Calendar Romano-Catolic - 21 decembrie 2009

[altmariustotal ortodox]

Sf. Petru Canisiu, pr. înv.
Sfântul Petru Canisiu, deşi s-a născut la opt sute de ani după apostolul Germaniei, Sfântul Bonifaciu (680-754), şi-a meritat titlul de al doilea apostol al Germaniei; el este considerat restauratorul catolicismului în Europa Centrală, deoarece a readus la sânul Bisericii Catolice o mare parte dintre cei care o părăsiseră urmând exemplul şi învăţătura lui Martin Luther (1483-1546).
Petru Kanys, în latineşte, Canisius, s-a născut în anul 1521, la Nimègue (Nijmengen), în Olanda. Deoarece tatăl său era primarul oraşului, a avut posibilitatea să urmeze cele mai bune şcoli ale timpului; s-a calificat în Dreptul canonic la Louvain şi în Dreptul civil la Colonia, pregătindu-se să devină avocat. Timpul său liber îl petrecea într-o mănăstire, şi nimeni nu bănuia că sub hainele luxoase ale fiului de primar el purta un ciliciu aspru. Citirea unei cărţi mici, de curând scrisă de către Ignaţiu de Loyola, cartea Exerciţii Spirituale, a determinat o schimbare radicală în viaţa sa. La Meinz, l-a întâlnit pe Petru Faber, unul dintre primii ucenici ai Sfântului Ignaţiu de Loyola, şi sub conducerea lui a ţinut timp de o lună de zile reculegerea prescrisă de Exerciţiile Spirituale. La vârsta de douăzeci şi trei de ani, a cerut să fie primit în sânul călugărilor iezuiţi, devenind al optulea membru – după cei şapte fondatori – ai „Societăţii lui Isus”; se începea astfel repararea rupturii provocate de Luther prin părăsirea vieţii călugăreşti.
În cadrul ordinului îmbrăţişat, i s-a dat posibilitatea să cultive studiile preferate şi să-şi satisfacă setea de erudiţie; activităţii sale din această perioadă i se datorează publicarea operelor Sfântului Chiril din Alexandria, ale Sfântului Leon cel Mare, ale Sfântului Ieronim şi ale lui Osio din Cordoba. A fost chemat la Conciliul din Trento ca teolog al episcopului din Augsburg şi consilier al papei. Aici s-a remarcat prin cultura sa teologică, prin zelul şi activitatea sa, dar şi prin spiritul irenic, împăciuitor.
Sfântul Ignaţiu l-a trimis în Sicilia, unde a întemeiat un renumit colegiu al Societăţii lui Isus; apoi a predat teologia la Bologna şi, în cele din urmă, a fost numit superior provincial în Germania. Timp de treizeci de ani nu a încetat să predice, să scrie, să intervină la diferite autorităţi pentru cunoaşterea învăţăturii catolice şi refacerea vieţii spirituale a Bisericii. A întemeiat numeroase colegii la Praga, München, Insbruck, Meinz, Speyer şi în alte localităţi; a scris un catehism care, între 1572 şi 1581, a fost editat de cincizeci de ori şi tradus în nouă limbi. Pentru puterea lui de convingere şi influenţa exercitată asupra celor îndepărtaţi de Biserică, a fost numit „ciocanul ereticilor”, dar, de fapt, era fierul dintre ciocan şi nicovală, deoarece spre el s-au îndreptat atacuri vehemente din partea protestanţilor, dar a avut mult de suferit şi din partea relei-voinţe şi a invidiei unor catolici. În mijlocul furtunii, el a rămas întotdeauna senin, neobosit în muncă, a iertat şi a uitat.
Papa Pius al V-lea i-a oferit demnitatea de cardinal, dar Petru Canisiu l-a rugat cu lacrimi să-l lase la postul său, pentru a continua să muncească, să se roage şi să sufere. Acesta i-a fost programul de viaţă până în ziua de 21 decembrie 1597, când a intrat în odihna din plin meritată. A fost declarat sfânt şi învăţător al Bisericii de către papa Pius al XI-lea, în anul 1925. Deoarece, în calendarul vechi, ziua de 21 decembrie era dedicată Sfântului Toma apostolul, comemorarea Sfântului Petru Canisiu a fost fixată la data de 27 mai; calendarul nou a stabilit comemorarea Sf. Toma la 3 mai şi amintirea Sfântului Petru Canisiu la 21 decembrie, conform normei generale.
În însemnările personale ale Sfântului Petru Canisiu, referindu-se la ziua când i s-a dat misiunea de a merge în Germania, se citesc următoarele: „Tu ştii, Doamne, cu câtă tărie şi de câte ori în ziua aceea mi-ai dat în grija mea Germania, de care urma să mă preocup, pentru care doream să trăiesc şi să mor.
În cele din urmă, ai deschis Inima preasfântului tău Trup, pe care o aveam înaintea ochilor, şi mi-ai poruncit să mă aplec spre acel izvor, invitându-mă să beau apa mântuirii din izvoarele tale, Mântuitorul meu. i eu doream fierbinte ca din ele să se reverse şi în mine râurile credinţei, speranţei şi iubirii. Eram însetat de sărăcie, castitate, ascultare, îţi ceream ca Tu să mă speli, să mă îmbraci, să mă împodobeşti. După ce m-am apropiat de Inima Ta preadulce şi am îndrăznit să-mi potolesc setea, mi-ai promis o îmbrăcăminte formată din trei materiale menite să-mi îmbrace sufletul gol şi să mă întărească în această misiune; ele erau: pacea, iubirea şi perseverenţa”.