altmarius

cultură şi spiritualitate

Castelul Corvinilor readuce la viață Hunedoara

FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRU

Castelul Corvinilor a ajuns în ultimul an un adevărat motor al economiei Hunedoarei, un municipiu afectat din plin de distrugerea industriei. Administraţia locală estimează încasări de un milion de euro în 2014, de pe urma celui mai vizitat monument istoric din judeţ.

Peste 60.000 de oameni au vizitat Castelul Corvinilor în luna august, iar majoritatea au fost turişti străini. Din luna mai până în septembrie, numărul celor care au au achitat costul biletelor de intrare la castelul din Hunedoara a fost unul record, de peste 150.000 de vizitatori, potrivit statisticilor administraţiei locale.

 

„Am estimat că monumentul istoric ne va aduce venituri de aproximativ un milion de euro în anul 2014, în condiţiile în care în anii trecuţi, din taxele pe care le mai plăteau turiştii se strângeau într-un an circa 700.000 – 800.000 de lei”, a declarat primarul Hunedoarei, Viorel Arion. Monumentul istoric din Hunedoara a devenit astfel principala sursă de venit la bugetul Hunedoarei, în afara sumelor strânse de administraţia locală din taxele şi impozitele locale. A devenit totodată unul dintre puţinele motoare funcţionale ale economiei unui municipiu grav afectat de regresul industriei.

Industria s-a prăbuşit, castelul a prosperat

În anul 1990, Hunedoara avea o populaţie de 100.000 de locuitori, iar peste 20.000 de hunedoreni lucrau în siderurgie şi în minele din jurul oraşului. Castelul Corvinilor era la acea vreme înconjurat de zeci de construcţii industriale, iar în ciuda impozanţei lui era neglijat de autorităţi. Treptat, până în anul 2006, exploatările miniere au fost închise, la fel şi cea mai mare parte din secţiile vechiului combinat siderurgic.

Populaţia Hunedoarei s-a redus cu aproape 40.000 de oameni în ultimele două decenii, iar dintre cei rămaşi doar 800 mai lucrează în siderurgie. Municipiul a ajuns într-o situaţie dramatică din punct de vedere economic în ultimii ani, iar în lipsa investiţiilor atrase în Hunedoara, administraţia locală şi-a îndreptat atenţia spre Castelul Corvinilor.

Între timp, în jurul monumentului medieval aproape toate cele câteva zeci de clădiri care compuneau fostul complex siderurgic din Hunedoara au fost demolate, iar terenul pe care au funcţionat a intrat în ecologizare. Aspectul vechii zone industriale în mijlocul căreia stăteau neclintite zidurile cetăţii lui Iancu de Hunedoara s-a schimbat tot mai mult, iar transformările vor continua. A fost construită o parcare pentru sutele de maşini care ajung zilnic la castel şi va fi înfiinţat un parc medieval în grădina monumentului, un muzeu al istoriei Hunedoarei în curtea acestuia şi un lapidarium.

Castelul, promovat de hunedoreni, vizitat de străini

„În ultimii ani a crescut foarte mult numărul de vizitatori la Castelul Corvinilor, în special datorită promovării monumentului. Sunt foarte mulţi localnici care au contribuit la promovarea lui, fie şi prin distribuirea imaginilor cu el pe paginile de socializare. Hunedorenilor le e drag de castel şi lor ar trebui să le mulţumim pentru reclama pe care o fac monumentului”, spune primarul Hunedoarei, Viorel Arion. Popularitatea castelului a depăşit graniţele ţării, astfel că ofertele din partea unor agenţii de publicitate sau case de producţie cinematografică nu au întârziat să apară.

„Anul acesta, la Castelul Corvinilor au fost filmate două reclame pentru străini: o companie din Brazilia a filmat o reclamă pentru un model nou de autoturism şi una din Anglia a ales Castelul Corvinilor pentru o reclamă la ceai. Zilele trecute, o echipă de producţie din Statele Unite ale Americii a ajuns la Castelul Corvinilor pentru a stabili dacă va produce aici un film despre Vlad Ţepeş”, a precizat Dan Bera, administrator al castelului.

Potrivit acestuia, străinii reprezintă cea mai mare pondere a turiştilor. „Cel mai des folosit cuvânt de către străini pentru a descrie ce au văzut la castel este „amazing”, adică minunat”, adaugă Dan Bera. În schimb, doar un procent dintre cei care trec pragul vechii fortăreţe din Hunedoara sunt localnici, unul dintre motivele care îi ţin la distanţă fiind preţul biletului de intrare: 25 de lei pentru adulţi, un cost peste posibilităţile multora dintre ei.

Ţintă: peste 500.000 de vizitatori pe an

O altă explicaţie a popularităţii de care se bucură monumentul sunt festivalurile organizate în ultimii ani în Hunedoara. La cel mai recent festival medieval, organizat în luna august, peste 3.000 de oameni au ocupat loc în grădina monumentului istoric pentru a asista la spectacolul de teatru care spunea povestea lui Iancu de Hunedoara. În luna iulie, curtea Castelului Corvinilor a fost decorul ideal pentru „Opera Nights” singurului festival de operă organizat în aer liber, aflat la a treia ediţie.

Cele două festivaluri s-au alăturat altor aproape 20 de evenimente organizate în acest an la castel, cu scopul de a promova monumentul istoric. „Pentru anul viitor, ne propunem dublarea numărului de evenimente care vor avea loc la castel, astfel încât în fiecare weekend turiştii să aibă şi un alt motiv de a vizita monumentul istoric, în afară de frumuseţea acestuia”, spune primarul Viorel Arion. Administratorii castelului îşi propun ca în următorii ani, numărul vizitatorilor cetăţii medievale din Hunedoara să ajungă la 500.000.

Ministerul Culturii a oprit în 2010 acordarea de fonduri pentru lucrările de restaurare la monumentul istoric, după ce timp de 13 ani a finanţat un proiect de reabilitare al monumentului, care însă nu a mai fost dus la bun sfârşit. În lipsa finanţăriilor acordate de statul român, costul reparaţiilor acoperişului Castelului Corvinilor, un proiect demarat în vara acestui an, în valoare de 1,2 milioane de lei, este suportat din fonduri de la bugetul local.

Povestea Castelului Corvinilor

Povestea construirii castelului din Hunedoara a început în anul 1440, când Ioan (Iancu) de Hunedoara a decis transformarea unei aşezări din piatră de râu şi calcar, de pe Dealul Sânpetru, într-un castel impunător, cu o arhitectură care să dea imaginea unei fortăreţe indestructibile în faţa atacurilor armate. În anii care au urmat, în jurul vechii cetăţi a Hunedoarei au fost ridicate ziduri de calcar dolomitic, flancate de turnuri circulare şi rectangulare. Deşi istoricii susţin că Iancu de Hunedoara nu a locuit decât o foarte mică perioadă în castel, regele care şi-a petrecut aproape toată viaţa în campaniile militare a vrut să îi dea acestuia un aspect care să îi semene personalităţii sale: a fost un fort de necucerit.

De-a lungul istoriei, arhitectura castelului a suferit numeroase modificări. Cele mai importante dintre ele sunt consemnate în secolul al nouăsprezecelea. În 13 aprilie 1854, în timpul unei furtuni, un trăznet a provocat un incendiu mistuitor. Flăcările au transformat în scrum acoperişul din şindrilă al cetăţii, grinzile, sccările de lemn, plafoanele şi au devastat aproape întreg castelul, singura uşă din lemn care nu a fost atinsă, fiind tocmai poarta închisorii, veche de cinci secole. Vreme de aproape zece ani, castelul a fost părăsit, însă apoi a intrat în cea mai amplă operaţiune de restaurare, întinsă pe aproape 40 de ani.

În prezent, Castelul Corvinilor se află în administrarea Primăriei Hunedoarei şi a devenit cel mai vizitat monument din judeţul Hunedoara.
 

 

 

 

www.adevarul.ro

Vizualizări: 33

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor