altmarius

cultură şi spiritualitate

Sf. Eulalia, fc. m.
Această foarte tânără martiră spaniolă, care în mozaicurile Bisericii „Sf. Apolinar cel Nou” din Ravena este reprezentată între alte două martire adolescente, Agnesa şi Cecilia, pare să fie una şi aceeaşi persoană cu cele două sfinte numite Eulalia şi amintite de „Martirologiul Roman”, la 12 februarie şi la 10 decembrie. Prima, cinstită la Barcelona, ar fi fost martirizată sub Diocleţian (284-305); a doua, martirizată la Merida în timpul tetrarhiei (Maximilian, Constantin, Diocleţian, Galeriu) de la 295 la 305. În stadiul actual al studiilor agiografice, se pare că este vorba de o singură persoană, iar dubla comemorare ar fi datorată de două istorisiri ale morţii.
„Passio”, istoria pătimirii Eulaliei din Barcelona, în mod sigur nu este redactată înainte de secolul al VII-lea şi apare evident că se inspiră din „Passio” Eulaliei din Merida; aceasta, la rândul ei, se întemeiază pe al treilea imn din „Peristhephanon”, scris de poetul creştin Prudenţiu în cinstea martirei spaniole, cam pe la anul 405. După descrierea lui Prudenţiu, Eulalia este doar o copilă de 13 ani, pe care tatăl ei, pentru a o feri de primejdiile prigoanei împotriva creştinilor, o duce departe de cetatea Merida, încredinţând-o unei familii prietene, undeva la ţară. Eulalia nutreşte în sufletul ei speranţa tainică de a face parte din rândul celor care au meritat coroana muceniciei. Fuge în timp de noapte şi se prezintă în faţa judecătorului din Merida. Cu răsuflarea tăiată şi istovită de oboseala unui drum atât de lung, firavă şi îndrăzneaţă în acelaşi timp, rosteşte un singur cuvânt: „Credo”. Eulalia din Barcelona ne este prezentată vorbind mai mult, ea îl copleşeşte pe prefectul Dacian cu mustrări aspre pentru prigoana pornită împotriva creştinilor. Magistratul e cuprins de compătimire şi, pentru a cruţa această viaţă tânără, încearcă să o convingă să adere la cinstirea zeilor imperiului. În faţa neaşteptatei statornicii a copilei, recurge la tortură, dar vârfurile metalice ascuţite pe care le înfige în trupul ei fraged nu reuşesc să smulgă nici măcar un semn care să exprime durerea de nespus ce o produceau.
Înconjurat de torţe aprinse, trupul tinerei de 13 ani, Eulalia, se consumă asemenea victimelor de jertfă arse pe rug. În clipa în care tânăra martiră şi-a aplecat capul sfârşit de atâta suferinţă, o porumbiţă albă, ieşind din gura ei, şi-a luat zborul spre cerul încărcat de nori întunecoşi. Deodată, din înălţimi au început să cadă fulgi mari de zăpadă, acoperind cu o maramă albă trupul sfărâmat şi înnegrit al martirei. Cultul Eulaliei este foarte răspândit în Spania şi în Franţa; la începutul secolului al V-lea, există încă o splendidă bazilică construită în cinstea ei la Merida.

Se poate ca numele de Eulalia să fie compus din cuvintele din limba greacă: eu = bun, bună, bine, şi lalein = a vorbi; alăturate, ar putea însemna o persoană care vorbeşte bine, sau vorbeşte de bine. Tânăra martiră din Merida a vorbit bine cu glasul, cu viaţa şi cu moartea ei.
Istoria şi chiar contemporaneitatea ne pun în faţa unor apariţii geniale în domeniul artei, ştiinţei, capacităţilor biologice; le acceptăm şi ne bucurăm de ele, deşi sunt cazuri rare; la vârsta de 9 ani, Mozart avea în el mai multă muzică decât miliarde de oameni la sfârşitul vieţii; îl admirăm şi ne bucurăm. Aceeaşi atitudine trebuie să o avem şi în faţa geniilor din domeniul sfinţeniei; la vârsta de 13 ani, Eulalia a dovedit mai multă sfinţenie decât miliarde de oameni ajunşi la adâncă bătrâneţe. O admirăm şi ne bucurăm.

Vizualizări: 36

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor