altmarius

cultură şi spiritualitate

16 ianuarie este a 16-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente

1632: Are loc ședința de anatomie ținută laAmsterdam, între breasla chirurgilor; corpul este al unui criminal executat prin spânzurare (Adriaan Adriaanszoon, sub pseudonimul de “Aris Kindt”).Rembrandt va picta în același an “Ora de anatomie a doctorului Nicolaes Tulp” (foto).
1556: Filip al II-lea devine rege al Spaniei.
  • 1945: În urma Convenției de Armistițiu, care stabilea, la articolul 11, reparațiile de război datorate de România Uniunii Sovietice (300 de milioane de dolari), s-a semnat Convenția economică „asupra mărfurilor pe care România urmează să le livreze în compensarea daunelor cauzate de către România Uniunii Sovietice prin operațiunile militare și ocuparea teritoriului sovietic".
  • 1945Adolf Hitler se mută în bunker-ul său, așa-numitul Führerbunker.
  • 1946George Călinescu începe la Facultatea de Litere din Universitatea București, cursul "Istoria literară ca știință inefabilă și sinteză epică" cu lecția de deschidere intitulată "Sensul clasicismului".
  • 1965: Reprezentanțele diplomatice ale României și Danemarcei sunt ridicate la nivel de ambasadă.
  • 1969: Studentul ceh Jan Palach în vârstă de 20 de ani își dă foc, la Praga, lângă clădirea Muzeului Național, pentru a protesta împotriva invaziei armatei sovietice (n. 1948).
  • 1979: În urma unor puternice manifestații, șahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr a părăsit Iranul, ceea ce a dus la sfârșitul monarhiei în Iran.
  • 1991: Lansarea operațiunii "Furtună în deșert" (ora 3.00, ora Bagdadului) pentru eliberarea Kuwaitului, invadat la 2 august 1990de Irak. Are loc primul atac aerian declanșat de coaliția internațională (SUAMarea BritanieArabia Saudită, Kuwait) împotriva Irakului.
  • 2000: Eclipsă totală de soare. Vizibilitate maximă: SUACanadaAmerica de Sud.
  • 2005Adriana Iliescu (67 de ani) este cea mai vârstnică femeie din lume care dă naștere unui copil.
  • 2006Ellen Johnson Sirleaf depune jurământul ca noul președinte al Liberiei. Ea devine prima femeie din Africa aleasă ca șef al statului.

Nașteri

Decese

Carole Lombard, actriță americană

Sărbători

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de 16 ianuarie
  • Închinarea cinstitului lanț al Sf. Ap. Petru; Sf. Mc. Pevsip și cei impreuna cu el (calendar creștin-ortodox)
  • Sf. Marcel I; Priscilla (calendar romano-catolic)
  • Cinstirea Lantului Sf. Ap. Petru (calendar Gteco-Catolic)

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor