altmarius

cultură şi spiritualitate

Calendar Romano-Catolic - 27 iunie 2010

Sf. Ciril din Alexandria, ep. înv.
Sfântul Ciril, născut în anul 370, a condus cu fermitate şi înţelepciune Biserica din Egipt între 412 şi 444, anul morţii sale, participând, în acelaşi timp, prin lupta lui, pentru dreapta credinţă, la una dintre perioadele cele mai grele ale întregii Biserici din Răsărit. Această fermitate în slujba păstrării învăţăturii creştine şi curajul dovedit în apărarea adevărului catolic arată sfinţenia marelui episcop de Alexandria, sfinţenie care, cel puţin în Occident, a fost recunoscută destul de târziu: abia sub pontificatul lui Leon al XIII-lea (1878-1903), cultul sau a fost extins în întreaga Biserică din Occident, şi i s-a dat titlul de „învăţător al Bisericii”.
Pentru apărarea dreptei credinţe împotriva erorilor lui Nestorie, episcop de Constantinopol, Sfântul Ciril s-a pus în primejdia de a fi trimis în exil şi, pentru câteva luni, a suportat umilinţa închisorii. „Noi”, scria el, „pentru credinţa lui Cristos, suntem gata să suferim orice: lanţuri, închisoare, lipsa de cele necesare vieţii şi chiar moartea”. La Conciliul Ecumenic din Efes, unde Chiril a contribuit în mod însemnat, a fost condamnat Nestorie, care provocase o adevărată furtună în sânul Bisericii, punând în discuţie maternitatea divină a Fecioarei Maria.
Este un titlu de glorie pentru episcopul din Alexandria că a elaborat cu această ocazie o teologie autentică şi limpede a întrupării Domnului: „Este în afară de orice îndoială că Emanuel are două firi: firea dumnezeiască şi firea omenească. Totuşi, Isus este o singură fiinţă: fiul unic al lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat, şi totodată om adevărat: nu un om îndumnezeit, asemenea acelora care devin părtaşi ai naturii divine prin har, ci Dumnezeu adevărat, care pentru mântuirea noastră a îmbrăcat firea omenească”. De o deosebită însemnătate este cea de a patra omilie, dintre cele şapte pronunţate în timpul Conciliului din Efes, celebra „Sermo in laudem Deiparae” – „Lauda Născătoarei de Dumnezeu”. Este un model strălucit de predică mariană, în care Ciril preamăreşte măreţia divină a misiunii Preacuratei Fecioare Maria, Adevărată Maică a lui Dumnezeu, prin partea pe care a avut-o în conceperea şi naşterea umanităţii Cuvântului întrupat.
Teolog cu mare putere de pătrundere, orator strălucit, Sfântul Ciril a fost, în acelaşi timp, şi un păstor de suflete vigilent şi plin de dragoste. În afară de tratatele exclusiv doctrinare, de la el ne-au rămas 156 de „Omilii asupra Evangheliei Sfântului Luca”, cu un caracter pastoral şi practic şi cele mai cunoscute „Scrisori Pastorale”, cuprinzând 29 de omilii pascale. Potrivit obiceiului de atunci, data Paştelui era anunţată de către Episcopul locului printr-o scrisoare pastorală în care se făcea o prezentare a învăţăturii credinţei şi se dădeau îndrumări de viaţă practică, în raport cu împrejurările concrete ale vieţii bisericeşti. Sfântul Ciril subliniază adevărul că Hristos înviat, biruitor al morţii, Dumnezeu adevărat, este fiul adevărat al Preacuratei Fecioare Maria şi bucuria învierii aduce o nouă expresie de recunoştinţă şi cinste faţă de Mama Celui înviat. Aşezată pe această temelie, viaţa creştină se află pe drumul adevărat, firesc.

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

1 stat are peste 20,000  clickuri (Italia)

2 state au peste 10.000 clickuri (Franta,  Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29 ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

33. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

Schnell und Steiner

Creat de altmariusplus Iun 19, 2013 at 1:59pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Iun 19, 2013.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell &Steiner

Creat de altmariusclassic Dec 21, 2012 at 6:55pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Dec 21, 2012.

Hermann Hesse -bucher

Creat de altmariusscience Nov 7, 2012 at 5:47pm. Actualizat ultima dată de altmariusscience Nov 7, 2012.

Grosse Kunstfuehrer zum Schnell & Steiner - 1

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:52pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell &Steiner - 3

Creat de altmariusclassic Oct 8, 2012 at 7:50pm. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Oct 8, 2012.

Neuerscheinungen zum Bohlau - 1

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:30am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner - 2

Creat de altmarius Aug 29, 2012 at 7:26am. Actualizat ultima dată de altmarius Aug 29, 2012.

Neuerscheinungen zum Schnell & Steiner

Creat de altmariusplus Mar 14, 2012 at 3:01pm. Actualizat ultima dată de altmariusplus Mar 14, 2012.

Grosse Kunstfuhrer: Maribor

Creat de altmariusconcurs Feb 22, 2012 at 1:08pm. Actualizat ultima dată de altmariusconcurs Feb 22, 2012.

© 2020   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor