altmarius

cultură şi spiritualitate

Câmpia Borcanelor din Xieng Khouang, Laos

Cele mai enigmatice scene de pe Pământ - Câmpia Borcanelor din Xieng Khouang, Laos

Publicat: Astăzi, 06:54
trimite pe mail

Câmpia Borcanelor din Xieng Khouang, Laos, este una dintre cele mai enigmatice scene de pe Pământ. Locul neobişnuit găzduieşte mii de borcane megalitice, din piatră, răspândite pe sute de pajişti din munţii nordici ai Laosului şi a fascinat arheologii şi cercetătorii încă de la descoperirea sa, în anii 1930.

Site-ul neobişnuit cunoscut drept Câmpia Borcanelor datează încă din Epoca de Fier (500 î.Cr. şi 500 d.C.) şi conţine cel puţin 3.000 de pietre gigantice de până la trei metri înălţime şi cântărind câteva tone. Majoritatea sunt făcute din gresie, însă unele sunt făcute din granit sau calcar. Deoarece borcanele au striaţii la gură, se presupune că toate aceste erau iniţial acoperite de capace. Chiar dacă s-au descoperit deja câteva capace de piatră, cercetătorii cred că principalul material al căpăcelelor ar fi fost lemnul sau ratanul.

Borcanele sunt construite cu o tehnologie avansată, care denotă anumite cunoştinţe despre materialele şi tehnicile potrivite. Chiar dacă nu există nicio dovadă în acest sens, se presupune că producătorii borcanelor foloseau dalte de fier pentru a le crea. Nu se ştiu prea multe despre cei care au construit imensele containere, iar borcanele nu oferă prea multe indicii privind originea sau scopul lor. Potrivit legendelor locale, borcanele au fost create de o rasă de giganţi, a cărui rege avea nevoie de un loc pentru a-şi depozita vinul de orez. Vinul trebuia consumat la un festin grandios care celebra o victorie militară impresionată desfăşurată cu mii de ani în urmă.

Legendele vorbesc despre un rege rău, numit Chao Angka, care îşi suprima poporul atât de mult încât aceştia au apelat la un rege mai blând din nord, numit Khun Jeuam, pentru a-i elibera. Khun Jeuam şi armata sa au venit, iar după un mare război, l-a învins pe Chao Angka.

În timp ce unii au susţinut că borcanele erau folosite pentru colectarea apei de la musoni, majoritatea arheologilor cred că borcanele erau folosite drept urne funerare. Excavaţiile arheologilor din Laos şi Japonia au susţinut interpretarea prin descoperirea rămăşiţelor umane, bunurilor funerare şi a ceramicii din jurul borcanelor. Borcanele au fost folosite pentru a păstra corpurile decedaţilor care erau lăsate să se descompună sau să se "distileze", o practică comună în Tailanda şi Laos. Cadavrele puteau fi lăsate în borcane să se descompună, iar apoi se usca înainte să fie incinerat. Odată ce erau arse, cenuşa era pusă în urne şi poate îngropată într-un loc sacru, golind borcanele.

Arheologii încă nu au destule răspunsuri. Câmpia Borcanelor este unul dintre cele mai periculoase locuri arheologice din lume. Răspândite peste câmpie sunt câteva mii de tone de bombe, mine şi alte dispozitive militare - nedetonate - care acoperă 35% din suprafaţa regiunii, ameninţând viaţa celor 200.000 de locuitori din Kieng Khouang.

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor