Calendar Romano-Catolic - 4 ianuarie 2021

[altmariustotal catolic]

Sf. Angela din Foligno

• călugăriţă
• 1248-1309
• n.: în 1248, Umbria, Italia
• d.: la 4 ianuarie 1309, Foligno, Italia
• 4 ianuarie (latin)

• A fost declarată...

  
  

  • fericită în 1693, de Papa Inocenţiu al II-lea
  • sfântă la 9 octombrie 2013, de Papa Francisc

Biserica îi atribuie titlul de fericită iar comemorarea sa este celebrată astăzi de către Ordinul franciscan din oraşul Foligno, deşi poporul o invoca de veacuri cu titlul de sfântă. Angela de Foligno, una dintre primele mistice italiene, s-a născut în medievalul orăşel din Umbria în anul 1248. În tinereţe, asemenea contemporanei sale Margareta de Cortona, a cedat vanităţilor feminine, într-o liniştită bunăstare într-o casă nu fastuoasă dar decentă, alături de soţ şi fii.

Nu au lipsit nici gravele vinovăţii morale culminând cu o serie de spovezi şi împărtăşanii sacrilege. Dar la vârsta de 37 de ani şi-a schimbat cu totul modul său de viaţă. Încercată de durerea pricinuită de pierderea soţului şi a fiilor, a dat dovadă, în aceste împrejurări tragice, de o tărie de suflet ieşită din comun. Era anul 1285: sfântul Francisc i-a apărut în vis şi a îndemnat-o să meargă plină de curaj pe calea desăvârşirii. Angela a intrat în ordinul al treilea franciscan şi în anul 1291 a făcut voturile religioase, făcând un pelerinaj la Assisi care avea să lase o urmă profundă în sufletul său. În timpul acestei călătorii Angela a avut experienţe mistice uimitoare şi exaltante, ale căror martor mirat a fost şi părintele şi confesorul său, fericitul Arnaldo de Foligno: acesta, temându-se să nu fie vorba de fenomene datorate sugestiei Celui Rău, i-a impus să-i dicteze experienţele sale interioare.

Nevoia de a face lumină asupra profunzimilor acestui suflet zguduit de har a dat naştere astfel la una dintre cele mai preţioase cărţi despre experienţele mistice ale unui suflet deosebit de favorizat de către Dumnezeu. Autobiografia pe care fericita o dicta în dialect umbric a fost imediat tradusă într-o clară latină scolastică. În „treizeci de pasaje”, Angela a dictat tot ceea ce se întâmplase în sufletul său, din momentul convertirii până în anul 1296, când aceste manifestări mistice au devenit mai fragmentare şi au lăsat câmp noilor manifestări spirituale, în special cea a „maternităţii” spirituale care a adunat în jurul „Lellei de Foligno” un adevărat cenacol de suflete doritoare de desăvârşire.

Fericita le trimitea numeroase scrisori şi pentru ei redacta şi instrucţiunile salutare. Sărăcia, umilinţa, dragostea, pacea erau marile sale teme: „Binele suprem al sufletului este pacea adevărată şi desăvârşită… Aşadar cine vrea o odihnă perfectă, să se străduiască să-l iubească pe Dumnezeu din toată inima, pentru că într-o astfel de inimă locuieşte Dumnezeu, care singur dă şi poate să dea pacea”. Magistra thelogorum a murit la Foligno în anul 1309.

(Text preluat via Ercis.ro din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Biserica îi atribuie titlul de fericită şi amintiră ei este cinstită la data de 4 ianuarie de către mănăstirile franciscane din localitatea Foligno-Umbria; poporul însă o numeşte sfântă. Angela, una dintre marile personalităţi mistice italiene, s-a născut în medievala cetate Foligno clin părţile Umbriei, în anul 1248. În tinereţe, asemenea contemporanei ei Margareta din Cortona, s-a complăcut într-o viaţă de uşurătate feminină, ducându-şi existenţa liniştită şi îndestulată într-o casă nu luxoasa dar convenabilă, alături de soţul şi copiii ei. Nu au lipsit nici unele greşeli grave, culminând într-o serie de spovezi şi împărtăşanii sacrilege. Totuşi, la vârsta de 37 de ani şi-a schimbat radical modul de viaţă. Greu lovită prin pierderea soţului şi a copiilor, în aceste împrejurări tragice a dat dovadă de o tărie sufletească mai puţin obişnuită.

Era în anul 1285, când Sf. Francisc i se arată în vis şi o îndeamnă să pornească cu tot curajul pe calea desăvârşirii sufleteşti. Angela a intrat in ordinul al treilea franciscan, şi în anul 1291 s-a legat în faţa lui Dumnezeu să păstreze cele trei voturi ale vieţii călugăreşti. A făcut apoi un pelerinaj la Assisi, pelerinaj care avea să lase o urmă adâncă în sufletul său. În timpul acestei călătorii Angela a trăit unele experienţe mistice, care au produs nedumerire şi entuziasm în acelaşi timp. Martor uimit al acestora a fost şi Fericitul Arnold din Foligno, rudă şi duhovnic al ei; temându-se ca să nu fie fenomene datorate sugestiilor diabolice, el a obligat-o să-i destăinuiască şi să-i dicteze tot ceea ce simte şi se petrece în sufletul ei.

Datoria şi dorinţa de a cunoaşte adevărul în legătură cu trăirile profunde ale acestui suflet zguduit de harul divin a dat la lumină una dintre cele mai preţioase cărţi despre experienţele mistice ale unui suflet favorizat de Dumnezeu în mod cu totul deosebit. Autobiografia pe care fericita Angela o dicta în dialectul umbrian era tradusă imediat într-o latină scolastică limpede. în «treizeci de paşi» Angela a cuprins tot ceea ce s-a petrecut în sufletul ei din momentul convertirii până în 1296, când manifestările mistice neobişnuite au devenit mai rare şi au lăsat loc altor activităţi spirituale, îndeosebi la ceea ce numeşte «maternitatea spirituală», care a strâns în jurul Angelei d Foligno un adevărat cenacol de suflete dornice de desăvârşire.

Acestora, fericita Angela le trimetea numeroase scrisori şi pentru folosul lor a redactat «îndrumări spre mântuire». Spiritul de sărăcie, umilinţa, caritatea, pacea erau temele mari la care se referea ea adesea : «Cel mai mare bine al sufletului este pacea adevărată şi perfectă… Cine doreşte sa aibă liniştea desăvârşită a sufletului, să caute a iubi pe Dumnezeu din toată inima, deoarece într-o astfel de inimă locuieşte Dumnezeu, care singur dă şi poate da pacea». «Magistra theologorum – Învăţătoarea teologilor» şi-a sfârşit viaţa pământească la Foligno în anul 1309.

În limba italiană, Angela este corespondentul feminin al nume Angelo – cuvânt provenind din latinescul «Angelus», iar acesta din grecescul «Anghelos», care înseamnă trimis, mesager. În perspectivă spirituală, putem considera că Angela înseamnă «trimisă de Dumnezeu cu o misiune deosebită».

Sf. Elizabeth Ann Seton

• călugăriţă
• 1774-1821
• n.: la 28 august 1774, New York City, SUA
• d.: la 4 ianuarie 1821, Emmitsburg, Maryland, SUA
• 4 ianuarie (latin)

• A fost declarată...

  
  

  • venerabilă la 18 decembrie 1959, de Papa Ioan al XXIII-lea
  • fericită la 17 martie 1963, de Papa Ioan al XXIII-lea
  • sfântă la 14 septembrie 1975, de Papa Paul al VI-lea

Sfânta Elizabeth Ann Bayley Seton este o personalitate esenţială pentru Biserica Catolică din SUA. Ea a pus bazele primei comunităţi călugăreşti pentru femei din America: Surorile Carităţii. Tot ea a deschis prima şcoală parohială din America şi a înfiinţat primul orfelinat catolic american. Şi toate acestea le-a înfăptuit pe durata a numai 46 de ani de viaţă, timp în care-şi creştea cei cinci copii ai săi.

Adevărată fiică a Revoluţiei Americane, ea s-a născut la 28 august 1774, exact cu doi ani înainte de Declaraţia de Independenţă. Prin naştere şi căsătorie aparţinea familiilor de frunte din New York şi se bucura astfel de toate avantajele oferite de înalta societate. A fost crescută după credinţa Bisericii Episcopaliene, învăţând de acolo valoarea rugăciunii, a Scripturii şi a examinării conştiinţei la sfârşitul zilei. Tatăl său, dr. Richard Bayley, nu avea prea multe în comun cu Biserica, dar era un mare umanist care şi-a învăţat fiica să îi iubească şi să îi slujească pe ceilalţi. Moartea mamei sale la o vârstă fragedă (pe când avea doar trei ani), şi mai târziu, a doicii sale, i-au conferit copilului sentimentul eternităţii şi intuiţia temporalităţii precare pe care o are viaţă noastră, ca pelerini pe acest pământ. Departe de a deveni morocănoasă şi închisă în sine, Elizabeth făcea faţă fiecăror noi încercări cu toată fiinţa ei, aşa cum era ea, plină de speranţă şi drăgălăşenie.

La vârsta de 19 ani, Elizabeth era una dintre frumuseţile oraşului şi s-a căsătorit cu un om de afaceri chipeş şi înstărit, William Magee Seton. Au avut cinci copii (Anna Maria, William, Richard, Catherine şi Rebecca), dar afacerea pe care o aveau a dat faliment, iar soţul ei a murit de tuberculoză doi ani mai târziu. La vârsta de 30 de ani, Elizabeth rămăsese văduvă, fără un ban şi cu cinci copii mici de crescut. În timp ce se afla în Italia cu soţul ei, pe moarte, Elizabeth şi-a mărturisit credinţa catolică mai întâi printre prietenii de familie. Trei elemente de bază au determinat-o să treacă la catolicism: credinţa în prezenţa reală din Preasfântul Sacrament, devoţiunea faţă de Preasfânta Fecioară şi convingerea că originile Bisericii Catolice pot fi urmărite înapoi în timp până la apostoli şi Isus. Când s-a convertit la catolicism, în martie 1805, a pierdut sprijinul familiei şi al prietenilor săi.

Ca să îşi poată întreţine copiii, a deschis o şcoală în Baltimore. Proiectul s-a soldat cu un eşec datorită mentalităţii anti-catolice a timpului. După câţiva ani de încercări şi mari dificultăţi, Elizabeth a înfiinţat o şcoală la Emmitsburg, Maryland, dedicată îngrijirii şi educării copiilor săraci. Grupul format de ea s-a supus chiar de la început unor reguli stricte, după modelul comunităţilor călugăreşti. Recunoaşterea acestui ordin călugăresc – primul pentru femei înfiinţat în America – avea să sosească în 1809. Elizabeth şi-a petrecut restul vieţii conducând şi dezvoltând comunitatea Surorilor Carităţii Sfântului Iosif pe care o înfiinţase, împreună cu preoţii Societăţii Saint-Suplice din Baltimore. Astăzi şase comunităţi călugăreşti îşi trag originile din începuturile umile ale Surorilor Carităţii din Emmitsburg, Maryland. A murit de tuberculoză la 4 ianuarie 1821, la Emmitsburg, în Casa Sf. Iosif, ultimele ei cuvinte fiind „Fiţi copii ai Bisericii”. Mormântul ei este Monument Naţional.

La 18 decembrie 1959, Elizabeth a fost declarată Venerabilă. A fost beatificată de Papa Ioan al XXIII-lea la 17 martie 1963, şi canonizată de Papa Paul al VI-lea la 14 septembrie 1975, ea devenind astfel primul sfânt născut pe pământ american. „Biserica acordă cea mai mare onoare posibilă Elizabethei Ann Bayley Seton, apreciind contribuţia ei extraordinară ca femeie, soţie, mamă, văduvă şi persoană consacrată”, spunea Papa Paul al VI-lea în omilia de canonizare. Papa sublinia atunci că ceremonia de canonizare a primului cetăţean american născut pe pământ american – o femeie – coincide cu începutul Anului Internaţional al Femeii. „Fie ca dinamismul şi autenticitatea vieţii ei să fie un exemplu în zilele noastre – şi pentru generaţiile care vor veni – arătând ceea ce poate duce la împlinire o femeie care îşi desăvârşeşte misiunea, pentru binele omenirii”.

Sf. Elizabeth Ann Seton este considerată patroană a şcolilor catolice. Este sărbătorită la 4 ianuarie. Numele ei se află înscris pe uşa Catedralei Sf. Patrick din New York, fiind prezentată ca „fiică a oraşului New York”. Moştenirea sa trăieşte în fiicele sale spirituale care colaborează prin intermediul Federaţiei Surorilor Carităţii. A lăsat în urma sa şi peste o mie de scrisori, în care relevă etapele creşterii ei spirituale. A fost un om al rugăciunii – Psalmul 23 fiind rugăciunea ei preferată – şi al acţiunii, îmbrăţişând spiritualitatea a Sfintei Louise de Marillac şi a Sf. Vincenţiu de Paul. „Trebuie literalmente să ne rugăm fără încetare – fără încetare – indiferent de evenimentele şi ocupaţiile pe care le avem de-a lungul vieţii… E vorba de acea rugăciune a inimii care nu depinde de loc sau de context şi care este mai degrabă o continuă înălţare a inimii către Dumnezeu, aflată în continuă comunicare cu El”, afirma cândva Elizabeth Ann Seton.

Elizabeth Seton nu s-a remarcat prin daruri extraordinare. Nu a fost nici o mistică şi nici nu a purtat stigmate. Nu a făcut profeţii şi nici nu a vorbit în limbi necunoscute. A avut însă două mari devoţiuni: abandonarea totală în voinţa Lui Dumnezeu şi iubirea arzătoare pentru Preasfântul Sacrament. Elizabeth îi scria unei prietene, Julia Scott, că ar prefera să renunţe la lume ca să trăiască într-o peşteră sau în pustiu, „dar Dumnezeu mi-a încredinţat o mare misiune ca să o duc la îndeplinire şi prefer – sper că aşa voi face întotdeauna – voinţa Lui în faţa oricăreia dintre dorinţele mele”.

Sursa: sinteză realizată de Ecaterina Hanganu pentru Lumea.Catholica.ro