cultură şi spiritualitate
Cartea sfântă are o vechime de aproximativ 1.000 de ani. În acest moment se află în posesia colecţionarului Jacqui Safra. El a fost cel care a datat cu carbon Codex Sassoon, confirmând că acest volum este mai vechi decât Aleppo Codex şi decât Leningrad Codex, alte două ediţii timpurii ale Bibliei ebraice, potrivit casei Sotheby's.
Codex Sassoon a fost denumit astfel după un fost proprietar al său, David Solomon Sassoon, care a cumpărat acea Biblie în 1929 şi a adunat una dintre cele mai importante colecţii private de manuscrise iudaice şi ebraice din secolul al XX-lea, notează Agerpres.
Documentul scos la vânzare conţine o legătură vitală care corelează tradiţia orală iudaică şi Biblia ebraică modernă.
Prețul estimativ de vânzare al cărții sfinte este de 50 de milioane de dolari. Dacă va fi cumpărată în schimbul unei sume cel puțin apropiată de cea estimativă, atunci Codex Sassoon va deveni cel mai valoros text tipărit sau cel mai valoros document istoric vândut vreodată la o licitaţie, au transmis reprezentanţii casei Sotheby's.
Investitorul miliardar Kenneth Griffin a stabilit recordul în acest domeniu în 2021, când a plătit 43,2 milioane de dolari la o licitaţie a aceleiaşi case pentru a achiziţiona o copie princeps a Constituţiei Statelor Unite ale Americii.
Potrivit organizatorilor licitaţiei, Codex Sassoon datează dintr-o perioadă cuprinsă între sfârşitul secolului al IX-lea şi începutul secolului al X-lea, conform unor analize ştiinţifice şi paleografice, şi conţine aproape tot textul din Biblie. Cele mai vechi copii ale textului biblic găsite vreodată au fost Manuscrisele de la Marea Moartă, care au fost descoperite în nişte peşteri în anul 1947.
Codexul, sau manuscrisul sub forma unei cărţi, va putea fi văzut de public pentru prima dată în ultimii 40 de ani săptămâna viitoare la Londra, apoi va fi expus la Tel Aviv, Dallas, Los Angeles şi, în cele din urmă, la New York în luna mai.
Biblia ebraică include 24 de cărţi separate, organizate în trei părţi - Legea/ Învăţătura (Pentateuh), Profeţiile şi Celelalte Scrieri. Începând cu cartea Genezei şi încheindu-se cu Cărţile apocrife, Biblia ebraică este un document fundamental pentru iudaism, cât şi pentru creştinism şi islam
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius