Cartea de arta: Miniatura si ornamentul manuscriselor

[altmariusart2]

Vol. I – Manuscrise bizantine şi greceşti medievale târzii (1996)

Vol. II – Manuscrise slavone, un manuscris latin şi unul românesc (2006)

Manuscrise bizantine şi greceşti medievale târzii (1996)

Muzeul Naţional de Artă a României are un fond de 11 manuscrise în limba greacă, bizantine sau medievale târzii. Pentru că este necesară o mică introducere privind istoria colecţiei de manuscrise în fondurile operelor de artă medievală ale Muzeului Naţional de Artă a României, vom puncta cronologic urmând parcursul introductiv trasat de distinsa doamnă Liana Tugearu:

• 1864, se înfiinţează prin decretului lui Alexandru Ioan Cuza Muzeul Naţional de Antichităţi;

• 1902, muzeul avea o colecţie de 172 codice din care mare parte trec la Biblioteca Academiei Române;

• 1910, Comisiunea Monumentelor Istorice inaugurează propria colecţie în care se aflau, de asemenea manuscrise;

• 1931, Nicolae Iorga, în calitate de preşedinte al Consiliului de Miniştri ia hotărârea ca obiectele de artă religioasă să tracă de a Muzeul Naţional de Antichităţi la Comisiunea Monumentelor Istorice înfiinţând un Muzeu de Artă Religioasă;

• 1949, Muzeul de Artă Religioasă este desfiinţat iar patrimoniul său de 11 manuscrise împreună cu cel al Comisiunii Monumentelor Istorice trece la Muzeul Naţional de Artă şi Arheologie proaspăt înfiinţat;

• 1990, titulatura rămâne definitiv Muzeul Naţional de Artă al României.

Toate manuscrisele greceşti ale colecţiei, aparţin, din punct de vedere artistic zonei culturale bizantine şi postbizantine.

Amintim Liturghierul Ms 23 MNAR scris în limba greacă pentru Constantin Brâncoveanu de către ieromonahul Calinic. Lucrarea descrie asemănarea dintre slujirea pământească din jurul altarului cu slujirea cerească a îngerilor din jurul Tronului Divin prin scena îngerului şi a preotului îngenunchiaţi. În rugăciune sunt amintiţi voievodul Brâncoveanu şi familia sa, putându-se face aprecierea că Liturghierul a fost scris între 1693-1697 fiind analizat contextul evolutiv al evoluţiei familiei Brâncovenilor, dar şi după aprecierea hârtiei, care prezintă un filigran de provenienţă italiană (Veneţia), care s-a fabricat între 1693-1696. Prin acest tip de analiză putem pătrunde şi ni se dezvăluie metodele şi practicile de analiză folosite de specialişti, lucru care este un câştig pentru cei neiniţiaţi, dar şi un prilej de îmbogăţire pentru specialiştii din ştiinţele informării.

”Trecând încă o dată în revistă pictura tuturor manuscriselor greceşti, dincolo de meşteşug şi încadrarea în canoanele preexistente ale erminiilor, trei dintre pictori sunt artişti de certă valoare artistică, ce pot fi situaţi pe o imaginară scară valorică, în chiar ordinea enumerării lor: pictorul bizantin al Tertraevangheliei Ms 32; ieromonahul Calinic, copistul Liturghierului lui Constantin Brâncoveanu Ms 23 şi ieromonahul Porfiros, scriptorul şi miniaturistul Liturghierului Ms 19.”

Un lucru foarte interesant pe care autoarea îl aduce în lumină este circulaţia manuscriselor reconstituită după însemnările marginaliilor şi alte informaţii. Astfel este prezentat cazul Liturghierului Ms 15 MNAR, care ar fi fost scris în Polonia la Lwow, a ajuns pe la patriarhia din Alexandria, la cea din Constantinopol şi la Sfântul Munte Athos pentru ca la final să ajungă la mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, lăcaş închinat mănăstirii Iviron de la Sfântu Munte.

Ceea ce este interesant şi foarte util la această lucrare este faptul că sunt analizate nu numai decoraţiunile, contextul realizării acestora sau cel al parcursului documentului în sine, ci şi examinarea tehnicilor de pictură şi de miniere, împrumuturile şi influenţele prezente în tehnicile respective, precum şi un lucru cu adevărat nou şi foarte util celor care se ocupă cu restaurarea – o listă anexă cu pigmenţii identificaţi în urma examinării retroemisiei de electroni, a radiografiilor şi a unor observaţii microscopice făcute prin efortul fizicianului Gheorghe Niculescu.

