altmarius

cultură şi spiritualitate

Astăzi în liturgie

SF. MATIA, APOSTOL
http://www.arcb.ro/index.php?option=com_eventlist&view=details&...
Sfântul/sărbătoarea:
SF. MATIA, APOSTOL
Data:
14.05.2011
Culoare liturgică:
roşu
Gradul zilei:
sărbătoare

 

sfântul zilei

 

SF. MATIA, APOSTOL

14-maiMatia, al cărui nume este frecvent la evrei şi înseamnă „darul Domnului", este apostolul care a primit în dar marele privilegiu de a fi numărat în rândul Celor Doisprezece, luând locul rămas liber prin dezertarea lui Iuda Iscarioteanul.

Alegerea lui s-a făcut prin tragere la sorţi, după Înălţarea Domnului, la propunerea lui Petru, care, în puţine cuvinte, a fixat calităţile cerute pentru un apostol: să fi fost aproape de Domnul Isus Cristos, să fie chemat şi apoi trimis în misiune: „E necesar ca unul dintre aceşti bărbaţi care a fost împreună cu noi în timpul cât a petrecut între noi Domnul Isus, începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălţat de la noi, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui".

Matia a fost alături de Isus fără încetare, de la începutul până la sfârşitul vieţii publice a Mântuitorului; el este deci martor al lui Cristos, mai precis, al învierii lui, deoarece învierea este piatra de temelie a creştinismului. Matia a trăit împreună cu ceilalţi unsprezece miracolul Tainei Pascale şi este perfect îndreptăţit să-l vestească lumii pe Cristos, deoarece a fost martor ocular al vieţii şi operei lui Cristos, începând chiar „de la botezul lui Ioan". A doua şi a treia condiţie, chemarea din partea lui Dumnezeu şi trimiterea în misiune, sunt exprimate limpede în rugăciunile apostolilor: „Tu, Doamne, care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceşti doi l-ai ales, ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care Iuda a căzut".

Poate că ne surprinde alegerea lui Matia prin tragere la sorţi. Recurgerea la acest act pentru a cunoaşte voinţa lui Dumnezeu este o metodă cunoscută în Sfânta Scriptură. Însăşi împărţirea Pământului Făgăduit s-a făcut prin tragere la sorţi; şi apostolii au considerat oportun să procedeze la fel. Între cei doi candidaţi propuşi de comunitatea creştină: Iosif, fiul lui Sabba, numit şi Cel Drept, şi Matia, alegerea a căzut pe acesta din urmă. Noul apostol, al cărui nume apare în Scriptură numai cu prilejul alegerii sale, a trăit împreună cu ceilalţi unsprezece clipa dătătoare de lumină şi putere a Rusaliilor; apoi, asemenea celorlalţi, a pornit pe drumuri cunoscute şi pe altele pe care avea să-l conducă Duhul Adevărului, vestind mărirea lui Dumnezeu.

Nu se cunoaşte nimic despre activitatea sa apostolică, nici dacă a murit martir ori de moarte naturală, deoarece amănuntele privitoare la viaţa sa provin din scrieri apocrife. Tradiţia că el ar fi murit în urma tăierii capului cu o secure explică de ce este considerat patron special al măcelarilor şi dulgherilor. Sărbătoarea lui a fost ţinută mult timp în ziua de 24 februarie; deoarece această zi cădea deseori în Postul Mare, noul calendar i-a fixat comemorarea la 14 mai, dată aproximativ apropiată de data alegerii lui ca apostol.

Trebuie să îl deosebim pe apostolul şi evanghelistul Matei de apostolul Matia; deşi foarte apropiate, numele lor sunt diferite; ca înţeles, provin din alăturarea a două cuvinte ebraice care înseamnă: „darul lui Dumnezeu", nume ce li se dădea copiilor consideraţi ca un semn al bunăvoinţei divine. Originea, numele şi viaţa Sfântului Matia, ca şi a celorlalţi apostoli, sunt punctul de legătură între Vechiul şi Noul Testament; prin ei, tulpina viguroasă, urcă din rădăcinile divino-umane ale istoriei seva hrănitoare a vieţii în Cristos: „Nu am venit să stric Legea, ci să o duc la desăvârşire". Creştinul adevărat preţuieşte şi apără atât rădăcina, cât şi tulpina prin care ajunge până la el hrana Vieţii.

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor