Calendar Romano-Catolic - 30 ianuarie 2012

[altmariustotal catolic]

Astăzi în liturgie

Sfântul/sărbătoarea:

Sf. Martina, m.

Data:

30.01.2012

Culoare liturgică:

verde

Gradul zilei:

zi ferială

• http://www.arcb.ro/index.php?option=com_eventlist&view=details&...
  
  

SF. MARTINA, M.

Istoria acestei tinere sfinte începe cu sfârşitul. De la mormântul ei, la 1400 de ani după moarte, în anul 1634, Papa Urban al VIII-lea, un neobosit păstor angajat pe frontul spiritual în opera de reformare a Bisericii, iar pe frontul material preocupat să restaureze celebrele biserici romane, descoperă rămăşiţile pământeşti ale martirei şi propune credincioşilor din Roma reluarea devoţiunii către Sf. Martina, fixând comemorarea ei pentru ziua de 30 ianuarie. El însuşi i-a făcut elogiul, cu imnul: „Martinae celebri plaudite nomini, Cives Romulei, plaudite gloriae". „Cetăţeni ai Romei, aduceţi cinstire numelui slăvit al Martinei, cinstire gloriei cereşti de care se bucură"; imnul invită să fie cinstite viaţa imaculată a Martinei, caritatea ei exemplară şi mărturia curajoasă dată pentru Cristos prin moartea ei de martiră.

Cine era în realitate Sfânta Martina, care pe neaşteptate ieşea la lumină şi se impunea devoţiunii populare atât de puternic, încât, după secole de uitare, a fost considerată una dintre patroanele Romei? Informaţiile istorice sunt puţine. Cea mai veche este din secolul al Vl-lea, când Papa Onoriu i-a dedicat o biserică în Forul Roman. Cinci sute de ani mai târziu, făcându-se săpături în această biserică, s-au descoperit mormintele a trei martiri. Sărbătoarea Sfintei Martina este cunoscută din secolul al VII-lea. Altceva nimic nu se cunoaşte despre ea. „Passio" - „Istoria suferinţelor şi morţii Sfintei Martina" reuneşte o mulţime de elemente, în parte legendare, în parte contradictorii, dar nu lipsite de farmec. Potrivit acestei istorisiri, Martina era fiica unui nobil roman. Rămasă orfană de tânără, cere şi obţine să intre în rândul diaconeselor, pentru a participa la acţiunea de ajutorare a celor suferinzi şi lipsiţi. Deoarece a dovedit un zel excepţional nu numai în uşurarea suferinţelor trupeşti, dar şi în activitatea de răspândire a credinţei creştine, este adusă în faţa împăratului Alexandru Sever (222-235). Acest principe semioriental, atras de toate curiozităţile, a mers până acolo încât l-a inclus şi pe Cristos între zeii veneraţi de familia imperială. El a fost foarte tolerant faţă de creştini, şi timpul domniei lui a fost o perioadă liniştită pentru Biserica creştină, care a desfăşurat o mare expansiune misionară. Dar cel care a scris „Passio" ignorează toate acestea şi ne pune în faţa unui şir întreg de torturi îngrozitoare aplicate Sfintei Martina din ordinul împăratului. Adusă în faţa statuii lui Apollo, Martina se roagă şi statuia se sfărâmă; totodată, are loc un groaznic cutremur care distruge templul şi îi îngroapă sub ruinele lui pe preoţii zeului. Minunea se repetă cu statuia şi cu templul zeiţei Artemis. Toate acestea ar fi trebuit să-i îmblânzească pe duşmanii ei, dar, dimpotrivă, mai îndârjiţi decât înainte, o supun pe tânăra Martina la chinuri îngrozitoare, chinuri din care ea rămâne neatinsă. Doar spada a pus capăt atâtor suferinţe, prin tăierea capului; sângele nevinovat al fecioarei a stropit pământul Bisericii Romane şi i-a mărit puterea de rodnicie spirituală.

Martina este forma feminină a cuvântului Martinus, având înţelesul de „dăruit zeului Marte" ,zeul războiului. Prin faptul că a fost purtat de mai mulţi sfinţi şi sfinte din Biserica creştină, el a primit botezul sfinţeniei. El poate fi pus în legătură şi cu luna martie, începutul primăverii, şi poate fi atribuit copiilor născuţi în această lună, spre a le aminti că credinţa şi iubirea faţă de Cristos aduc în sufletul omului adevărata primăvară.