altmarius

cultură şi spiritualitate

Cel mai vechi strat de gheaţă din Marea Arctică se dezintegrează, pentru prima dată în istorie

Cel mai vechi strat de gheaţă din Marea Arctică se dezintegrează, pentru prima dată în istorie

Una dintre cele mai vechi şi mai groase calote de gheaţă din regiunea Polului Nord a început să se dezintegreze, pentru prima dată în istorie. Este pentru a doua oară, anul acesta când dezintegrarea stratului de gheaţă expuse apa oceanelor la temperaturile crescute din atmosferă.

Acesta este parţial rezultatul schimbărilor climatice produse de valurile de căldură şi curenţii de aer cald ajunşi în emisfera nordică.. Conform Science Alert imaginile furnizate de satelitul NASA Worldview arată momentul în care gheaţa devine casantă şi mobilă.

„Stratul a devenit mobil deoarece este mult mai subţire decât anterior, acest lucru a fost observat şi în alte regiuni din Arctica”, a declarat fizicianul Peter Wadhams, director al Polar Ocean Physics Group din cadrul Universităţii Cambridge. 

„În trecut mare parte din stratul de gheaţă din Arctica era compusă din straturi formate de-a lungul unor perioade diferite de timp. Singura zonă cu straturi de gheaţă formate în diferite perioade se află în nordul Groenlandei, însă imaginile din satelit arată că şi această zona a început să se dezintegreze”, a declarat Wadhams. 

Sursa: Zack Labe/NASA Worldview

Gheaţa din această regiune este extrem de groasă şi compactă, însă este împinsă de către curentul transpolar, unul dintre cei mai importanţi curenţi din Oceanul Arctic, ce transportă gheaţă din Siberia până în Groenlanda. 

„Gheaţa de aici nu poate fi transportată mai departe, aşadar se adună în grămezi. În medie are o grosime de 4 metri şi se poate acumula în culmi de peste 20 de metri grosime”, a declarat cercetătorul Walt Meier din cadrul US National Snow and Ice Data Center. 

Însă temperaturile record din februarie şi august au subţiat acest strat de gheaţă ce poate fi mişcat, în prezent, de către curenţi. Informaţile prezentate de Norwegian Ice Service  arată că stratul de gheaţă din Arctica este cu 40% mai scăzut decât media periodei. 

Wadhams avertizează că acest lucru ar putea distruge populaţia de urşi polari, foci sau grupurile indigene care pescuiesc în zonă . 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 

Vizualizări: 36

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

198 state 

(ultimul: Guyana)

Numar de steaguri: 262

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 44

1 stat are peste 600,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 90.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

3 state au peste 10.000 clickuri (ItaliaFranta,  

Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

23 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

© 2019   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor