Calendarul Romano-Catolic - 9 ianuarie 2010

[altmariustotal ortodox]

Sf. Iulian, m.
Viaţa pământească a lui Iulian şi a Vasilicăi se împarte în trei perioade clar deosebite. Prima perioadă este aceea a formării lor umane şi creştine şi a hotărârii luate de Iulian şi împărtăşită de Vasilica: hotărârea de a trăi o viaţă feciorelnică în căsătoria pe care au încheiat-o, pentru a răspunde dorinţei părinţilor lor. În a doua perioadă, după moartea părinţilor, cei doi soţi s-au separat şi fiecare au întemeiat câte o mănăstire, el pentru bărbaţi, ea pentru femei. În aceste mănăstiri, trăirea vieţii spirituale nu excludea, ci, dimpotrivă, se manifesta şi printr-o intensă activitate de ajutorare a celor lipsiţi şi a bolnavilor.
A treia perioadă a vieţii lor cuprinde mărturia preţioasă pe care au dat-o prin vărsarea sângelui pentru Cristos, nu numai Iulian, dar şi un mare grup de creştini, animat de el. Faptul ne este prezentat de către „Martirologium Romanum”, într-un stil care îi atribuie o însemnătate deosebită: „La Antiohia (istoricii ne spun că, în realitate, este vorba despre localitatea Antinoe), sub împăraţii Diocleţian şi Maximilian, s-a petrecut naşterea la cele veşnice a sfinţilor Iulian Martirul şi Vasilica fecioară, soţia aceluiaşi Iulian.
Aceasta, păstrându-şi fecioria asemenea ca şi soţul său, şi-a sfârşit viaţa în pace. Iulian a trebuit să vadă cu ochii lui cum au fost arşi de vii un grup de preoţi şi de slujitori ai Bisericii, care se refugiaseră în casa lor pentru a se adăposti de cruzimea persecuţiei. Apoi, el însuşi, din porunca Guvernatorului Marcian, a fost torturat în diferite moduri şi condamnat să i se taie capul. Împreună cu el, au suferit moarte de martir şi Anastasie, readus la viaţă şi botezat de către acelaşi Iulian, copilul Celsius, împreună cu mama sa, Marcionila, şapte fraţi şi foarte mulţi alţii.
Cu totul diferită a fost viaţa pământească a fericitului Tebald Visconti, din regiunea piacentină – Italia, care a fost papă între anii 1271-1276, sub numele de Grigore al X-lea.
Născut în jurul anului 1210, de mic a manifestat un temperament deosebit de calm şi senin, care a atras atenţia şi admiraţia unui influent concetăţean, cardinalul Iacob de Pecorara, fost călugăr cistercian. Acesta l-a luat cu sine la Lyon, unde era în pregătire un important Conciliu Ecumenic, apoi la Piacenza, la Liége, la Roma, unde a rămas timp îndelungat. A fost şi la Paris, la Sorbona, unde a fost coleg de şcoală cu Sf. Bonaventura şi cu Sf. Toma de Aquino.
Alegerea sa ca papă s-a făcut în conclavul de la Viterbo, Italia, care durase trei ani; vestea i-a fost adusă la cunoştinţă pe când el se afla în Ţara Sfântă.
Aici s-a întâlnit cu fraţii Polo, care se întorceau din marea lor călătorie în Extremul Orient; tot aici, în Ţara Sfântă, a putut să-şi dea seama de necesitatea unei Cruciade. În calitatea de Papă, şi-a îndreptat toate eforturile în această direcţie; a încercat, dar fără succes, să-şi asigure sprijinul celui de al doilea Conciliu Ecumenic de la Lyon (1274), Conciliu în care s-a realizat unirea cu creştinii din părţile Orientului, unire ce s-a destrămat curând, fiind bazată pe interese mai mult politice decât autentic religioase.

Prenumele Iulian este strâns legat de Iulius, nume purtat de doi mari împăraţi romani, Iulius Cezar şi Iulius Augustus, şi, pentru acest motiv, foarte răspândit. Iulius provine de la un termen arhaic roman, Iovilios, care însemna aparţinând lui Iovis, tatăl zeilor. Numele de Iulian a fost purtat şi de un împărat roman care a meritat calificarea de „Apostatul” – deoarece şi-a renegat botezul, dar şi de mulţi sfinţi martiri şi mărturisitori, printre care cel amintit astăzi, cărora numele le-a amintit „că prin Botez sunt din familia lui Dumnezeu”. Vasilica este forma feminină diminutivă de la Vasile şi deci poate fi tradus (cuvântul) drept: „persoana făcând parte din casa împăratului”, împăratul fiind Cristos Mântuitorul.