altmarius

cultură şi spiritualitate

Calendar Romano-Catolic - 30 iulie 2021

Sf. Petru Crisologul

  • Episcop, Doctor al Bisericii
  • 406-450
  • n.: în 406, Imola, Italia
  • d.: la 31 iulie 450, Imola, Italia
  • 30 iulie (latin)
  • Petru Crisologul

Multele erezii din secolul al IV-lea şi al V-lea au încetinit evanghelizarea lumii păgâne, dar în acelaşi timp au ridicat figuri mari de păstori, teologi, scriitori şi predicatori, care prin inteligenţa şi zelul lor au reuşit să facă mai conştientă şi mai vie credinţa în sufletele creştinilor. Catehizarea sistematică, explicarea textelor sfinte şi “sermio” – predica, ofereau o expunere clară şi sistematică a doctrinei creştine. Au avut loc şi primele încercări de construire a unei ştiinţe teologice practice. În această atmosferă apare Sfântul Episcop de Ravena Petru Crisologul.

S-a născut în jurul anului 380 la Imola, orăşel aproape de Ravena, pe atunci capitala imperiului roman de Apus. A fost crescut de Episcopul Corneliu, care l-a ridicat la treapta de diacon. Mergând împreună la Roma pentru a participa la consacrarea noului Episcop de Ravena, Papa Sixt al III-lea, determinat de o vedenie avută în timpul nopţii, în loc să sfinţească pe cel ales, îşi întinde mâinile asupra diaconului Petru, şi astfel la vârsta de 27 de ani devine Episcopul cetăţii imperiale Ravena. La întoarcerea în Ravena, mulţi şi-au permis să facă glume pe seama tinereţii şi a înfăţişării lui, dar când a urcat amvonul şi a început să dezvăluie rănile morale ascunse de luxul şi exuberanţa vieţii din oraş, glumele şi ironiile au amuţit. Însăşi împărăteasa Galla Placidia, care conducea regenţa pentru fiul ei minor Valentinian, se aşeza umilă între ascultători şi sorbea cu nesaţ cuvintele care-i ardeau, îi purificau şi-i converteau sufletul. De la un timp, oamenii îi spuneau “Petru Crisologul”, adică “Petru cuvânt de aur”. Deşi avea intrare liberă în palatul imperial, mai des şi cu mai multă plăcere se ducea prin casele celor lipsiţi şi bolnavi, oferindu-le cu generozitate ajutorul material şi spiritual. Privirea suferinţelor şi a mizeriei celor mulţi l-a determinat să-şi impună un mod de viaţă foarte aspru şi modest, în schimb era de o dărnicie fără margini pentru zidirea şi înfrumuseţarea lăcaşurilor sfinte. Ravena, loc de întâlnire a autorităţilor civile şi religioase din partea de Apus şi partea de Răsărit a imperiului, a adunat în bazilicile sale frumuseţile artistice religioase atât ale Apusului cât şi ale Răsăritului. Sfântul Episcop Gherman de Auxerre, venit de departe să trateze la curtea imperială anumite probleme ale supuşilor săi, va muri în ziua de 31 iulie 448, declarându-se fericit că a putut să admire splendorile bisericilor din Ravena şi pe minunatul Episcop Petru Crisologul.

De la Sfântul Petru Crisologul ne-au rămas 176 de omilii, scurte, în stil popular, foarte expresive; în ele se explică Evanghelia, Simbolul credinţei, rugăciunea Tatăl nostru, sau se propun exemplele sfinţilor vrednice de imitat şi se arată frumuseţea virtuţilor adevăratului creştin. Într-o omilie spune despre cel zgârcit că este “robul banului”, dar, adaugă el, “banul este robul omului milostiv”. Predicile lui minunate, pline de învăţături solide, i-au meritat titlul de “Doctor Ecclesiae” pe care i l-a acordat în 1729 Papa Benedict al XlII-lea.

Autoritatea Episcopului Petru de Ravena era recunoscută în multe părţi ale Bisericii. Lui i s-a adresat şi Eutihie, arhimandritul unei mănăstiri din Constantinopol, protagonist al unei învăţături noi în materie de credinţă; îl ruga să-şi spună părerea privitor la doctrina monofizită pe care o susţinea el, învăţând că în Cristos este numai o singură fire.

Petru îi răspunde arătându-i că trebuie să se adreseze Papei Leon, deoarece “în interesul păcii şi al credinţei nu putem discuta despre chestiuni privitoare la credinţă fără asentimentul Episcopului Romei”. În acel moment istoric însemnat, în care la împărţirea imperiului roman, fărâmiţat în interior şi ameninţat din afară de muşcătura popoarelor migratoare, se adăugau contestaţiile Bisericii din Constantinopol, care refuza recunoaşterea primatului ierarhic al Romei, răspunsul Episcopului de Ravena reprezenta o mărturie de credinţă clară şi hotărâtă.

Extenuat de muncă şi viaţa aspră pe care a dus-o, Sfântul Petru Crisologul se retrage din activitatea de Mitropolit al Ravenei şi ultima parte a vieţii o petrece în oraşul natal, la Imola, unde sfârşeşte în ziua de 31 iulie 451; alţi autori susţin că a murit la 3 decembrie 450. Noul calendar acceptă data de 31 iulie, dar îi fixează comemorarea la 30 iulie, deoarece ziua de 31 este rezervată Sfântului Ignaţiu de Loyola.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Vizualizări: 1

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

202 state 

(ultimul: Guam)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 40

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA ARGONAUT

https://www.editura-argonaut.ro/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/edituri/polirom/?utm_source=Newsletter%20T%C3%A2rgul%20C%C4%83r%C8%9Bii&utm_medium=email&utm_campaign=P%C3%A2n%C4%83%20la%20-90%!%20Ia-%C8%9Bi%20lecturi%20Polirom%20pentru%20un%20sezon%20plin%20de%20magie!

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor