altmarius

cultură şi spiritualitate

Cea mai ADÂNCĂ peșteră de calcar din România, CERCETATĂ cu aproape un milion de lei

– FOTO

http://www.voceatransilvaniei.ro/cea-mai-adanca-pestera-de-calcar-d...

Bistriţa Năsăud
Cea mai ADÂNCĂ peșteră de calcar din România, CERCETATĂ cu aproape un milion de lei – FOTO

Cea mai adâncă peşteră de calcar din România, Peştera Tăuşoare din Munţii Rodnei, a beneficiat de un proiect cu fonduri europene câştigat în urmă cu trei ani de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, în baza căruia a fost pusă în valoare importanţa sa ştiinţifică şi s-au luat măsuri de protejare a celor cinci specii de lilieci descoperite aici de-a lungul timpului, informează Agerpres.

Această peşteră, care ocupă o suprafaţă de 72 hectare şi are o adâncime de peste 413 metri, a constituit obiectul unui proiect finanţat prin POS Mediu, în valoare de aproximativ 980.000 lei, prin care s-a dorit crearea unui sistem de management eficient al sitului de importanţă comunitară şi a ariei protejate de interes naţional Peştera Tăuşoare.

Managerul proiectului, Iulia Strugariu, a declarat luni, într-o conferinţă de presă care a marcat finalizarea proiectului, că planul de management elaborat în baza acestui proiect cu fonduri europene se află în prezent la Ministerul Mediului, spre aprobare, şi că acesta va sta la baza punerii în valoare, din punct de vedere ştiinţific, a peşterii.

Cercetările ştiinţifice s-au desfăşurat cu sprijinul Institutului de Speologie „Emil Racoviţă” din Bucureşti, iar în paralel au avut loc lucrări de înlocuire a infrastructurii de acces în peşteră.

La rândul său, custodele peşterii, Crin Theodorescu, a spus că proiectul a confirmat faptul că Peştera Tăuşoare nu va putea fi deschisă turiştilor, având în vedere că este greu accesibilă, însă aceasta a atras atenţia speologilor francezi, care au inclus peştera, alături de alte şase din Europa, într-un proiect de monitorizare ştiinţifică.

„Un câştig este reaşezarea peşterii pe palierul celor mai importante şi mai fascinante peşteri din România. (…) Avem lucruri unice pe glob. Avem bilele de Tăuşoare (sfere de calcar – n.r.), care sunt mai rare decât operele lui Constantin Brâncuşi. Avem mirabilit, care nu poate fi văzut în altă parte, avem oulofolite laminate de gips, care sunt aproape de nevăzut în România şi foarte rare în lume, avem bogăţii unice din punct de vedere ştiinţific, dar care trebuie protejate”, a explicat Theodorescu.

Peştera Tăuşoare este situată la o altitudine de 964 metri, în Munţii Rodnei, pe raza cadastrală a comunei bistriţene Rebrişoara, şi a fost descoperită în anul 1955 de către un învăţător, Leon Bârte.

Vizualizări: 150

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor