Calendar Romano-Catolic - 7 ianuarie 2010

[altmariustotal ortodox]

Sf. Raymund de Penyafort, pr.
Papa Grigore al IX-lea, care timp de 6 ani l-a avut pe Raimund de Penyafort drept preţios colaborator, i-a comunicat odată că intenţionează să-i încredinţeze conducerea Arhiepiscopiei de Tarragona, post râvnit de mulţi. Raimund a rămas atât de consternat, încât s-a îmbolnăvit grav. Acest umil şi învăţat frate dominican, născut între anii 1175-1180, a evitat cu încăpăţânare orice fel de onoruri şi sarcini prestigioase, dar nu a reuşit întotdeauna. Era totuşi fiul castelanului de Penyafort, al Provinciei Catalonia din Spania. Refuzând o viaţă îndestulată şi cu multe distracţii, de foarte tânăr s-a dedicat studiilor filozofice şi juridice; la vârsta de 20 de ani, era profesor la Universitatea din Barcelona, iar la 30 de ani, era profesor de jurisprudenţă la Bologna; în această funcţie, primea din partea municipalităţii un salariu excepţional, care însă imediat se epuiza pentru împlinirea diferitelor fapte de caritate.
Întors la Barcelona, la chemarea episcopului său, în 1220, a fost numit canonic; prietenul său, Petru Nolasc, l-a rugat să redacteze textul Regulamentului de viaţă pentru noul ordin călugăresc al Mercedarilor, ce era în curs de organizare. În acelaşi timp, au venit în Barcelona şi au întemeiat o mănăstire călugării dominicani, pe care el îi cunoştea de la Bologna. Raimund a renunţat la alte planuri şi a îmbrăcat haina în nuanţele alb-negru a dominicanilor. După 16 ani, în 1238, i s-a încredinţat conducerea supremă a ordinului, devenind al treilea magistru general (nume dat conducătorului suprem al dominicanilor), sarcină pe care nu a putut să o refuze. Timp de doi ani, a vizitat mergând pe jos toate mănăstirile ordinului, apoi a adunat Capitolul general la Bologna, şi aici a insistat şi a reuşit să-i fie acceptată demisia. Astfel, la etatea de 70 de ani, a putut să se întoarcă în activitatea de învăţământ şi de păstorire spirituală.
Primind însărcinarea de a fi duhovnicul regelui Iacob al Aragoniei, nu a ezitat să dezaprobe conduita regelui în timpul unei expediţii în Insula Mallorca. Se istoriseşte că, atunci când regele a interzis tuturor corăbiilor de a se îndrepta spre continent, Raimund, voind să-şi manifeste dezaprobarea faţă de regele său, şi-a întins mantia pe apa oceanului şi, urcând pe această neobişnuită barcă, a ajuns până la Barcelona.
Una dintre operele sale apostolice, vrednică de a fi amintită, este activitatea depusă pentru a face cunoscută credinţa creştină în rândurile evreilor şi mahomedanilor stabiliţi în Spania. Din relatările tradiţionale, i se recunoaşte meritul de a fi apelat la Sf. Toma de Aquino, rugându-l să redacteze o „Summa contra Gentiles” – sinteză a tuturor controverselor între creştini şi necreştini –, pentru ca predicatorii sa aibă la îndemână un manual fundamental solid în confruntările de idei cu necreştinii. El însuşi a scris importante lucrări de teologie morală şi drept, între care este foarte renumită „Summa casuum”, o expunere amplă a rezolvării diferitelor cazuri de conştiinţă, menită să-i ajute pe preoţi la administrarea corectă şi eficientă a tainei împăcării cu Dumnezeu.
A sfârşit viaţa sa pământească în jurul vârstei de 100 ani, la 6 ianuarie 1275, şi a fost declarat sfânt în anul 1601.

Cuvântul Raimund pare a fi în legătură cu un grup de două cuvinte din germana veche: ragin-mund; ragin însemnând: sfat bun, iar mund = protecţie, apărare; împreună aveau sensul de „cel care apără prin sfatul bun pe care îl dă”. Ca şi multe alte prenume, şi acesta cuprinde în el: istorie, idealuri, speranţe.