altmarius

cultură şi spiritualitate

Cartea Junglei. O poveste veche de 120 de ani


Rudyard Kipling este autorul uneia dintre cele mai cunoscute povești pentru copii din lume. Cartea Junglei, povestea copilului crescut în junglă alături de animale, se numără printre preferatele copiilor de mai bine de 100 de ani. Care este însă povestea ei ?

Autorul Rudyard Kipling s-a născut în India în 1865, din părinți britanici, și a locuit la Bombay (astăzi Mumbai) până la vârsta de șase ani. În copilărie, a fost fascinat de poveștile despre jungla indiană și animalele sale, și a învățat miturile și legendele locale. Apoi, după zece ani petrecuți la o școală din Anglia, Kipling s-a întors în India unde s-a angajat ca scriitor și editor la un ziar. 

Mai târziu, Kipling avea să declare că a conceput poveștile din Cartea Junglei în acea perioadă. Suferind de insomnie, Kipling obișnuia să facă plimbări lungi pe timpul nopții, ajungând până la marginea orașului. Kipling a scris apoi poveștile ca o serie de fabule, destinate să ofere copiilor lecții de morală prin intermediul unor personaje animale.

Cele mai multe din poveștile ce compun Cartea Junglei au fost publicate în anii 1893-1894, când Kipling era deja un autor cunoscut. Poveștile sale cu aventuri din junglă și animale vorbitoare i-au fascinat pe copii și adulți deopotrivă și, pe mulți cititori, ele i-au familiarizat pe strini cu istoria și cultura Indiei.

Most of the stories that comprise "The Jungle Book" were first published in magazines in 1893-1894. Kipling was already a popular author by this time, and his tales of exotic jungle adventures and talking animals appealed to both children and adults. For many readers, Kipling's stories were their first introduction to the culture and history of India.

Prima ediție din Cartea Junglei a apărut în 1894 și includea povești precum „Frații lui Mowgli”, în care sunt prezentate personajele principale, și „Rikki-Tikki-Tavi”, cu aventurile faimoasei manguste. Continuarea – A Doua Carte a Junglei – a fost publicată în 1895, adăugând cinci povești despre Mowgli și trei povești adiționale.

Datorită Cărții Junglei, Kipling a devenit unul dintre cei mai bogați și populari scriitori din lume. I-a influențat și pe alți autori de povești, inclusiv pe Edgar Burroughs, al cărui personaj – Tarzan – a fost inspirat din Mowgli. Pentru meritele sale în literatură, Kipling a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1907.

junglebookcover.jpg

Coperta primei ediții

Copilul crescut de lupi a apărut pentru prima dată într-o poveste din 1893 și, de fapt, personajul Mowgli nu era copil, ci un tânăr din armata britanică staționată în India, având cunoștințe extraordinare despre creaturile junglei. Abia mai târziu, în următoarele povești, Kipling transformă povestea lui Mowgli în povestea unui copil crescut în junglă.

În carte, prietenul cel mai bun al lui Mowgli este ursul Baloo. Numele său – Bhalu – este inspirat din cuvântul hindus pentru urs. În povestea originală, Baloo este un personaj mai sobru decât ursul lipsit de griji din desenele animale, iar rolul său este de a-l învăța pe Mowgli Legea Junglei. 

În filmul lansat anul acesta, Baloo rămâne la fel de prietenos ca în desenul din anii '60, dar regizorul a făcut apel la mai multe detalii din poveștile originale ale lui Kipling. De exemplu, Baloo este reprezentat ca un urz buzat, o specie din zona Indiei și, probabil, animalul care a inspirat personajul original. Filmul evocă și rolul inițial jucat de Baloo în poveste, cel de mentor. 

The new movie also evokes Baloo's original function in the stories: "He’s that teacher that you have in high school that encourages you to read the books that maybe you weren’t allowed to read, and opens your eyes to what the world is really all about," Favreau says in the film's press materials. "He’s a subversive thinker."

Cât desper Shere Kan, tigrul bengalez care este personajul negativ în poveștile lui Kipling, în film el sfârșește într-o manieră tipic hollywoodiană, chiar dacă în carte el este pur și simplu călcat în picioare  de bivoli.


Vizualizări: 114

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor