altmarius

cultură şi spiritualitate

Cele doua cai ale mantuirii

La un moment dat, mulți tineri s-au aflat sau se află la răscruce de drum, nefiind încă hotărâţi ce cale să urmeze în viaţă.

Sf. Paisie Aghioritul a învăţat mereu că cele două căi, pe care Biserica le-a binecuvântat, adică viaţa de familie şi viaţa monahală, pot duce la scopul final al omului: mântuirea sufletului.

Condiţia este ca fiecare creștin să-şi asume una dintre aceste căi în mod liber, fără să fie influenţat de alţii, cu credinţă în Dumnezeu, potrivit cu chemarea, puterea şi „mărimea de suflet” pe care o are.

Indiferent pe care dintre aceste drumuri ar purcede omul, cerinţa de bază pentru a spori duhovniceşte este să trăiască o viaţă neprihănită, potrivit cu poruncile şi voia lui Dumnezeu.

De aceea, Părintele Paisie atrăgea atenția asupra importanței pe care o are modul în care trăim: „Dar să nu creadă cineva că toţi cei care merg la mănăstire se şi mântuiesc, numai datorită faptului că au devenit monahi. Fiecare om va da socoteală lui Dumnezeu dacă şi-a sfinţit sau nu viaţa pe care şi-a ales-o. Peste tot este trebuinţă de mărime de suflet. (...)

Există oameni căsătoriţi care trăiesc foarte virtuos şi astfel se sfinţesc. Dacă un familist Îl iubeşte pe Dumnezeu şi este atras de dragostea Lui, poate dobândi o mare sporire duhovnicească. Iar odată cu aceasta îşi înzestrează copiii cu virtuţi, creînd astfel o familie bună, pentru care va lua îndoită răsplată de la Dumnezeu” (Sf. Paisie Aghioritul, „Viaţa de familie”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 18).

În această problemă delicată, a alegerii drumului în viaţă, Gheron Paisie sfătuia ca tânărul să nu rămână nehotărât prea multă vreme, întrucât, pe măsură ce trec anii, va şovăi tot mai mult în a-şi asuma crucea, adică în a înclina balanţa de partea călugăriei sau a căsătoriei.

De aceea, el îndemna pe credincioși să nu întârzie în alegerea căii mântuitoare: „Anii trec repede şi oamenii îmbătrânesc, deci nu staţi la răscruce. Fiecare să-şi aleagă o cruce în funcţie de dăruirea pe care o are şi să înainteze pe una dintre cele două căi ale Bisericii noastre. Şi să nu întârzie! Să-L urmeze pe Hristos la Răstignire, dacă vrea să se bucure de Înviere” (Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 24).

De asemenea, Cuvioşia sa spunea că, în această perioadă de căutare a drumului în viaţă, important este ca adolescentul să-şi găsească un duhovnic bun care să-l povăţuiască, să-şi termine mai întâi studiile, iar apoi să se hotărască pe ce cale va păşi mai departe.

„Eu întotdeauna spun cu tărie că tânărul, înainte de căsătorie, trebuie să se străduiască să trăiască cât mai duhovniceşte şi să-şi păstreze curăţia, care îi asigură o îndoită sănătate. Viaţa duhovnicească este condiţia de bază pentru orice fel de viaţă ar urma cineva. (...) Cu cât mai multă lucrare duhovnicească face cineva în anii copilăriei sale, cu atât mai uşoare îi vor fi toate mai târziu, orice fel de viaţă ar alege” (Sf. Paisie Aghioritul, „Viaţa de familie”, p. 33).

Sunt Părinți bisericești care nu acceptă o așa-zisă „cale de mijloc”, a celibatului în lume, dar sunt și voci duhovnicești care aprobă într-un fel o astfel de asumare, în măsura în care persoana respectivă trăiește în curăție și își dedică viața slujirii lui Dumnezeu și aproapelui.

În acest sens, Sf. Apostol Pavel zice: „Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel. Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă” (I Co. 7, 7-9).

Fiecare cale are specificul ei, cu avantaje în ce privește lepădarea de sine și unirea cu Dumnezeu în iubire, dar și cu greutăți inerente.

Iată ce spune Sf. Apostol Pavel în continuare: „Cât despre feciorie, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul să fiu vrednic de crezare. (...) Dacă te vei însura, n-ai greşit. Și fecioara, de se va mărita, n-a greşit. Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţă în trupul lor. Eu însă vă cruţ pe voi.

Şi aceasta v-o spun, fraţilor: că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum nu ar avea. (...) Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii. Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului. Şi aceasta o spun chiar în folosul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci spre bunul chip şi alipirea de Domnul, fără clintire. (...) Dar cel ce stă neclintit în inima sa şi nu este silit, ci are stăpânire peste voinţa sa şi a hotărât aceasta în inima sa, ca să-şi ţină fecioara, bine va face” (I Co. 7, 25-38).

Cert este că nu cale în sine ne mântuiește, ci Dumnezeu, potrivit modului în care petrecem pe cale, așa cum ne învață cuvântul Sfintei Scripturi: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Mt. 6, 24; Lc. 16, 13).

În acest caz, nu există nicio cale de mijloc, nici compromisuri și nici tocmeală: ori cu Dumnezeu, ori cu duhul acestei lumi înstrăinate de Dumnezeu!

Sorin Lungu

Despre autor

Sorin LunguSorin Lungu

Colaborator

Vizualizări: 66

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor