Campaniile militare ale Moldovei împotriva secuilor (sec.XV-XVI)

[altmariusistoric]

AutorMihai Dragnea

• http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/campaniile-mili...

Informațiile prezente sunt extrase din cronica lui Grigore Ureche (1590-1647), numită Letopisețul țării Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă. Cronica face referire la evenimentele majore care s-au petrecut în Moldova medievală între anii 1359-1594.

Sursa foto:  http://tiparituriromanesti.files.wordpress.com

Versiunea originală a textului a circulat într-un mediu foarte restrâns. Copiști precum Axinte Uricariul s-au folosit de variantele interpolate ale textului, realizate de Simion Dascălul sau Misail Călugărul, la care s-au adăugat anumite pasaje. Marea noutate a textului din Letopisețconstă în faptul că acolo se produce o dezvoltare narativă a notelor sumare din vechile anale istorice. Grigore Ureche citise în cronica slavonă a lui Azarie, care la rândul său știa de la bizantinul Manasses că tot ce se întâmplă în lume poate fi comunicat „pe calea povestirii” atrăgătoare. Acest text este foarte valoros pentru cultura scrisă românească, reprezentând începutul istoriografiei românești.

Cîndu au prădatu Ștefan Vodă Țara Săcuiască

Scrie letopisețul cel moldovenescu că fiindu Ștefan vodă om războinic și de-a pururea trăgîndu-l inima spre vărsare de sînge, nu peste vreme multă, ce în al cincilea an, să sculă den domniia sa, în anii 6969 (1461) rădicîndu-să cu toată puterea sa și s-au dus la Ardeal, de au prădatu Țara Săcuiască. Nici au avut cine să-i iasă împotrivă, ce după multă pradă ce au făcut, cu pace s-au întorsu napoi, fără de nici o zminteală. Ci de această poveste cronicariul cel leșesc nimica nu scrie și încă și alte semne multe sîntu și nu însemnează nimica de însile. Iară letopisețul nostru, măcară să scrie cam pre scurt, însă le însemnează toate.

În al șaselea an a domnii lui Ștefan vodă, în anii 6970 (1462) iulie 22, loviră pre Ștefan vodă cu o pușcă în gleznă la cetatea Chiliei.

Iară în al șaptelea an a domnii sale, în anii 6971 (1463) iulie 5, luatu-ș-au doamnă de mare rudă, pre Evdochiia de la Chiev, sora lui Simeon împăratul. Iară cronicariul cel leșescu scrie că au fostu Evdochia fată lui Simeon împăratul, iară nu soră.

De prădarea săcuilor

Scrie letopisețul cestu moldovenescu că într-acelaș an, după războiul lui Ștefan vodă ce făcusă la Bae cu Mateiașu craiul, s-au rădicatu Ștefan vodă cu toată puterea sa, vrându să-și răscumpere strâmbătatea sa ce-i făcusă ungurii, cându venise la Bae, s-au dus și el la Ardeal, de multă pradă și robie și ardere au făcut în Țara Săcuiască, neavându cine-i sta împotrivă și cu pace s-au întorsu, fără nici o zminteală.

Ci de această poveste ce spune că au prădat Ștefan vodă Țara Săcuiască, cronicariul cel leșescu nimica nu scrie.

Cându au prădat Pătru vodă întâi Țara Săcuiască, vă leatul 7036 (1528)

Pătru vodă Rareș în al doilea an al domniei sale, rădicat-au oaste mare asupra săcuilor, la Țara Ungurească și au împărțitu oastea în doao polcuri, și pre doao poteci și-au trecut oastea. Și deaca au intrat la dânșii, în toate părțile i-au spartu și i-au răsipitu și orașile le-au jăfuit și pe toți i-au supus și i-au plecat lui și cu pace s-au vârtejit înapoi, la scaunul său, la Suceava.

Pre acele vremi Pătru vodă au urzit mănăstirea Pobrata și o au zidit-o pănă în jumătate.

Al doilea războiu ce au făcut Pătru vodă cu săcuii la Țara Ungurească, din sus de Brașov, 7036 (1528) iunie

Într-acestaș an, după ce au prădat Pătru vodă Țara Săcuiască, trimis-au Ianoș craiul ungurescu solii săi la Pătru vodă, de l-au poftit ca să-i fie întru ajutoriu împotriva a o samă de domni ungurești, carii nu vrea ca să i să plece și-i făgădui orașul Bistrița cu tot ținutul dintru aceia țară și încă și alte făgăduințe mai multe i-au adeverit că-i va da, numai de-i va birui și să-i plece supt ascultarea lui. Văzându Pătru vodă pofta lui Ianoș craiul, una pentru făgăduința, alta pentru prieteșugul ce avea împreună, îndată au gătit oaste și au trimis pre Grozea vornicul cel mare și pre Barbovschii hatmanul, carii era mai credincioși din boierii săi și au învățat o samă de oaste să treacă pre drumul Brașovului, iară o samă pre drumul Sucevii mai pre sus să intre în Țara Ungurească. Iară ungurii degrabă deșteptându-să ca din somnu, simțind că-i acopere vrăjmașii, degrabu s-au gătit de războiu, că nu așa să-ngrijiia de oastea din sus, cum de cea din jos, auzindu că vine asupra lor. Și sculându-să mulți domni din Ardeal și alții carii era gata să moară pentru moșiile sale și multe pușci și arme luund cu sine și apropiindu-să din sus de Brașovu oaste de oaste și înhierbântați, ascuțindu unii spre alalți armile și să arăta groaznici vrăjmașilor săi. Și bulucindu-să cineș la ai săi și gătindu-să săcuii de războiu, iară moldovenii ajutoriu știind numai de la Dumnezeu și așa s-au lovit cu dânșii. Și dând războiu vitejaște, mare moarte s-au făcut dispre amândoao părțile. Mai apoi, văzându săracii dintru atâta pierire că pierdură războiul, lăsându toate armile și și pușcile cu carile avea nădejde să-și amistuiască capetile, au dat dosul a fugi și mulți din domni au picat la apa Bârseii. Și după războiu, multă pradă făcându, s-au întorsu cu izbândă la domnu său, Pătru vodă.

Iară cei din sus ce au intrat pre drumul Sucevii, mai puțină izbândă au făcut, prădându și arzând și cu pace s-au întorsu înapoi. Auzindu Ianoșu craiul ce s-au lucrat, mult s-au bucurat și pre lângă făgăduința dintăi, ce-i făgăduise Bistrița, și alte orașă, i-au mai dat lui Pătru vodă.

Întru acestu an Pătru vodă trimis-au oamenii săi ca să ia acele cetăți ce-i făgăduise, ce bistricenii nu suferiră să ia ei loruș strein mai mare și încă îndemnară și alte cetăți, adecă Brașovul și altele de prinprejur, lepădându-să de Ianoșu craiul.

Cându au prădat Pătru vodă al treia oară Țara Săcuiască

Văzându Pătru vodă că bistricenii nu-l poftescu pre el, nici vor să priimască județe de la dânsul, încă și de craiul loru lepădându-să, însuși capul său s-au pornit cu toată oastea sa, cu mare urgie asupra lor. Și strângându-i cu nevoi din toate părțile și cu foc îngrozindu-i, iară ei văzându nevoia lor ce le-au venitu asupra lor, s-au închinat și de la dânsul mai mare au priimitu. Mai apoi cu multe daruri fu dăruitu și cu mare dobândă, el și toată oastea lui s-au întorsu la scaunul său, la Suceava.

 

Bibliografie

Cartea cronicilor (texte antologate și commentate de Elvira Sorohan), Editura Junimea, Iași, 1986, p. 150, 153-154, 187-189, 248-249.