altmarius

cultură şi spiritualitate

Cetatea Rupea va putea fi vizitată din 15 iunie

Cetatea Rupea, reabilitată printr-o investiţie de 25 milioane lei, va putea fi vizitată din 15 iunie

Cetatea Rupea din judeţul Braşov, construitǎ şi extinsǎ în secolele XIV - XVII ca refugiu pentru satele din împrejurimi, a fost reabilitată în urma unei investiţii de aproximativ 25 de milioane de lei şi va putea fi vizitată începând din 15 iunie, transmite Mediafax.

 

Potrivit primarului localităţii Rupea, Flavius Dumitrescu, cetatea va fi înscrisă în circuitul turistic după ce timp de doi ani a fost reabilitată cu fonduri europene şi cofinanţare locală, suma totală investită fiind de aproximativ 25 de milioane de lei.

"Cetatea este închisă de zeci de ani. Era o ruină. Acum doi ani au început lucrările de reabilitare după ce am primit fonduri europene. Primăria Rupea şi Consiliul Judeţean Braşov au contribuit împreună cu circa 6 milioane lei, iar restul de până la 25 de milioane lei sunt fonduri europene", a declarat corespondentului MEDIAFAX primarul localităţii Rupea.

Lucrările au constat în reabilitarea completă a cetăţii, construirea căilor de acces şi a instalaţiilor de apă, electricitate şi a iluminatului public şi ambiental.

 

De asemenea, au fost amenajate o parcare cu 100 de locuri pentru autoturisme şi zece pentru autocare şi un centru de informare turistică.

Promovarea cetăţii va începe înainte de finalizarea lucrărilor, în 1 iunie, cu o serbare câmpenească intitulată "Rupea-m gura târgului", când vor avea loc şi o expoziţie de animale şi păsări, prezentări de cai şi plimbări cu trăsurile. După deschiderea cetăţii, în timpul verii va fi organizat şi un festival dedicat compozitorului Wilhelm Georg Berger, născut la Rupea în 1929.

 

Costurile promovării oraşului, care se ridică la peste 40.000 de lei, sunt suportate tot din fonduri europene, potrivit primarului.

Cetatea Rupea, ridicată pe Dealul Cohalmului, a fost construită şi extinsă în secolele XIV - XVII, ca refugiu pentru satele din împrejurimi. Rupea este unul dintre cele mai vechi vestigii arheologice de pe teritoriul României, primele semne de aşezări omeneşti datând din paleotic şi neoliticul timpuriu (5.500-3.500 î.H.). Prima atestare documentară datează din anul 1324, când saşii răsculaţi împotriva regelui Carol Robert al Ungariei s-au refugiat în interiorul cetăţii, Castrum Kuholm. Numele de Kuholom face referire la roca pe care a fost ridicată: bazaltul. Documente din secolul al XV-lea menţionează cetatea ca fiind un important centru comercial şi meşteşugăresc, cu 12 bresle. Cetatea a servit de-a lungul timpului ca fortificaţie, dar şi ca refugiu pentru populaţia care locuia pe dealurile şi valea din împrejurimi, aşezarea acesteia fiind strategică: la îmbinarea drumurilor cacre făceau legătura între Transilvania, Moldova şi Ţara Românească prin pasurile sud-estice.

sursa: http://www.descopera.ro

Vizualizări: 37

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor