Calendar Romano-Catolic - 30 ianuarie 2023

[altmariustotal catolic]

Luni, 30 ianuarie 2023 

Sfânta Martina

martiră

Istoria acestei tinere sfinte începe în sens contrar, de la mormântul său, la 1400 de ani după martiriul său, când în anul 1634 foarte activul Urban al VIII-lea, angajat pe plan spiritual în contrareforma catolică, iar pe cel material în restaurarea celebrelor biserici romane, descoperind rămăşiţele pământeşti ale martirei, a repropus romanilor devoţiunea faţă de sfânta Martina, fixându-i celebrarea la 30 ianuarie. A compus el însuşi elogiul, prin imnul: Martinae celebri plaudite nominu, Cives Romulei, plaudite gloriae, care invită la cinstirea sfintei în viaţa neprihănită, în caritatea exemplară şi în mărturia curajoasă dată, prin martiriu, pentru Cristos.

Cine era de fapt sfânta Martina, care ieşea în mod surprinzător şi preponderent la iveală în devoţiunea populară, în aşa fel încât a fost considerată ca una dintre patroanele Romei după atâtea secole de uitare? Datele istorice sunt puţine. Cea mai veche merge până în secolul al VI-lea, când papa Onoriu i-a dedicat o biserică în Forul Roman. După cinci sute ani, terminându-se săpăturile în această biserică, s-au găsit, într-adevăr, mormintele a trei martiri. Sărbătoarea sfintei era celebrată deja în secolul al VIII-lea. Nimic altceva nu se cunoaşte, fapt pentru care e necesar să luăm alte date dintr-o Passio legendară. După această povestire, sfânta Martina era o diaconesă, fiica unui nobil roman. Arestată pentru deschisa sa profesiune de credinţă, este dusă la tribunalul împăratului Alexandru Sever (222-235). Acest principe semioriental, deschis faţă de toate curiozităţile, până la a-l include pe Cristos printre zeii veneraţi în familia imperială, a fost extrem de tolerant faţă de creştini, iar guvernarea sa este caracterizată de o rodnică paranteză de destindere în raport cu Biserica; în acea perioadă Biserica s-a bucurat de o mare extindere misionară.

Totul este ignorat de autorul acelei Passio, care se lungeşte în enumerarea torturilor îngrozitoare pricinuite sfintei de către împărat. Martina, fiind târâtă în faţa statuii lui Apollo, a făcut-o să se sfărâme în bucăţi, provocând imediat un cutremur care a distrus templul şi a ucis preoţii zeului.

Minunea s-a repetat cu statuia şi cu templul Artemis. Toate acestea ar fi trebuit să-i facă pe persecutorii săi să reflecteze; dimpotrivă, mai încăpăţânaţi ca niciodată, au chinuit în mod crunt trupul tinerei supunând-o la cele mai îngrozitoare chinuri, din care a ieşit mereu nevătămată. Sabia a fost aceea care a pus capăt atâtor suferinţe, tăind capul martirei, al cărei sânge a curs pentru a înroura terenul fertil al Bisericii romane.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)