Cărțile lui Teodoreanu ne amintesc că nimic nu trăiește dincolo de trup

[altmariusbook]

https://hyperliteratura.ro/ionel-teodoreanu-masa-umbrelor/?utm_sour... https://hyperliteratura.ro/wp-content/uploads/2016/04/hyperliteratura-ionel-teodoreanu-header.png" alt="" class="CToWUd a6T" tabindex="0" /> – Ce stai ca proasta la panoramă ? – Mă uit, bunică. – Te uiți ! Te uiți ! La ce te uiți ? Nu-i vine nepotului să-i spuie bunicei că se uită la icoană. Așa începe Icoana Bunicei, ultimul adaos al lui Ionel Teodoreanu la colecția propriei tinereți. Autorul Medelenilor, veșnicul stăpân al zarzărilor înfloriți, a marcat copilăria și adolescența multora dintre noi, amintindu-ne că geniul are multe forme și că suntem cu toții mai buni la adăpostul geniilor melancolice. Masa umbrelor este o colecție de mici eseuri dedicate oamenilor și locurilor iubite de scriitor și începe cu Lămpile Vieții și cu un declarativ: „Nu vreau să uit nimic”. Și nu uită, el, călătorul printre umbre, nimic și pe nimeni. Nici pe părinți, nici pe bunici, nici pe cățel, nici pe Babeta (bucătăreasa familiei, al cărei nume, Maria Cărăușu e ținut ca hainele bune, pentru Duminică, cred măriile lor, copiii) nicidulce târgul Ieșului, nici pe Eminescu. Nimic nu uită din ce e trainic și dincolo de timp, nimic din ceea ce e faptă și amintirea faptei, sunetul vocilor și ecoul din inimă. Cartea este un muzeu în timp fluid, expoziție a unor tablouri de ceață și fum, ce se animă sub comanda cuvântului; este testament, rugăciune, scrisoare de dragoste către trecut. Este cumulul unei vieți trăite și a unui trecut trăit de alții. O să întâlniți în ea anecdote despre Iași și locuitorii lui atât din experiența personală directă a scriitorului, cât și povestiri despre Iașiul dinaintea lui, auzite de la cei mai în vârstă decât el. https://hyperliteratura.ro/wp-content/uploads/2016/04/hyperliteratura-masa-umbrelor02.jpg" alt="" class="CToWUd a6T" tabindex="0" /> O să întâlniți rude, vecini și personaje celebre, mai cu seamă scriitori, cu toții trecuți pe subt pana și ochii lui Teodoreanu. O să îi cunoașteți îndeaproape pe Garabet Ibrăileanu, George Topârceanu, Mihail Sadoveanu și umbra lui Eminescu, etern parfum deasupra teilor din Copou. În Din floare s-a născut umbra o să aflați povestea zarzărului și importanța lui pentru scriitor. În Spuma valului o să citiți despre geneza Medelenilor și a Mesei Umbrelor. Palatul nou ne lămurește esența omului moldovean. Spune scriitorul: În dulce târgul Ieșului, tot omul nu era cine știe ce deosebit de cel de prin alte orașe moldovenești. Adică, vorbind cam molatec, cu „măi”, „bre omule”, „oleacă”, „tăti cele”, „iaca bre”, „ista”, “ceia” și „ircan di mini”; mergând tare domol (că doar nu dau turcii) și cam strâmb pe călcâie (scâlciate mai la toți); cu pantalonii răsuciți să nu-i feștelească ba glodul, ba colbăraia, ba toanele dezghețului, ba te-miri-ce (rar ieșan fără de pantaloni suflecați); cu pălării romantic vaste; cu părul lung-prelung, aducând mai mult a chică, revărsat pe ceafă și pe tâmple; cu mare avânt al obrajilor nerași pentru barbă; cu măltă tragere de inimă spre pahar (nu cu apă); cu galoși care depășeau mereu anotimpul lor firesc; cu cortel și când plouă si când e soare (parcă ce, strică) și cu vorba (plină de ifos și de rouă): „Noi iștia di la Ieși!“ Volumul este plin de cuvinte minunate ce se rostogolesc pe limbă și apoi fac tumbe în minte: „flaimuc”, „haiabuc”, „tivilichiu”, „berechet”, „fârlifus”. Strașnice cuvinte! Ar fi bune de memorat pentru a putea fi folosite apoi ca insulte, dar cine o să vă ințeleagă? Lăsați-le mai bine în grija Coanei Elencu. Știe ea mai bine ce să facă cu ele. Anecdotele, apoi, sunt și vesele și triste. Capitolele dedicate bunicilor sunt cele mai amuzante, în principal datorită prezenței bunicii. Așa este povestit episodul în care bunicul, cu ocazia sărbătorii Paștelui, se întoarce acasă tuns: – Măi, măi, măi ! Răsună bunica, bătând toba cu glasul. Da ce-ai pățit mata, Alecule? Bunicul se face roș, cu încercare de fulger în ochii de culoarea toporașilor. -M-o ferit Dumnezeu să pățesc ceva, Elencule. M-am tuns. -Bine că-mi spui mata, Alecule, că alminteri aș fi crezut că te-or fi pedepsit vrăjmașii. -Bunică-ta glumește, drăguță! îl lămurește bunicul pe nepot. Masa Umbrelor este inventarul vieții autorului, album de amintiri îngălbenite în cufărul minții. Fotografia de pe coperta volumului meu este o reprezentare a „Mesei tăcerii”, ansamblul sculptural al lui Constantin Brâncuși de la Târgu-Jiu. Analogia dintre cele două opere este ușor de înțeles și firească. Ambele sunt unite tematic de simplitatea creatorului matur, când frivolitățile traiului de zi cu zi dispar și tot ceea ce mai rămâne este esența gândului. Ne spune scriitorul: Și asta-i tot. Căci și acest aur s-a stins în pământul toamnelor. Raiul nu e în cer, unde pasul pământeanului nu ajunge, ci în urmă, unde pasul călătorului spre moarte nu se mai poate întoarce. Prin La Medeleni și Lorelei îl aflăm pe scriitorul Teodoreanu, uniune de spirit și intelect. Masa Umbrelor este rodul omului Teodoreanu, actor și spectator, marionetă și păpușar pe scena literară a propriei vieți. În literatura româna el este domn peste copilărie, bunici și umbre. Cu toții trăiesc în condeiul autorului și în gândul lui cel din urmă. Căci de fapt cam asta este toată opera lui Teodoreanu, ecoul amintirilor. Cărțile lui ne amintesc că nimic nu trăiește dincolo de trup, iar veșnicia vine din lămpile vieții, candele firave puse la căpătâiul trecutului. Articol trimis de Oana Maxim. https://hyperliteratura.ro/wp-content/plugins/pixelstats/trackingpixel.php?post_id=88339&ts=1460473750" alt="pixelstats trackingpixel" class="CToWUd" />http://feeds.feedburner.com/~r/hyperliteratura-ro/~4/zi2LtGJPJB8?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />