Calendar Romano-Catolic - 31 martie 2016

[altmariustotal catolic]

Sf. Beniamin diaconul

• diacon, martir
• c.329-c.422
• n.: în c.329
• d.: în c.424, Persia
• 31 martie (latin)
• 13 octombrie (bizantin)
• http://www.sfinticatolici.ro/beniamin-diaconul/
• 

Şi acesta este unul din ceata împurpurată a martirilor, despre care nu avem date precise. Faptul că era diacon dovedeşte o pregătire deosebită din partea lui şi o încredere deosebită din partea Bisericii: diaconii erau însărcinaţi cu administrarea bunurilor materiale ale Bisericii, dar şi cu predicarea cuvântului lui Dumnezeu. A murit în 422, în Persia, în timpul persecuţiei regelui Izdegerd. Întemniţat timp de 2 ani, pentru că făcea propagandă creştină, şi eliberat la intervenţia împăratului Teodosiu, este din nou închis şi torturat până la moarte, pentru că a continuat să răspândească religia creştină.

Beniamin este numele ultimului şi al celui mai iubit dintre copiii patriarhului Iacob. Literar tradus, înseamnă „fiul mâinii drepte”, adică al norocului, al fericirii. Pentru bătrânul Iacob şi soţia lui, Rahela, acest copil a fost o mare fericire, după ce îl pierduseră pe Iosif, pe care fraţii mai mari, din invidie, l-au vândut ca sclav. Există şi o formă feminină: Beniamina. La noi se prezintă şi în formele Veniamin şi Veniamina, după citirea greacă. Acest nume a devenit şi comun: beniamin, beniamină aplicându-se copiilor sau persoanelor – în cadrul unui colectiv – mai mici şi mai dragi. „N…” este beniaminul sau beniamina clasei.

Acest nume atât de vechi ne aminteşte că, în faţa lui Dumnezeu, suntem cu toţi beniamini: „Cine va deveni ca un copil, acela va ajunge în împărăţia Tatălui”. La sfântul Botez, peste fiecare creştin s-a rostit expresia: „Acesta este fiul meu mult iubit!”

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Fer. Natalia Tulasiewicz

• martiră
• 1906-1945
• n.: la 9 aprilie 1906, Rzeszów, Polonia
• d.: la 31 martie 1945, Brandenburg, Germania
• 31 martie (latin)
• 

Natalia Tulasiewicz s-a născut în Rzeszów, voievodatul Subcarpatia, Polonia, în 9 aprilie 1906. Învățătoare laică în orașul Poznan, a fost o extraordinară animatoare a apostolatului laicilor. În timpul ocupației militare a țării sale de către regimul nazist german, această femeie curajoasă a lucrat de bunăvoie alături de femeile condamnate la muncă forțată, pentru a le aduce acestora o mângâiere spirituală.

Atunci când, în aprilie 1944, Gestapoul a descoperit prezența ei nedorită, a arestat-o. Cumplit torturată și umilită în public, a fost în cele din urmă condamnată la moarte în lagărul din Rawensbrück, din apropiere de Brandenburg. În Vinerea Sfântă, adunându-și puținele forțe care i-au mai rămas, le-a ținut prizonierelor o cuvântare despre patima și învierea Domnului. După două zile, în 31 martie 1945, a fost dusă în camera de gazare, unde a murit. Era Duminica Paștilor.

În 13 iunie 1999, Papa Ioan Paul al II-lea a ridicat la cinstea altarelor 108 victime ale persecuției naziste, între care și Fericita Natalia Tulasiewicz, care este pomenită în Martirologiul Roman în data de 31 martie.

Sursa: SantieBeati.it

Joi, 31 martie 2016 

http://www.ercis.ro/liturgie/sfantzi.asp

Amos

profet

Amos este primul profet scriitor, iar profeţiile sale, care constituie pentru noi primul document al profetismului, sunt şi un preţios izvor de informaţii privind viaţa sa şi obiceiurile poporului său, cu şapte secole şi jumătate înainte de Cristos. A predicat într-adevăr între anii 762 şi 750 î.C., ca urmare a unei precise chemări divine care l-a luat din satul său, Teqoa, aproape de Betleem, şi de la ocupaţiile sale de crescător de animale şi cultivator de sicomori.

Ieroboam al II-lea (683-743), profitând de dezinteresul Egiptului şi al Asiriei, extinsese graniţele Israelului; dar victoriile uşoare exasperaseră o situaţie socială dezordonată: celor bogaţi, lacomi de câştiguri, li se opuneau cei marginalizaţi, săraci, exploataţi în mod nedemn de către negustori, magistraţi şi funcţionari necinstiţi, în timp ce lenevirea, nepăsarea şi cursa după plăcerile uşoare frânaseră vechiul elan religios al poporului lui Dumnezeu. Sentimentului religios, alimentat de vechea Alianţă, i se substituise exaltarea prezumţioasă a omului şi a puterii sale.

Împotriva acestei mentalităţi laice şi a observării pur formale a legii Amos înalţă glasul său pentru a anunţa iminenta pedeapsă a lui Dumnezeu, care va distruge Israelul, va lovi pe cei bogaţi şi va face să dispară acel cult gol, idolatru, al măreţiei: "Pentru că voi îl exploataţi pe cel sărac şi îi extorcaţi tributuri grele pe grâu, casele din piatră fasonate pe care le-aţi construit nu le veţi mai locui, nici nu veţi mai bea vinul frumoaselor vii, pe care le-aţi plantat... Căutaţi binele şi nu răul, dacă voiţi să trăiţi. Faceţi dreptate la tribunal şi atunci poate Domnul va avea milă".

Răul cel mai mare constă în prezumţia de a fi împlinit propriile datorii religioase prin oferirea de jertfe grase şi generoase, adică printr-un cult exterior care să acopere o viaţă dezordonată din punct de vedere moral şi social. Dreptatea divină lansează prin gura profetului ultimul apel înainte de dezastru. Amos propune alegerea între o existenţă cu Dumnezeu şi o existenţă fără Dumnezeu. Dar chiar şi această încercare extremă va fi o chemare providenţială la respectul alianţei încheiate cu poporul său "ales dintre toate familiile pământului", acea alianţă care îşi va avea desăvârşirea în împărăţia veşnică a lui Mesia. Încheindu-şi misiunea profetică, Amos s-a reîntors în satul său, unde, după o tradiţie, relatată de Epifaniu şi culeasă în Martirologiul roman, ar fi fost lovit la tâmplă cu un ciomag de către fiul preotului Amasia, pentru a reduce la tăcere acea voce incomodă, severă în mod special cu ipocrizia preoţilor.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini 
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)