Calendar Romano-Catolic - 30 iunie 2019

[altmariustotal catolic]

Primii Sfinţi Martiri din Roma

• martiri
• 30 iunie (latin)
• 

Celebrarea de astăzi introdusă de noul calendar roman universal se referă la protomartirii Bisericii din Roma, victime ale persecuţiei lui Nero, ca urmare a incendiului Romei, care a avut loc la 19 iulie a anului 64. De ce i-a persecutat Nero pe creştini? Ne-o spune Cornelius Tacitus în cartea a XV-a din Annales: „Întrucât circulau zvonuri că incendiul Romei ar fi fost premeditat, Nero i-a prezentat drept vinovaţi, pedepsindu-i cu cele mai aspre pedepse, pe cei care, fiind urâţi datorită nelegiuirilor lor, erau numiţi de către popor creştini”.

În timpurile lui Nero, la Roma, alături de comunitatea ebraică, trăia cea mică şi paşnică a creştinilor. La adresa acestora, puţin cunoscuţi, circulau zvonuri calomnioase. Nero s-a năpustit asupra lor, condamnându-i la chinuri crunte pentru acuzele aduse împotriva lor. De altfel, ideile susţinute de creştini erau de sfidare deschisă a zeilor păgâni geloşi şi răzbunători. „Păgânii – va aminti mai târziu Tertulian – atribuie creştinilor orice calamitate publică, orice flagel. Dacă apele Tibrului se revarsă şi inundă oraşul, dacă dimpotrivă Nilul nu creşte şi nu inundă câmpiile, dacă este secetă, foamete, ciumă, cutremur, toată vina o poartă creştinii, care dispreţuiesc zeii, şi, din toate părţile, se strigă: la lei cu creştinii!”.

Nero a fost răspunzător de a fi dat curs absurdei ostilităţi a poporului roman, de altfel foarte tolerant în materie religioasă, faţă de creştini: cruzimea cu care i-a atacat pe presupuşii incendiatori nu găseşte nici chiar justificarea interesului suprem al Imperiului. Episoade oribile precum cel al torţelor umane, unse cu smoală şi aprinse în grădinile de pe colina Oppio, sau precum cel al femeilor şi copiilor îmbrăcaţi în piele de animale şi lăsaţi la discreţia fiarelor sălbatice din circ au avut loc în aşa fel încât au trezit un sentiment de milă şi oroare în însuşi poporul roman. „Atunci – mai scrie Tacitus – s-a manifestat un sentiment de milă, deşi era vorba despre oameni care meritau pedepsele cele mai exemplare, pentru că se vedea că erau ucişi nu pentru binele public, dar pentru a satisface cruzimea unui individ”, Nero. Persecuţia nu a încetat în acea fatală vară a anului 64, dar s-a prelungit până în anul 67.

Printre martirii cei mai iluştri au fost principele apostolilor, răstignit în circul neronian, unde se află bazilica „Sfântul Petru”, şi apostolul neamurilor, sfântul Paul, decapitat la Acque Salvie şi înmormântat pe via Ostiense. După festivitatea unită a celor doi apostoli, noul calendar vrea tocmai să celebreze amintirea numeroşilor martiri care nu au putut să aibă un loc special în liturgie.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

„Îi punem înaintea ochilor voştri pe preţioşii apostoli Petru şi Paul… Acestora… le adăugăm o mare mulţime de aleşi care, suferind şi ei din cauza urii altora multe batjocuri şi chinuri, ne-au oferit un strălucit exemplu”[1].

Sfântul Clement Romanul, papă, vorbind despre o mulţime de martiri, se referea la măcelul îngrozitor petrecut la Roma sub împăratul Nero, după înfricoşătorul incendiu din oraş, în 16 iulie 64. Cu acea ocazie, nu i-a fost greu să dea frâu liber mâniei populare, arătând creştinilor cine sunt autorii delictului. Tradiţia nu ne-a transmis nici unul dintre numele acestor martiri, dar memoria lor era aşa de vie în comunitatea creştină din Roma, încât, după aproape jumătate de secol, papa Clement îi prezenta ca exemple şi îi asocia martiriului apostolilor Petru şi Paul.

Despre ei avem, însă, o mărturie specială, acea a istoriografului roman Tacitus, care, deşi asociindu-se convingerilor comune, nu poate să nu deplângă cruzimea inumană a faptelor. Poate că autorul incendiului, crede Tacitus, a fost însuşi împăratul, dar acesta, „pentru a elimina suspiciunile, a aruncat vina asupra altora, supunându-i la cele mai teribile torturi. Oameni detestabili erau cauza ororilor; poporul simplu îi numeşte creştini. Numele vine de la Cristos care, sub Tiberiu, a fost supus la chinuri de procuratorul Ponţiu Pilat. Un timp controlată, execrabila superstiţie revenea cu putere nu numai în Iudeea, unde îşi avea funesta origine, ci şi în Oraş, cloaca atinsă de orice infamie şi ruşine. Mai întâi, au fost arestaţi cei care mărturiseau; apoi, în urma delaţiunii lor, o mulţime imensă, mai puţin ca incendiatori decât ca duşmani ai umanităţii. Moartea lor a fost considerată ocazie de distracţie. Unii, acoperiţi cu piei de animale, au fost sfâşiaţi de câini; alţii au fost atârnaţi de cruci, şi au devenit torţe vii, când ziua lăsa loc întunericului, pentru a lumina noaptea. Pentru un atare spectacol, Nero a oferit propria grădină”[2].

S-a confirmat faptul că creştinii nu au avut nici o vină în incendiu, dar au devenit ţapul ispăşitor din cauza acuzei lansate împotriva lor de delincvenţi comuni, care astfel sperau să fie eliberaţi din închisori. Biserica a voit să dedice o zi comemorării liturgice a acestei mulţimi de martiri anonimi. Erau taţi şi mame de familie, tineri şi bătrâni de ambele sexe, mulţi dintre ei având o condiţie socială modestă. Nu comiseseră nici un delict, dar au fost judecaţi ca responsabili pentru incendiu doar pentru simplul motiv că erau creştini. Chiar dacă persecuţia neroniană s-a limitat numai la oraşul Roma şi la acel determinat episod, ecoul său a ajuns pretutindeni şi creştinii şi-au dat seama că nu vor avea o viaţă uşoară în imperiu.

Note:
[1] Clement Romanul, Scrisoarea către corinteni: Funk 1, 67-68.
[2] Cit. în P Bargellini, Mille santi del giorno, Vallecchi Editore, Firenze 1988, 363.

Sursa: "Martiri şi sfinţi din calendarul roman", Editura Sapientia, Enrico Pepe, trad. pr. Ioan Bişog