Trebuie să preluăm aici nota doamnei Liana Tugearu, care aduce lămuriri asupra studiului:

”Prezentul studiu asupra manuscriselor greceşti din colecţia secţiei de Artă medievală a Muzeului Naţional de Artă Medievală a Muzeului Naţional de Artă al României s-a realizat prin conlucrare interdisciplinară, datele de istoria artei fiind coroborate cu cele de paleontologie şi de muzicologie bizantină, după caz.”

Ceea ce am găsit de o utilitate extraordinară demnă de a fi luată în considerare ca fiind un exemplu de bună practică redacţională a studiilor de această natură este traducerea în limba engleză în paralel. Acest lucru este util atât specialiştilor români, dar mai ales celor din afara ţării dornici de a formula şi constitui o viziune de ansamblu asupra spaţiului cultural românesc şi bizantin.

Din nota paleografului pentru manuscrisele greceşti Mihail Carataşu aflăm despre rigorile întocmirii unui astfel de catalog, care având ca linie de rigoare cerinţele descrise în lucrarea lui Demostene Russo Cum trebuie să fie întocmit un catalog de manuscrise ideal.

Lucrarea Manuscrise Greceşti din Colecţia Muzeului Naţional de Artă al Românieicuprinde unsprezece manuscrise cu un conţinut religios:

• 4 manuscrise bizantine (mss. 1, 3, 14 şi 32);

• 7 manuscrise medievale târzii.

Mihail Carataşu descrie şi dificultăţile întâmpinate în cadrul realizării studiului cum ar fi stabilirea şi traducerea titlurilor şi capitolelor atunci când acestea nu sunt indicate în manuscris, dar şi transcrierea şi traducerea numeroaselor însemnări (ms 19). Întrajutorarea cu Biblioteca Academiei Române este evidentă fiind un catalizator al progresului în analiză după cum autorii descriu această relaţie de întrajutorare.

Înainte de fişarea propriu-zisă a manuscriselor este dat şi modelul fişei de catalog după care s-au întocmit studiile pentru fiecare dintre lucrările analizate. Această fişă este utilă şi pentru cei care doresc să meargă în lucrul individual extins la alte manuscrise.

Foarte interesantă este analiza acestor lucrări în context artistic, istoric şi al parcursului geografic prin însemnările marginale ale diferiţilor proprietari sau autori. Uneori aceste însemnări au o savoare în limbaj şi formă, care este demnă de o delicateţe a celor care ştiau să aprecieze la cea mai înaltă valoare o astfel de operă. Uneori însemnările trădează şi lipsa delicateţii lăsând cuvinte tari să califice o stare sau un om – nu lipsesc şi blestemele şi afuriseniile sub care erau deseori aşezate manuscrisele. Uneori pot fi descoperite în însemnări adevărate spiţe genealogice precum în cazul Cărţii de rugăciuni Ms 27.

Mai trebuie amintite aici calitatea deosebită a reproducerilor color şi alb-negru care însoţesc fişele manuscriselor şi a glosarului de termeni.

Manuscrise slavone, un manuscris latin şi unul românesc (2006)

Cel de-al doilea volum tratează manuscrisele slavone din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României. Aceste manuscrise sunt de diferite redacţii: slavonă medio-bulgară, medio-sârbă, slavo-română, ruso-ucraineană sau rusă.

Un aspect interesant al culturii scrise româneşti a fost momentul apariţiei traducerilor cărţilor de cult, fie manuscrise, fie tipărite; unul dintre manuscrisele colecţiei ilustrează momentul tranziţiei (sec XVI-XVII) fiind Rânduiala de slujbăMs 22 MNAR în care „apare pentru prima oară traducerea în limba română a mărturisirii de credinţă care este Crezul” (Liana Tugearu), comanditar al acestui manuscris fiind chiar Mitropolitul Ştefan al Ţării româneşti, un cărturar activ îndreptat către tipăritura în limba slavonă, „dar cu indicaţii tipiconale în limba română” (trebuie să ne aducem aminte şi de faimoasa Îndreptare a legii – 1652).

Este menţionat cu unul dintre cele mai valoroase manuscrise Tetraevanghelia scrisă şi pictată la Mănăstirea Neamţ de către renumitul Gavril Uric – întemeietorul şcolii moldoveneşti de miniatură. Foarte interesantă este părerea cum că motivele decorative întrebuinţate de Gavril uric în împodobirea manuscriselor ar fi de origine sud-dunăreană „acest tip de decoraţie fiind frecventă în arta sârbă a Evului Mediu”. În continuare este notată o posibilă asemănare stabilită de specialişti între tetraevangheliile moldoveneşti şi Tetraevanghelia tipărită în 1512 de călugărul sârb (Muntenegru) Macarie. Concluzia ar fi că tiparul macarian ar fi inspirat de manuscrisele lui Uric. Autoarea trece şi dânsa sub nota prudenţei afirmaţia referitoare la inspiraţia tipăriturii macariene din manuscrisele lui Uric. O altă notă interesantă a doamnei Tugearu este aceea că în colecţiile Muzeului Naţional de Artă a României se păstrează o ediţie de lux a Tetraevangheliei tipărite în 1512 pe pergament şi colorată de mână. Chiar interesant de văzut acest exemplar...

Protopopul Ioan Sârbul originar din Kratovo, copistul Radu Sârbul reprezintă un aspect important al relaţiilor continue dintre ţările române şi restul Balcanilor reprezentând un continuu al relaţiilor culturale în baza tradiţiilor bisericii ortodoxe.

Interesant pentru acest al doilea volum este şi analiza ferecăturilor manuscriselor ele însele opere de artă.

Paleograful pentru slavonă Pavel Mircea Florea recunoaşte provocarea pe care o pune un catalog de manuscrise care să fie privite precum opere de artă, acesta ducând în prim plan necesitatea şi aplicarea interdisciplinară dintre paleografie, epigrafie, filigranologiei, a istoriei cărţii, a istoriei şi a codicologiei. Domnul Pavel Mircea Florea aduce din nou în prim plan importanţa însemnărilor şi dă ca exemplu un eveniment petrecut în epoca lui Ştefan cel Mare însemnat pe marginea evangheliei comandate de Teoctist de la Suceava de către grămăticul Dimitrie – episodul asediului cetăţii Sucevei de către prinţul polon Albert în timpul construcţiei bisericii Neamţ. Acest fragment poate fi descoperit în Tetraevangheliarul scris la porunca mitropolitului Theoctist al Sucevei şi care a fost dat Sfintei Mănăstiri Neamţ. De o savoare pe care numai textele epocii o aveau este fragmentul legării prin cuvânt pe care pentru aţâţarea curiozităţii şi a dorinţei de cercetare a lucrării originale, care mai multe ca acestea cuprinde îl vom reproduce mai jos:

„pentru aceea, dacă cineva va încerca (cuteza) să-l ia din sfântul lăcaş şi să-l mute undeva sau să-l vândă, acela neiertat să fie de Domnul nostru Iisus Hristos şi de smerenia noastră”.

Interesant pentru ochiul cercetătorului sunt şi existenţa şi descifrarea criptogramelor prezente în însemnări.

Înainte de fişele manuscriselor propriu-zise există structura fişei de catalog, care dă unitate informaţiei strânsă într-o unitate.

Trebuie amintit că lucrarea se bucură de prezenţa unui glosar, al unui catalog de expoziţie, al unei analize a pigmenţilor, o trecere în revistă a cernelurilor şi al unui tabel cu principalele date ale manuscriselor.

Trebuie amintit şi sprijinul Academiei Române în acest studiu precum şi a contribuţiei domnului academician Virgil Cândea. Mai amintim:

• paleografie slavonă: dr. Pavel Mircea Florea;

• paleografie greacă: Mihail Carataşu şi dr. Natalia Trandafirescu;

• paleografie latină: dr. Natalia Trandafirescu;

• glosar şi indici: dr. Carmen Tănăsoiu.

Îmi doresc din toată inima stimaţi colegi să vă fi făcut îndeajuns de curioşi încât să mergeţi mai departe cu urmărirea acestei lucrări şi adăugarea acesteia ca un instrument în cercetările proprii.