Este Petru Comarnescu un nedreptăţit, un intelectual a cărui valoare şi al cărui rol în cultura românească este în continuare subestimat? A apăsat asupra sa ceea ce a spus G. Călinescu în „Istoria literaturii române”: „Petulante, foarte atrăgătoare sunt impresiile lui Petru Comarnescu din Homo Americanus. Autorul este un intelectual nutrit de lecturi şi inteligent, care nu se fixează”? Caracterizare mai degrabă pozitivă care, însă, l-a iritat pe cel ce se socotea „ignorat de G. Călinescu cu totul în problematica generaţiei”, mai precis în paginile despre „Criterion”.
În consecinţă, l-a refuzat pe Al. Rosetti, directorul Editurii Fundaţiilor Regale, care s-au ocupat de iconografia „Istoriei literaturii române”, când i-a solicitat o fotografie „pentru că, aproape ignorat în text, era ridicol să apar în fotografie”. Asperităţile nu s-au şters, deşi recunoştea calităţile de mare portretist ale lui G. Călinescu. Dar cînd cineva se obstina să elogieze „Istoria literaturii române” criticului, iritarea lui Petru Comarnescu se transforma într-o explozie de mânie, faţa i se congestiona, debitul verbal se precipita, încât abia mai putea să fie înţeles.
Contemporanii săi, atât cei de până în 1947 - dată de la care orice activitate publică i-a fost interzisă, pentru aproape un deceniu -, cât şi cei care l-au ascultat după ce a revenit în viaţa culturală, au fost pur şi simplu fascinaţi de prezenţa publică a lui Petru Comarnescu. Pe care autoarea substanţialei şi documentatei monografii nu o neglijează, deşi doamna Monica Grosu aparţine generaţiilor care nu l-au văzut şi nu l-au ascultat pe Petru Comarnescu, ci doar l-au citit. Portretul este refăcut din mărturiile celor ce l-au cunoscut, au fost mai mult sau mai puţin aproape de el, l-au ascultat în numeroasele lui apariţii publice: în săli de conferinţe sau în cele de expoziţii unde venea cu o nedisimulată bucurie. Peste tot era ascultat pentru că revărsa jerbe de erudiţie, tălmăcea cu fervoare ceea ce acumulase într-o viaţă de lecturi şi studii, făcea apropierile cele mai neaşteptate, pe scurt cucerea şi înălţa publicul în zonele frumosului, ale artei nepieritoare.
Dar Petru Comarnescu nu a fost numai cel care a reprezentat un factor de cultură pe cale orală ci era cum îl numeşte, pe bună dreptate, doamna Monica Grosu „un explorator al ideilor în publicistica românească”. Şi acesta, din tinereţe, când încă nu împlinise douăzeci şi cinci de ani, şi se afirma în ziarul „Politica” a cărui pagină culturală a organizat-o şi unde s-a afirmat ca un adept al specificului artei româneşti în toate structurile sale publicând interviuri pe această temă cu G. Enescu, N. Iorga, Şirato etc. Ceea ce a scris Petru Comarnescu aici nu stă sub semnul unei precipitări juvenile dornică să se afirme cu orice preţ, ci este expresia unui sistem intelectual coerent pe care l-a urmat pe tot parcursul vieţii sale, indiferent de climatul social şi politic. A făcut parte din generaţia Mircea Eliade, C. Noica, Mircea Vulcănescu, Em. Cioran, fiind, în anii dintre cele două războaie mondiale, egalul lor în ceea ce priveşte afirmarea tinerei generaţii intelectuale care aducea un suflu nou în cultura românească. A avut, ca şi Mircea Eliade, conştiinţa menirii constructive a culturii româneşti, a acelui energetism care trebuie să conducă generaţia lui. Aşa cum arată autoarea monografiei - după cei doi ani de studii în America - Petru Comarnescu a fost unul din cei ce-au contribuit în mod hotărâtor la conectarea spiritualităţii româneşti la valorile culturii universale. Nu numai a celei nord americane, unde rolul său în cunoaşterea instituţiilor, modului de viaţă, psihologiei grupurilor, literaturii, artei a fost covârşitor.
Alături de N. Iorga, şi, în unele privinţe, chiar mai mult decât el, Petru Comarnescu face trecerea de la notele de drum la eseul de călătorie, la sintezele intelectuale despre viaţa unui popor şi a unei lumi văzute în toate structurile ei: materiale, morale, psihologice, spirituale, debutând la 28 de ani cu două cărţi de răsunet „Homo Americanus” urmată imediat de „America văzută de un tânăr de azi”. Petru Comarnescu n-a fost urmărit ca prietenul său Mircea Eliade de dorinţa de a-şi vedea, cât mai grabnic, „un nume adunat pe-o carte”. Modelul N. Iorga, care îl fascinase pe tânărul Eliade, n-a avut înrâuriri din acest punct de vedere şi asupra lui Petru Comarnescu. De aceea, un deceniu şi mai bine a trecut de la „Homo Americanus” până la apariţia tezei sale de doctorat „Kalokagathon”. Dar când acesta apărea - în 1946 -, timpurile erau cât se poate de tulburi şi inapte de a recepta o carte de filosofie.
Din punctul de vedere al structurării producţiei publicistice între copertele unui volum, Petru Comarnescu a dovedit, că şi Mircea Vulcănescu, aceeaşi nepăsare, ca să nu zicem neglijenţă. Atunci când Dan Grigorescu a propus Editurii Eminescu o antologie din opera lui Petru Comarnescu nu am ezitat nicio clipă ca, alături de lucrarea sa filosofică „Kalokagathon”, care a dat şi titlul impunătoarei antologii, să figureze şi o selecţie din paginile sale publicistice dintre cele două războaie, care, pentru întâia oară, erau adunate între copertele unei cărţi. Înscrierea volumului de peste 600 de pagini în colecţia „Biblioteca de filosofie a culturii româneşti”, inaugurată in 1980 cu o carte de Gh. I. Brătianu, urmată de scrieri de Tudor Vianu, Victor Papacostea, Mircea Florian, C. Rădulescu Motru, P.P. Negulescu, C. Antoniade, I. C. Filitti, Mihai Berza, s-a impus de la sine, deoarece Petru Comarnescu a fost cu adevărat un filosof al culturii româneşti la definirea specificului spiritualităţii noastre, aducând puncte de vedere noi, moderne.
Dar cu aceasta n-am încheiat comentariile asupra monografiei doamnei Monica Grosu care şi-a propus şi a izbutit ca la capătul unei neobosite munci de documentare să redea imaginea adevăratului Petru Comarnescu.
Monica Grosu
Petru Comarnescu un neliniştit în secolul său
Colecţia Biblioteca Tânărului Scriitor,
Casa Cărţii de Ştiinţă, 2008.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius