altmarius

cultură şi spiritualitate

Vineri, 31 martie 2023 

Amos

profet

Amos este primul profet scriitor, iar profeţiile sale, care constituie pentru noi primul document al profetismului, sunt şi un preţios izvor de informaţii privind viaţa sa şi obiceiurile poporului său, cu şapte secole şi jumătate înainte de Cristos. A predicat într-adevăr între anii 762 şi 750 î.C., ca urmare a unei precise chemări divine care l-a luat din satul său, Teqoa, aproape de Betleem, şi de la ocupaţiile sale de crescător de animale şi cultivator de sicomori.

Ieroboam al II-lea (683-743), profitând de dezinteresul Egiptului şi al Asiriei, extinsese graniţele Israelului; dar victoriile uşoare exasperaseră o situaţie socială dezordonată: celor bogaţi, lacomi de câştiguri, li se opuneau cei marginalizaţi, săraci, exploataţi în mod nedemn de către negustori, magistraţi şi funcţionari necinstiţi, în timp ce lenevirea, nepăsarea şi cursa după plăcerile uşoare frânaseră vechiul elan religios al poporului lui Dumnezeu. Sentimentului religios, alimentat de vechea Alianţă, i se substituise exaltarea prezumţioasă a omului şi a puterii sale.

Împotriva acestei mentalităţi laice şi a observării pur formale a legii Amos înalţă glasul său pentru a anunţa iminenta pedeapsă a lui Dumnezeu, care va distruge Israelul, va lovi pe cei bogaţi şi va face să dispară acel cult gol, idolatru, al măreţiei: "Pentru că voi îl exploataţi pe cel sărac şi îi extorcaţi tributuri grele pe grâu, casele din piatră fasonate pe care le-aţi construit nu le veţi mai locui, nici nu veţi mai bea vinul frumoaselor vii, pe care le-aţi plantat... Căutaţi binele şi nu răul, dacă voiţi să trăiţi. Faceţi dreptate la tribunal şi atunci poate Domnul va avea milă".

Răul cel mai mare constă în prezumţia de a fi împlinit propriile datorii religioase prin oferirea de jertfe grase şi generoase, adică printr-un cult exterior care să acopere o viaţă dezordonată din punct de vedere moral şi social. Dreptatea divină lansează prin gura profetului ultimul apel înainte de dezastru. Amos propune alegerea între o existenţă cu Dumnezeu şi o existenţă fără Dumnezeu. Dar chiar şi această încercare extremă va fi o chemare providenţială la respectul alianţei încheiate cu poporul său "ales dintre toate familiile pământului", acea alianţă care îşi va avea desăvârşirea în împărăţia veşnică a lui Mesia. Încheindu-şi misiunea profetică, Amos s-a reîntors în satul său, unde, după o tradiţie, relatată de Epifaniu şi culeasă în Martirologiul roman, ar fi fost lovit la tâmplă cu un ciomag de către fiul preotului Amasia, pentru a reduce la tăcere acea voce incomodă, severă în mod special cu ipocrizia preoţilor.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

 

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor