Calendar Romano-Catolic - 17 februarie 2010

[altmariustotal ortodox]

Cei şapte fondatori ai Ordinului „Slujitorii Preacuratei Fecioare Maria”

În anul 1233, în ziua de 15 august, sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului, şapte tineri din oraşul Florenţa au trăit un eveniment care le-a răscolit sufletele. Aceşti tineri erau: Bonfilio Monaldi, Buonagiunta Maneti, Amadio degli Amidei, Ugoccione degli Ugoccioni, Sostegno dei Sostegni, Manetto dell Antella şi Alexandru Falconieri; ei făceau parte dintr-o confrerie numită „laudesi”, cântăreţi de imnuri religioase, poeţi-actori foarte răspândiţi în regiunea Umbriei şi Toscanei (Italia) spre sfârşitul Evului Mediu. Aceştia obişnuiau să se adune în faţa vreunei icoane a Maicii Domnului, pictată pe pereţi, de-a lungul drumurilor, şi să exprime în versuri cântate lauda şi iubirea lor către Fecioara Preacurată, asemenea trubadurilor care-şi declarau cântând admiraţia şi dragostea faţă de femeia iubită. În ziua amintită, chipul din icoană al Mariei s-a însufleţit şi li s-a arătat îmbrăcată în doliu, plânsă şi îndurerată din cauza urii fratricide ce împărţea Florenţa în două: din 1275, locuitorii Florenţei se împărţiseră în două tabere adverse, Guelfii şi Ghibelinii, care nu pierdeau nici o ocazie de a se încăiera, deseori până la vărsarea de sânge. Cei şapte tineri au hotărât să încerce a face ceva pentru a aduce puţină pace: s-au constituit într-o asociaţie numită „Maria îndurerată” şi s-au retras într-un loc singuratic din Muntele Senario, nu departe de oraş, pentru a se consacra rugăciunii şi actelor de penitenţă. Fapta lor pare deosebit de neobişnuită, având în vedere că ei erau tineri, bogaţi şi nobili. Într-o zi, pe când coborau în oraş pentru a încerca împăcarea între două familii, un copil a alergat la mama lui, strigând: „Iată, sosesc servitorii Mariei!” Numele acesta li se potrivea foarte bine şi le-a rămas pe mai departe. De altfel, alegerea lor şi consacrarea în slujba Mariei a devenit definitivă; dezbrăcând veşmintele bogate de mai înainte şi aruncând pumnalul pe care îl purtau în cutele lor, au făcut un legământ solemn de a-şi dedica viaţa întreagă cinstirii Preacuratei Fecioare Maria. Adesea, coborând din muntele numit Monte Senario, pe care şi l-au ales ca reşedinţă, mai înainte de a intra în oraş, treceau prin faţa unei bisericuţe închinate Bunei-Vestiri, în cartierul mărginaş Cafagio. Tocmai în acest timp se răspândea zvonul că scena Bunei-Vestiri din acea bisericuţă a fost pictată de un înger pe când pictorul adormise. În urma afluenţei crescânde a credincioşilor, capela a fost înlocuită cu un mare sanctuar către care au început să se îndrepte mulţimi de pelerini; lângă el şi-au stabilit locuinţa şi cei şapte fondatori ai Ordinului „Slujitorii Preacuratei Fecioare Maria”. De aici, ei au răspândit în toate părţile evlavia lor către Fecioara Bunei-Vestiri, declarată apoi Patroană a Florenţei. Data de 25 martie, sărbătoarea Bunei-Vestiri, a fost decretată de locuitorii Florenţei drept început de An Nou; această practică a durat până la 1749. Cei Şapte Fondatori sunt amintiţi individual în „Martirologiul Roman”, dar au o sărbătoare „colectivă”, începând din anul 1888, an în care au fost canonizaţi de către Leon al XIII-lea. Cel care a fost animatorul acestui grup de tineri este Alexandru (Alexie) Falconieri; cu toate că ceilalţi şase au devenit preoţi, el a dorit să rămână simplu laic şi a trăit mai mult decât ei toţi, murind la vârsta de peste o sută de ani, în 1310. Amintirea lor este fixată în noul calendar la 17 februarie, deoarece, mai înainte, la această dată era comemorat Sfântul Alexie, un personaj care a trăit în Roma în veacul al V-lea, dar a cărui biografie nu a putut fi verificată istoric şi, de aceea, a fost eliminat din noul calendar. Totuşi, biografia lui constituie subiectul uneia dintre cele mai frumoase şi expresive poeme hagiografice care adună într-un mănuchi elemente din viaţa reală a multor eroi ai credinţei.