altmarius

cultură şi spiritualitate



Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

Un articol de Georgeta Filitti|6 Iunie 2016

Până către 1850, a fi negustor, a aduce marfă din marile târguri, însemna primejdie, nesiguranţă, încât omul îşi făcea testamentul, îşi punea treburile în ordine, ca şi cum nu s-ar mai fi întors şi: Doamne, ajută! Dim. Capşa a avut noroc, afacerile i-au mers şi fiul lui, Constantin, a avut 12 copii; 4 din ei aveau să întemeieze o patiserie-cofetărie celebră în toată Europa.

Unul din fraţi s-a şcolit în Franţa, la Boissier, cel mai de seamă maestru ciocolatier al vremii. Alţi doi deschid, la 1852, pe locul de azi al magazinului Victoria, cofetăria La doi fraţi. Dulciurile minunate au început curând să lase în umbră toată marfa orientală (baclavale, sarailii, rahat, cataifuri, şerbet) făcută de Giovanni, Dedu sau Ghiţă Bimbaşa. Localul, cu 4 mescioare, a devenit neîncăpător şi s-au mutat, tot pe Podul Mogoşoaii, în casele Filipeascăi.

Chipioaia îi spuneau bucureştenii pentru că înlocuise pălăria obişnuită cu un chipiu de colonel. Dar nici aici, după procese cu proprietăreasa, fraţii Capşa nu-şi află locul. Cum începuse războiul Crimeii, unul din ei pleacă cu marfă la Sevastopol; i se strică pe drum şi ajunge în Bulgaria fără un ban în buzunar. Acolo însă, cu bani de împrumut, se apucă de dulceţuri. E începutul unei producţii ce le va aduce faima. E momentul când se mută în casele Slătineanu, pe locul unde se află şi astăzi cofetăria restaurant. Importurile din Franţa înseamnă tot atâtea noutăţi: absint, ananasuri, forme de îngheţată în care compoziţiile sunt desăvârşite.

În numai două decenii, Capşa învinsese concurenţa. Cofetăriei i-a fost adăugat un restaurant  cu pereţi căptuşiţi cu marmură roşie – de unde şi numele de „mormântul faraonilor”. În saloanele particulare ale Capşei s-au perindat, până la începutul Primului Război Mondial, actriţe, dansatoare, cântăreţe celebre. Una din ele, Otero, înebunise publicul bărbătesc atunci când, dansând în neştire în picioarele goale, şi nu numai, ieşise pe stradă, în zăpadă, cu lăutarii şi ghitariştii după ea până la hotel. Preţul? 6 săptămâni cu o zdravănă congestie pulmonară.

Obişnuiţii localului erau oameni politici, diplomaţi, ziarişti, pictori, muzicieni. Defilarea lumii pe Calea Victoriei era prilej de comentarii, de multe ori acide. Femeile „oneste” preferau trotuarul de peste drum (unde se află azi hotelul Capitol). Atmosfera, înăuntru sau la măsuţele de afară, amintea de localurile similare de la Paris (Procope) sau Viena (Sacher). Se vorbea mult franţuzeşte.

În decembrie 1916, la izbucnirea războiului, trupele bulgăreşti de ocupaţie şi-au stabilit comandamentul în casa Capşa. A urmat devalizarea pivniţelor, dar lumea a putut vedea, chiar dacă fără să mai guste, ce comori adunaseră fraţii Capşa; între altele, vinuri franţuzeşti din 1848-1858, din pivniţele lui Napoleon al III-lea. Până în 1918 bulgarii au mâncat, acum în străchini, la mesele altădată elegante ale restaurantului. Era pentru ei un motiv de nedisimulată mândrie să se ospăteze, până şi cu ciorbă de fasole, în cea mai renumită locaţie culinară a Balcanilor.

Între războaie, Capşa a dobândit un profil nou, a devenit cafenea literară. Toate minţile strălucite ale ţării au trecut pe acolo. Vorbele de duh, cancanurile, bârfele, conciliabulele au format temeiul unei emulaţii intelectuale inegalabile.

În acelaşi timp restaurantul asigura cele mai somptuoase mese, la Palatul Regal, Jockey Club, reprezentanţele diplomatice, MAE. Meniurile, tipărite, pictate ori scrise de mână, pe dosul cărora s-au iscălit mesenii, de la capete încoronate, la miniştri, parlamentari, femei celebre, constituie şi azi o arhivă expresivă a României regale.

Încheierea războiului a însemnat un tăvălug peste elitismul promovat de Capşa. Meniurile bătute la maşină, unele în limba rusă, redenumirea Bucureşti, dispariţia tacâmurilor de argint, chelnerii de origine sănătoasă au banalizat localul, altă dată aşa de trufaş.

Adus după Revoluţie într-o formulă amintind oarecum strălucirea de odinioară, Capşa nu mai e bântuit de fantomele marilor figuri care i-au trecut pragul. Constatarea unui vice preşedinte al Academiei, la inaugurare („localul l-am refăcut, rămâne să-l populăm”) îndeamnă pe bucureşteni să reflecteze la ţinuta localurilor oraşului.

Citiți în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/capsa-un-reper-al-orasului/

Vizualizări: 81

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor