Zúñiga a fost cunoscut la noi mai întîi prin una din povestirile sale, Amintirile, apărută în revista Secolul XX , nr. 1966, în traducerea prestigiosului hispanist Andrei Ionescu și prin romanul Pămîntul va fi un paradis, traducere de Ileana Mihăilă. Cult și ocult, elegant, secret și un mare observator, după cum îl definesc colegii de breaslă – Zúñiga a rezonat de-a lungul timpului cu valoarea, nu și cu succesul la public pe care noutatea propunerii sale estetice i l-a negat o vreme. Opera sa, construită în jurul a trei nuclee tematice predilecte, istoria – cea trăită la nivelul individului și al cotidianității –, literatura și lectura, conturează personalitatea originală a scriitorului, ca prozator, eseist, critic literar și traducător. Pasionat cititor și cunoscător al limbilor și literaturilor străine, a început prin a publica studii introductive la antologii de povestiri din literatura spaniolă și universală. De pildă la Cuentos completos de Cehov, Aguilar, 1953, și articole de critică literară, în publicații spaniole de prestigiu, Ínsula și El País. Ulterior, prin traduceri, studii și eseuri a făcut cunoscute în Spania operele unor mari scriitori din literatura universală –în special, avînd studii de slavistică, din rusă și bulgară, dar și din portugheză, română (fiind admirator al lui Panait Istrati și Bacovia). După insuccesul primelor două romane și o perioadă în care este preocupat de problemele materiale, sriitorul se poate dedica, neîntrerupt și cu pasiune, operei proprii, literaturii lecturii și scrisului, iar cărțile sale sunt distinse cu importante premii literare spaniole, Premio Nacional de Traducción, 1987, Premio Nacional de la Crítica, 2003, Premio Nacional de las Letras españolas 2016 pentru întreaga operă ș.a.
Ceea ce păruse a fi la vremea respectivă un dublu eșec, debutul editorial al lui Juan Eduardo Zúniga, cu primele (și singurele) sale romane, Inúutiles totales (1951), publicat, pe speze proprii și ulterior, și El coral y las aguas (Seix Barral, 1962), nu era decît confirmarea originalității autorului, care eluda realismul social dominant printre scriitorii generației sale în favoarea unui unui realism metaforic, cu elemente onirice, impresioniste, magice, fantastice, În El coral y las aguas, considerat a fi adevăratul său debut, autorul aborda tema violenței în contextul regimului opresiv din Spania, printr-o ficțiune fantastică plasată în Grecia antică. Noutatea temei, estetica diferită de aceea a contemporanilor săi, originalitatea abordării și a stilului, recursul la simbol și la o alegorie cu conotații mitologice sau magice serveau intenției autorului de a voala aluziile politice acuzatoare vizînd regimul franchist. Insolite la vremea respectivă, trama și scriitura au făcut dificilă înțelegerea romanului dincolo de mediile scriitoricești, iar primirea elogioasă de la lansare, nu a fost confirmată în acel moment de receptarea publicului. Reevaluat de critici literari importanți, romanul a fost reeditat abia în acest an, în volumul Inútiles totales. El coral y las aguas (Cátedra, 2019), apărut în luna ianuarie.
Ulterior, JEZ se dedică prozei scurte, cu o artă, subtilitate și sensibilitate care îl consacră ca narator original, marcant în proza spaniolă contemporană, cu o operă în care comentatorii descoperă reminiscențe din Bécquer, Hoffmann y Poe. Din 1980 publică volume de proze scurte începînd cu cele cuprinse în trilogia războiului civil spaniol pînă la recenta sa carte de memorii, Recuerdos de vida (Galaxia Gutenberg 2019), unde aduce, în puține pagini și cu binecunoscuta sa discreție, o nouă evaluare a trecutului său, motivînd că numai cînd simțim că sfîrșitul drumului ni se apropie putem să regîndim cele ce ni s-au întîmplat. Iar tot ceea ce i s-a întîmplat acestui scriitor imun la tentația protagonismului – pînă și în memoriile sale –, se raportează la ceilalți, la viața colectivă, la circumstanțele istorice și la lecturi, care formează experiența personală transferată în substanța prozelor sale scurte, conferindu-le veridicitatea și emoția faptului trăit. A ficționaliza pe baza propriei experiențe este un principiu și un semn de identitate autorială, prezent în întreaga operă a scriitorului. Ca și un altul, de factură formală, constînd în maniera personală de structurare a conținutului cărților sale, Deși apar ca antologii de povestiri sau eseuri, acestea au putut fi considerate totodată (și) romane eseistice sau biografice și chiar poeme în proză, avîndu-se în vedere poeticitatea limbajului și viziunea poetică predominantă. Autorul explică ambiguitatea generică precizînd că povestirile din volumele sale nu sunt autonome, sunt întotdeauna unite printr-o linie internă care poate să fie invizibilă, dar este prezentă și de aceea unii critici le-au considerat romane.
Operă emblematitcă, trilogia războiului civil spaniol compusă din romanele Largo noviembre de Madrid, 1980, La tierra será un paraíso (Premio Nacional de Narrativa, 1986) și Capital de la gloria (Premio de la Critica, 2003)44 Ulterior autorul a schimbat ordinea ultimelor două volume, Capial de la gloria devenind cel de al doilea. Alte titluri importante din opera scriitorului: Brillan monedas oxidadas 2010, Misterios de las noches y los dias, 2013, toate acestea cuprinzînd povestiri scurte și foarte scurte.
Ambientate în Madridul natal al autorului, volumele acoperă cîte una din cele trei etape, asaltul Madridului (8-23 noiembrie 1936), asediul (pînă în 1939) și perioada de după război, cu o populație epuizată care mai opune o ultimă rezistență, cu lupte de stradă între învinși și învingători, represiuni, deziluzii, conflicte și greutăți ale vieții cotidiene. Trilogia reactualizează amintiri și trăiri din vremea tinereții, cînd împreună cu familia și întreaga populație a orașului natal, autorul a trăit realitatea dură a acelui război. Scopul său este de a salva de la uitare, în lumina experienței personale, acel trecut, în special modul în care au fost trăite, la nivelul individului și al vieții zilnice, conjunctura aberantă a războiului civil, apoi gravele consecințe resimțite multă vreme în societatea spaniolă. Eu încerc să cuprind un plan dubu: aprofundarea psihologică a personajelor și descrierea contextului istoric și social, care uneori poate fi doar aluziv –preciza autorul într-un interviu și adăuga: Trecerea timpului este de asemenea importantă în aceste povestiri. Timpul care marchează evoluția sentimentelor și marchează permanența memoriei sau a uitării.
Volumul Largo noviembre de Madrid deschide trilogia cu prima perioadă a războiului civil, a anilor duri și cenușii ai Spaniei, cînd atacurile aeriene asupra capitalei, soldate cu clădiri dărîmate și morți, o transformă într-o panoramă goyescă a ororilor războiului și îi copleșește pe locuitori, care trăiesc tragedia interminabilului coșmar al mizeriei și confruntării zilnice cu moartea, foamea, pierderea adăpostului. Activînd memoria sa afectivă, asumîndu-și vocea naratorială și punctul de vedere al celor învinși finalmente, JEZ recompune în cele 16 povestiri o imagine caleidoscopică a orașului, comportamentelor umane și a vieții precare în acea cavalcadă întunecată care au însemnat anii cît a durat bătălia.
În prima povestire, Noviembre, la madre, 1936, din transparența vocii narative și cu amintirea mamei sale – căci un oraș poate fi o mamă – autorul îl introduce pe cititor în cadrul spațio-temporal al întregii cărți (anul asediului, 1936) invitîndu-l la o plimbare prin Madridul distrus. Naratorul contemplă orașul marcat de distrugere și măceluri pentru totdeauna, oraș împărțit în două, între cei din orașul bombardat și cei care luptă cu arma în mînă pentru apărarea lui, palmă cu palmă, cu disperare, elan, puține speranțe…. pentru unii un sumbru abator și pentru alții fortăreață. Apărat palmă cu palmă… în zona extremităților sale de soldați. Într-o altă povestire, absurdul și grotescul situației din orașul asediat este revelat prin ficțunea străinului. Francezul venit în capitală pentru a negocia vînzări de arme vede cartiere distruse de bombe, ruine, dărîmături de case întregi … dar nu înțelegea că existau zone care erau domeniul morții sigure … cozile la rație…și nici ceea ce i se relatează. Realitatea îi întrece capacitatea de a da un sens celor ce se întîmplă în orașul devastat, unde fiecare metru de pămînt acoperit de pavaj sau cărămizi este un loc fatidic, pe care moartea îl marca și îl ajungea cu o bucată de plumb topitâ. Pe fondul imaginii orașului supus permanentelor atacuri și pericole de tot felul, stăpînit de sunetele asurzioare ale sirenelor și tot mai plin de dărîmături, acest prim volum al trilogiei dezvăluie viața cotidiană, colectivă și individuală, starea de spirit a populației, reacții și comportamente umane diferite, generate de frică, groază, disperare în condițiile de precaritate a vieții – foame dezolantă, iminența morții, lipsuri de tot felul -de adăpost, de bani, și nu în ultimul rînd de iubire, insistînd asupra trăirilor și percepțiilor individului obișnuit și al masei anonime. Ceea ce mă interesa -preciza scriitorul într-un interviu – era reacția față de luptă în psihologia populației civile sau a oamenilor fără voce, într-un oraș asediat… ce mai rămînea din ființa umană și din pasiunile eterne în împrejurări atît de vitrege. Imaginea conturată de autor asupra comportamentelor umane este bipolară. Pe de o parte, umanitatea profundă -onestitate, camaraderie, omenie, onoare, eroism, spirit de sacrificiu, loialitate- a soldaților din tranșee, spanioli sau ai Brigăzilor internaționale, care înfruntă atacurile și moartea. Pe de alta, degradarea morală a relațiilor umane se manifestă la o parte a populației civile prin lăcomie, hoție, trădare, perversitate, lașitate, egoism. Impactul ororii și al anormalității circumstanței asupra comportamentelor, faptelor, sensibilității umane îi impune autorului să recurgă adesea la fantastic și alegorie, simbolism, onirism, pentru a da discursului său o mai mare libertate și putere de sugestie, iar cititorului un orizont mai amplu de lectură și posibilitatea unei interpretări mai nuanțate. Situații particulare capătă valențe universale și simbolice, ca în povestirea Un ruido extraño (Un zgomot ciudat), care aduce imaginea și atmosfera stranie a unei case părăsite, invadate de șobolani, unde naratorul descoperă că se ascunde un tînăr deghizat în straie femeiești, pentru a evita recrutarea în armată. Apariția stranie a acestei ființe umane sălbăticite de frică, victimă a agresivității șobolanilor din casă, creează senzația de irealitate a unei situații cu semnificații alegorice și simbolice care pot fi proiectate asupra conjuncturii istorice și a întreagii Spanii: Își ridică mîinile și le privi. Am văzut că erau negre, dar îndată am înțeles că aveau pete de sînge. Mi-am ridicat și eu mîna dreaptă și atunci am simțit usturimea zgîrieturilor. Ne priveam mîinile, dar gîndurile mele s-au dus foarte departe, au zburat peste toată țara, care sîngera, peste cîmpii și drumuri, pestre grădini, livezi de măslini și pămînturi necultivate și mi s-a părut că în toate acele locuri am dat de mîini asemănătoare, sfîșiate și sîngerînde în asfințitul războiului.
un alt nucleu tematic în opera lui JEZ, literatura și lectura, este rezultatul pasiunii autorului pentru literatura universală și în special cea rusă. Din emoția provocată de lectura timpurie, la 12 ani a cărții Un cuib de nobili de Turgheniev, se născuse dorința sa de a scrie la fel. Ulterior, studiile de slavistică și admirația față de literatura rusă, extinsă asupra personajelor feminine, limbii, naturii, femeii ruse, peisajului rusesc au creat o puternică și evidentă empatie care a modelat personalitatea și viziunea artistică a scriitorului spaniol. Contagiat în operele sale de spiritul marilor autori ruși, de preocupările acestora pentru psihologia umană, JEZ și-a atras denumirea de cel mai rus dintre scriitorii spanioli, confirmînd ideea lui Unamuno exprimată în eseul Despre sentimentul tragic al morții despre coincidența spirituală între cele două popoare, rus și spaniol.
În articolele și eseurile sale despre literatura rusă, începînd cu cartea biografică Los imposibles afectos de Ivan Turgueniev 1977 și antologia de eseuri El anillo de Pushkin. Lectura romántica de escritores y paisajes rusos 1983, ambele reeditate ulterior, pînă la volumul final Desde los bosques nevados, Galaxia Gutenberg /Círculo de Lectores, Barcelona, 2010, care reunește totalitatea contribuțiior autorului despre marii scriitori ai literaturii ruse.
JEZ propune lecturi, interpretări, portretizări, în care analiza doctă și sensibilă coabitează cu imaginația în episoade romanești, unde naratorul împrumută vocea scriitorului evocat și se instalează în interiorul acestuia, de pildă al lui Turgheniev aflat în locuința sa de la Paris, pentru a-i reconstitui trările interioare, în momentul cînd scrie ultimul poem înainte de a amuți pentru totdeauna. Eseurile din volumul El anillo de Pushkin (Inelul lui Pușkin) propun o lectură romantică, poarta care duce spre seninele domenii ale cunoașterii și toleranței, cheia admirațiilor în fața aleanului și măiesriei unor scriitori excepționali, în care concură subiectivitatea, pasiunea, imaginația, entuziasmul autorului îndrăgostit de personajele feminine din literatura rusă, de arta scriitorilor ruși, precum Pușkin, Turgheniev, Cehov, Dostoievski, Lermontov ș.a. și de operele lor, care i-au stimulat conștiința sau sensibilitatea, l-au impresionat prin pătrunderea în zonele ciudate, pliurile adînci și sinuozitățile care caracterizează interiorizarea tipic slavă, sufletul înstrăinat și enigmatic… identic cu al nostru, făcîndu-mă să visez …. visuri literare care au fost fereastra mea spre lume. Scriitorul spaniol aduce un elogiu și limbii ruse, remarcîndu-i plasticitatea și frumusețea, legătura misterioasă cu natura, cu peisajul.
Admirăm cu ceea ce este admirabil în noi. Scriitor el însuși admirabil, JEZ ilustrează din plin aserțiunea lui Fernando Savater.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius