Cel mai spectaculos stadion din Imperiul Bizantin

[altmariusistoric2]

https://historia.ro/sectiune/general/cel-mai-spectaculos-stadion-di...

Autor: Rebeca Pîșlac

Hipodromul din Constantinopol a fost cel mai mare stadion din istoria Imperiului Bizantin de la întemeierea lui, de către Constantin cel Mare, până la cucerirea de către Imperiul Otoman în 1453. Aici aveau loc curse cu care și cai, pantomime, spectacole cu animale, parade cu animale exotice, precum și diferite probe sportive. Totodată, acesta era locul unde împăratul se întâlnea cu supușii, aici aveau loc revolte, execuții publice, parade ale generalilor victorioși, ospețe și multe alte evenimente. 

Cronicarul Ioan Malalas scrie că împăratul Septimius Severus a inițiat construirea hipodromului după ce a cumpărat clădirile și a defrișat locul ales pentru amfiteatru. Însă nu l-a terminat, împăratul Constantin cel Mare fiind cel care l-a completat, împodobindu-l apoi cu statui din bronz și monumente luate din diferite părți ale imperiului, după ce a mutat capitala de la Roma la Constantinopol. Hipodromul a fost centrul vieții sociale și politice din Bizanț, nu palatul imperial, așa cum ne-am fi putut aștepta. 

Constantin considera noua capitală importantă pentru ceea ce era, dar și pentru ce nu era – o tabula rasa, o pagină albă pe care împăratul putea să scrie noua sa viziune despre imperiu, un oraș creștin, spre deosebire de Roma, care era considerată păgână. Nu trebuie să uităm că, începând cu domnia lui Constantin cel Mare, creștinismul capătă legitimitate și influență în aparatul de stat și în ideologia imperială. 

Câți oameni încăpeau în tribune?

Dimensiunile hipodromului au fost mereu în atenția arheologilor și a istoricilor, fiecare propunând variante diferite, fie în funcție de săpăturile arheologice, fie reconstituite pe baza vestigiilor pe care le putem vedea astăzi în Istanbul. De exemplu, bizantinologul Rodolphe Guilland avansează o lungime a hipodromului de 370 de metri, în timp ce Louis Brehier și Albrecht Vogt sugerează 500 de metri.

La fel se întâmplă în cazul locurilor din tribune, pe care istoricul John Bury le estimează între 70.000 și 80.000 de locuri, dispuse pe 30 de rânduri. Alan Cameron plusează la capacitatea amfiteatrului – 100.000 de locuri. Însă, la acea vreme, Constantinopolul avea maximum 25.000 de locuitori, deci ce sens ar fi avut un amfiteatru în care să încapă de patru ori mai mulți oameni? 

Dacă, în Imperiul Roman, unele dintre atracțiile cele mai mari ale arenei erau luptele cu gladiatori, în Imperiul Bizantin acestea nu au avut loc niciodată, pentru că noua religie creștină prețuia viața, uciderea unui om, mai ales pentru amuzamentul altora, fiind un păcat capital.

Creștinismul a schimbat radical felul în care percepeau oamenii timpul liber sau sportul. Astfel, luptele cu gladiatori au fost înlocuite cu celebrele curse de cai, de aici venind și numele arenei: hipo însemnând „cal”, iar dromos – „pistă”. Cursa de cai a devenit sportul național bizantin. 

O altă emblemă a Bizanțului a fost facțiunea – grupul care susține atleții din hipodrom. Facțiunile sunt prezente din perioada romană, dar importanța lor a crescut în perioada bizantină, fiind identificați după culori: Albaștrii, Verzii, Roșii și Albii. Le putem compara astăzi cu galeriile echipelor de fotbal, doar că atunci atașamentul și apartenența față de o culoare erau mult mai puternice și se manifestau și la nivel social și religios, fiecare facțiune urmărind să obțină cele mai importante funcții din administrație. 

Atât în societatea romană, cât și în cea bizantină, jocurile și spectacolele erau criticate de unii filosofi, oratori și părinți ai Bisericii, deoarece îndepărtau atenția de la lucrurile nobile și înalte. Erau disprețuiți cetățenii care își dedicau toată ziua arenei, ignorând preocupările spirituale sau intelectuale. De exemplu, poetul Iuvenaliu critică populația Romei în Satira a X-a, intitulată „Goliciunea puterii”, unde scrie că aceeași mulțime care obișnuia să aibă puterea și să controleze legiunile dorește acum un singur lucru: pâine și circ. De aici vine și cunoscuta expresie care arată preferința pentru amuzament, în detrimentul preocupării pentru propășirea socială și politică. 

Hipodromul a fost și el, la rândul lui, un loc blamat de creștinism pentru spectacolele de teatru și circ pe care le adăpostea, numerele de pantomimă și bufoneriile care contraveneau moralei creștine, așa cum arată scrierile patristice. Pentru mulți părinți ai Bisericii, acesta era un loc al desfrâului, cu multe statui nud care alimentau patimi. În plus, idealul ascetic care propovăduia postul pentru slăbirea trupului intra în contradicție cu educația fizică și sportul care-l dezvoltă. [...]

Magie și ocultism, ospețe și festivaluri

Arena a avut și implicații păgâne asociate cu magia, superstiția și ocultismul încă din secolul al IV-lea. Cronicarul Nikita Choniates scrie că filosoful Apolonius din Tyana a pus în hipodrom un vultur de bronz, iar cei care erau mușcați de șerpi veninoși și se uitau în ochii lui erau salvați de la moarte. 

Ammianus Marcellinus povestește cum trei atleți au fost demascați pentru că au apelat la ocultism cu scopul de a-și asigura victoria. Primul dintre ei, Auchenius, fusese acuzat că ar bea poțiuni magice la îndemnul unor senatori care voiau ca el să câștige, dar a fost eliberat din lipsă de probe. Athanasius, un cursant îndrăgit de populație, a fost ars de viu pentru că apelase la vrăjitorie înainte de o cursă. Hilarinus își pusese fiul să îi pregătească poțiunea, în cadrul unui ritual interzis de lege. Fiind condamnat, a fugit și s-a refugiat într-o biserică, dar a fost prins și decapitat. 

Ana Comnena menționează și ea că un astrolog pe nume Alexandreus, care prevedea viitorul folosind zarurile, ghicea și rezultatele curselor, contra cost. 

În concluzie, vrăjitoria și ocultismul se referă atât la practicarea unor ritualuri în hipodrom, cât și la prevederea rezultatelor curselor, îmbunătățirea performanței atleților, slăbirea sau îmbolnăvirea adversarilor și influențarea performanței cailor.

FOTO: Getty Images