmente de discurs ce au apărut în două numere din Buletinul Monumentelor Istorice – 1 și 4 – din 1971.
În primul rând, chiar la începutul anului 1971, în numărul 1 al Buletinului Monumentelor Istorice apărea un text cu caracter de semnal de alarmă, semnat de arheologul și istoricul Hadrian Daicoviciu: „O sarcină de primă urgență: consolidarea și conservarea monumentelor dacice din Munții Orăștiei”.
Și spune reputatul istoric:
„Un număr tot mai mare de iubitori ai trecutului patriei poposesc pe meleagurile Munților Orăștiei; generații după generații, elevi și studenți organizează, sub conducerea dascălilor, excursii în acest ținut. Și numărul turiștilor – români sau străini – care vizitează aceste vestigii ale trecutului nostru dacic a crescut considerabil pe măsura progresului lucrărilor la asfaltarea drumului Orăștie-Costești și odată cu construirea, la Costești, a unei mici cabane.
O gravă și reală primejdie amenință, însă, aceste monumente: aceea a distrugerii treptate, dar rapide, mai ales din cauza agenților naturali (ploi, zăpadă, îngheț, alunecări de teren etc). Nu e vorba aici de modestele urme (resturile unui perete de lipitură arsă, o vatră de foc, resturile unei bârne au ale unui stâlp carbonizat ș.a.m.d.) ale unor gospodării dacice; acestea, la drept vorbind, nici nu spun mare lucru unui ochi neversat, iar inventarul (unelte, podoabe, vase) descoperit în ele a luat de mult calea muzeelor din Cluj, Deva sau Sebeș; e vorba chiar de monumentele, aparent indestructibile sau greu de distrus, ridicate din piatră: cetăți, turnuri, sanctuare”.
Iar după ce face o expunere de valorizare a spațiului cetăților dacice, Hadrian Daicoviciu sintetizează: „Concluzia tuturor celor arătate se impune de la sine: acțiunea de consolidare și conservare a complexului arheologic dacic din Munții Orăștiei nu mai poate fi amânată. Paralel cu ea urmează, desigur, să se continue cercetarea științifică a monumentelor aflate încă în pământ (dar trebuie urmată imediat de consolidare și conservare!) și să se desfășoare diverse acțiuni pentru valorificarea turistică a întregului complex: ameliorarea căilor de acces, construirea de cabane și de tabere pentru tineret, amplasarea de indicatoare, asigurarea întreținerii și a pazei tuturor ruinelor”.
Nouă, celor care am urmărit ceea ce s-a întâmplat în ultimele decenii în spațiul cetăților dacice, concluzia istoricului Hadrian Daicoviciu ne sună amar de actual și doar bula de oxigen din ultima vreme, de când administrarea Sarmizegetusei Regia a trecut la Consiliul Județean Hunedoara și s-au făcut câteva lucruri importante în zonă, mai taie din acest amar.
Fondurile au mers în nordul Moldovei
Nu după multă vreme, în același an 1971, o echipă complexă formată din arheologi, istorici, dar și reprezentanți ai Direcției Monumentelor Istorice făcea o deplasare de documentare în zona cetăților dacice din munții Orăștiei. O concluzie a acestei vizite va fi publicată într-o dezbatere consemnată de Olga Mărculescu, în Buletinul Monumentelor Istorice, anul XL, nr. 4, 1971, sub titlul: „Un program național privind conservarea, consolidarea și valorificarea cetăților dacice din Munții Orăștiei”.
Vom prezenta fragmente din această dezbatere, nu înainte de a limpezi primele rânduri din discuție amintind că, în vremea respectivă, exista o discuție între specialiști privind distincția din lege între monument arheologic, monument istoric și monument arhitectural, o distincție considerată absurdă și care atrăgea, se pare, și o împărțire oarecum injustă a interesului și fondurilor destinate fiecărei categorii.
„Lucian Roșu: (…) monumentele aflate în discuție (cetățile dacice, n.n.) sunt monumente arheologice în măsura în care au fost scoase din pământ de către arheologi; și sunt istorice prin caracterul lor documentar care atestă dezvoltarea social-economică a lumii dacice; și sunt de arhitectură prin ingeniozitatea cu care au fost construite. Împărțirea este artificială și nu-și poate găsi justificarea.
Emil Condurache: (…) indiferent că legea este sau nu așa, monumentele arheologice și arheologia nu figurează nicăieri în planul de consolidări și restaurări al D.M.I.
Laurențiu Vasilescu: De cel puțin cinci sau șase ani, D.M.I. a alocat fonduri în fiecare an pentru aceste lucrări. Și noi considerăm că și monumentele arheologice sunt tot așa de istorice ca și celelalte monumente, așa că din punctul acesta de vedere cred că suntem de acord. Că n-au fost posibilități să se facă absolut tot ce trebuia din cauza fondurilor și așa destul de mici față de ce ar fi necesar să se facă, cu toții suntem de asemenea de acord; că au existat unele priorități legitime, este adevărat și dumneavoastră le știți foarte bine, fiindcă monumentele din nordul Moldovei, pe care toți le apreciem, sunt trecute în anuarul UNESCO ca monumente internaționale și era absolut obligatoriu ca ele să fie puse în valoare, fiind poate printre cele mai valoroase monumente din țară și pe deasupra extrem de mult vizitate.
Emil Condurachi: Bine. Nu-i vorba însă aici să rupem încă o bucățică dintr-un buget care este destul de restrâns față de numărul de monumente. Dar, mai întâi, speclialiștii competenți de la D.M.I. să nu mai considere, lucrul în parte a și dispărut, că monumentele arheologice intră în sarcina altcuiva. Acest altcineva nu există; neexistând, D.M.I. este singura instituție dotată cu oameni cu pricepere și cu unele mijloace tehnice care poate să o facă”
N-au știut să pună problema
„Emil Condurachi: Aș cere voie să mai adaug un amănunt care este foarte semnificativ. Dacă la Adamclisi s-a ajuns și la H.C.M. (Hotărâre a Consiliului de Miniștri, n.n.) și la tot proiectul de ansamblu și la unele lucrări care sunt în curs, în mare măsură meritul este al tov. Vasile Vîlcu care, fiind omul locului și omul care-și iubește județul, a pus mâna pe toate telefoanele, s-a dus la toate ușile, și nu s-a lăsat până nu a scos H.C.M.-ul. Să fim înțeleși, dacă județul Hunedoara va spune: foarte frumos, când o să fie gata o să ne instalăm ca proprietari, n-o să poată, pentru că nu este de ajuns să discutăm noi, singuri. Adică trebuie de la început ca forurile superioare, fiindcă oameni suntem toți, să știe că forul cel mai înalt este la fel de preocupat, la fel de îngrijorat și la fel de entuziast pentru problemele noastre”
„Hadrian Daicoviciu: De multe ori, sunt lucruri importante care nu se fac nu atât din lipsă de fonduri sau din lipsă de bunăvoință, cât din felul în care sunt prezentate problemele de către cei interesați; nu s-a știut să se pună problema cu destulă tărie și să se sublinieze îndeajuns importanța. Nu trebuie să uităm că pentru noi aceste monumente reprezintă valori inestimabile. Nu este obligatoriu ca oricine să înțeleagă de la primul cuvânt sau de la prima privire cât sunt ele de importante. Noi trebuie să găsim cuvintele convingătoare, potrivite pentru ca aceste lucruri să fie înțelese și această înțelegere să se manifeste concret, să se transforme în măsuri practice.
Să facem lucrurile împreună cu județul
Constantin Daicoviciu: Aș vrea să mai adaug ceva pentru a ne mai întări convingerea noastră: vom învinge. Este norocul nostru că tovarășul Nicolae Ceaușescu a fost aici (informație neconfirmată, vizita președintelui efectuându-se în județul Hunedoara, fără vizitarea siturilor arheologice din Munții Orăștiei, n.n.), el cunoaște lucrurile și vreau să vă spun că la proximul Consiliu de Stat la care voi participa, voi găsi prilejul să pun această problemă, ca principiu, ca o acțiune care nu este deloc minoră pentru a o discuta în Consiliu. Bineînțeles, Consiliul va trece această sarcină organelor executante, ministere, instituții. În legătură cu colectivele de lucru: fireşte că vor fi colective, dar eu v-aş ruga, cu experienţa pe care o avem, să ieşim din şablonul acela al unor colective mari care nu fac nimic şi care tărăgănează lucrurile şi care există mai mult cu numele decît cu faptele. Să facem colective de 2-3 specialişti. Mă tem de acele colective mari unde lucrurile merg cum ştim toţi. Să ieşim din şablonul colectivelor care s-au cam compromis, adică al colectivelor nimicfăcătoare sau retardarde. Cel puţin aşa ne îndeamnă experienţa pe care o avem de cîţiva ani, sau decenii”.
Constantin Daicoviciu: „Spuneaţi că o organizare de şantier aici este un lucru foarte complicat. Și este. Aici sunt cu totul alte condiții decît în alte părți. Spuneați că de discutat este foarte uşor, de executat va fi extrem de dificil. Nu neg. Din punct de vedere tehnic, este într-adevăr foarte greu. Bani, bani, bani… aveți și avem perfectă dreptate. Dar puținul pe care am încercat să-l realizăm, acoperișuri pe care le-am făcut (și tov. Arhitect Vasilescu a exclamat: „Bine ați făcut că le-ați făcut, pentru că altfel piereau zidurile cu totul”) … le-am făcut datorită înțelegerii unui om al muncii… a unui om de la Hunedoara, inginer, legat numai sentimental de cetăți… el singur ne-a ajutat în puținul pe care l-am făcut. Lucrurile acestea pe care vrem să le urnim, cu o mare amploare, trebuie să le facem împreună cu județul. Eu însă doresc, și noi toți dorim, ca această treabă să se facă mînă în mînă cu el; și acolo, la județ vom stabili cum facem memoriul pentru forurile superioare, cum facem planul de lucrări, etapele etc. Bineînțeles cu participarea specialiștilor de la Ministerul Turismului, de la D.M.I. (Direcția Monumentelor Istorice, n.n.) și a celorlalți factori interesați”.
Să oprim revenirea pustiului
Atunci, în 1971, concluzia specialiștilor a fost aceea că va fi nevoie de un program național dedicat cetăților dacice din munții Orăștiei, program care ar fi avut nevoie de alocări importante de fonduri și care cuprindea studii de consolidarea, curățare și restaurarea a monumentelor, soluții de drenare a apei care afecta zidurile, asanare și multe altele.
După aproape jumătate de secol, după ce ultimii ani au readus grija față de cetățile dacice, în principal prin efort local, o mână de aleși din Parlament, mânați de o minte ce pare așezată în cu totul alt rost, încearcă să impună o soluție prin care disprețul și nepăsarea autorităților centrale, de la București, să stăpânească din nou inima istoriei noastre, să mai aducă vreo câteva decenii de pustiire la Sarmizegetusa Regia. Poate, totuși, vom opri această agresiune bolnavă asupra patrimoniului românesc.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius