altmarius

cultură şi spiritualitate

Cercetătorii americani au descoperit „o nouă forță a naturii"?

Cercetătorii americani au descoperit „o nouă forță a naturii"?

De Alexandru Safta
Tevatron

Potrivit agenției de presă AFP, este posibil ca cercetătorii americani să fi descoperit o nouă particulă elementară, sau o posibilă forță necunoscută a naturii, cu ajutorul acceleratorului de particule Tevatron, din cadrul Fermilab, divizie a Departamentului de Energie al SUA.

Potrivit declarațiilor unor specialiști, noua descoperire ar putea oferi indicii cu privire la masa obiectelor și la felul în care acestea o obțin, una dintre cele mai aprinse preocupări actuale ale Fizicii.

Poate fi vorba despre o forță dincolo de orice cunoaștere. Dacă se confirmă, are potențialul să deschidă o lume a interacțiunilor cu totul nouă", a declarat pentru AFP Giovanni Punzi, membru al echipei internaționale de savanți care analizează în aceste momente datele obținute.

Oamenii de știință susțin că descoperirea nu are legătură cu Particula lui Dumnezeu", adică bosonul Higgs, o particulă elementară ipotetică pe care experții o caută cu ajutorul acceleratorului de particule Large Hadron Collider (LHC), din Geneva, pentru a explica de ce obiectele au masă.

Bosonul Higgs este e piesă dintr-un puzzle pe care deja îl avem. Pe când ceea ce tocmai s-a descoperit este ceva care depășește acestă frontieră - o nouă interacțiune, o nouă forță. Singurul lucru cert este că nu avem de a face cu bosonul Higgs, se comportă diferit. În timp ce Particula lui Dumnezeu s-ar dezagrega în quarci grei (denumiți top și bottom), particula descoperită se desprinde în quarci normali", a mai adăugat Punzi.

 

Oamenii de știință analizează descoperirea din SUA și urmează să iasă la rampă cu noi declarații publice. Tevatronul a fost cea mai puternică mașinărie din lume pentru acest soi de cercetare până în 2008, atunci când LHC a devenit operațional la CERN.

Sursa: Discovery

Vizualizări: 48

Comentariu publicat de silvian dobre pe Aprilie 7, 2011 la 10:51am
multumim pentru informatii !
Comentariu publicat de Nicoleta Cimpoae pe Aprilie 7, 2011 la 5:54pm
Sper doar ca aceasta noua descoperire sa fie folosita numai in folosul si pentru binele omenirii!!!
Comentariu publicat de GINA GUZUMAS pe Aprilie 7, 2011 la 11:29pm
SPER CA CEASTA NOUA DESCOPERIRE SA FIE FOLOSITA  IN  INTERESUL OMENIRII!!!

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor