altmarius

cultură şi spiritualitate

Calendar Romano-Catolic - 30 aprilie 2017

Sf. Iacob cel Mare

 

Iacob cel Mare, fiul lui Zebedeu şi al Salomeei, fratele mai mare al Evanghelistului Ioan, apare alături de Isus chiar de la începutul activităţii publice a lui Mesia. Cei doi fraţi se aflau pe malul lacului Genizaret când Isus „i-a chemat”. Răspunsul a fost imediat şi total: „Iar ei, lăsând barca şi pe tatăl lor, l-au urmat” pe Isus. Şi în acest amănunt se vede caracterul lor energic şi înfocat, motiv pentru care Isus i-a numit „fiii tunetului”, lăudându-i şi dojenindu-i totodată. Comportarea lor de mai târziu avea să confirme această apreciere, cel puţin cu două prilejuri: prima dată cu ocazia purtării neprietenoase a samaritenilor, care au refuzat să-l primească pe Isus şi pe ucenicii săi: „Doamne, au spus într-un glas Iacob şi Ioan, nu e cazul să cerem de la Dumnezeu focul din cer care să-i distrugă?”. „Fiul Omului nu a venit să ucidă suflete, dar să le mântuiască”, a răspuns cu blândeţe Isus. Mai târziu, în timpul celei din urmă călătorii spre Ierusalim, amândoi fraţii, prin mama lor, şi-au exprimat dorinţa arogantă de a şedea unul la dreapta şi altul la stânga lui Isus, când avea să întemeieze Împărăţia Mesianică. În amândouă împrejurările au dat dovadă că nu înţeleseseră spiritul de iubire şi umilinţă al Învăţătorului, dar s-au arătat generoşi când s-a pus problema de a se avânta în luptă. La întrebarea lui Isus: „Puteţi voi să beţi paharul meu?”, Iacob este primul care răspunde: „Putem!”. Isus a ţinut seamă de cuvântul său şi Iacob a împlinit întocmai ceea ce a promis. După coborârea Duhului Sfânt, care a coborât din cer nu focul nimicitor al pedepsei, dar flacăra vie a iubirii, şi Iacob, ca şi ceilalţi apostoli, a fost victima prigoanei care s-a năpustit împotriva lor. Fiind aruncat în închisori şi biciuit „era nespus de bucuros că a fost aflat vrednic de a suferi ocară pentru numele lui Isus” (după cum citim în Faptele Apostolilor). A urmat a doua prigoană, a cărei victimă ilustră a fost Sfântul Ştefan şi apoi o a treia, mai cruntă decât celelalte, dezlănţuită de Irod Agripa „pentru a fi pe placul iudeilor”.

Acest Irod, dovedind că era un urmaş vrednic de unchiul său, cel care a pus sa fie omorât Ioan Botezătorul, precum şi de bunicul său numit Irod cel Mare, omul care încercase să ucidă pe Isus îndată după naştere, de sărbătoarea Paştelui din anul 42 „a început să prigonească pe unii membri ai Bisericii; a făcut să fie ucis cu sabia Iacob, fratele lui Ioan şi văzând că aceasta e pe placul iudeilor, a dat ordin să fie arestat şi Petru”.

Datele cuprinse în Noul Testament sunt sigure, indiscutabile. La acestea se adaugă o tradiţie care susţine ca Sfântul Iacob ar fi ajuns până în Spania; faptul este foarte puţin probabil, dar transmiterea tradiţiei amintite explică marea răspândire a cultului Sfântului Iacob în Spania şi ţinuturile de cultură spaniolă. Numeroase localităţi care-i poartă numele: Santiago (Sfântul Iacob), biserici şi monumente dedicate Sfântului Iacob şi mai cu seamă vestitul loc de pelerinaj din nord-vestul Spaniei, Compostella. O legendă din veacul al VII-lea spune că după executarea Sfântului Iacob, ucenicii săi i-au luat trupul şi urcând pe o corabie aflată întâmplător la malul mării au fost aduşi în mod miraculos până pe ţărmul Galiciei (Spania). Aici au coborât pe uscat şi l-au înmormântat în mijlocul unui câmp. Mult mai târziu, prin secolul IX, Dumnezeu arată unui păstor, printr-o stea minunată, locul unde odihneau rămăşiţele pământeşti ale „Fiului Tunetului”; se fac săpături şi într-adevăr se descoperă osemintele Sfântului Apostol, la atingerea cărora se săvârşesc nenumărate minuni. Locul respectiv a fost numit „Campus stellae” – „Compostella” – „Câmpul Stelei” – şi pe el s-a ridicat o biserică măreaţă, care a devenit unul dintre cele mai renumite locui de pelerinaj ale Europei.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Sf. Pius al V-lea (Antonio Ghislieri)

  • Papă
  • 1504-1572
  • n.: la 17 ianuarie 1504, Bosco, Lombardia, Italia
  • d.: la 1 mai 1572, Roma, Italia
  • 30 aprilie (latin)
  • Pius al V-lea (Antonio Ghislieri)
  • A fost declarat…


    • fericit la 1 mai 1672, de Papa Clement al X-lea
    • sfânt la 22 mai 1712, de Papa Clement al XI-lea

 

În ziua de 7 octombrie 1571, armatele creştine scufundau în apele mării, la Lepanto, puternica şi până atunci nebiruita flotă a turcilor. Din acea zi a început decăderea imperiului otoman. Pius al V-lea este numit Papa victoriei de la Lepanto, nu pentru că ar fi fost un războinic, ci pentru că datorită autorităţii şi prestigiului său personal a reuşit să potolească neînţelegerile dintre statele europene şi să le unească într-o „sfântă alianţă” care să se opună înaintării ameninţătoare a forţelor turceşti. În ziua de 7 octombrie 1571, spre seară, Papa Pius al V-lea dă ordin să se tragă toate clopotele din Roma şi invită pe credincioşi să aducă mulţumire lui Dumnezeu pentru victoria obţinută. Pe atunci nu existau mijloacele de comunicare rapidă pe care le avem noi astăzi, şi Papa, după ce petrecuse toată ziua rugându-se Rozariul Maicii Domnului, a avut, pentru o fracţiune de secundă, viziunea sfârşitului triumfal al luptei.

Înainte de a fi ales Papă, în anul 1566, Pius al V-lea se numea Michele Ghisleri. El s-a născut în 1504, în localitatea Bosco Merengo, din Italia; la vârsta de 14 ani a intrat în mănăstirea călugărilor dominicani şi după pregătirea cuvenită a fost sfinţit preot. Dovedind calităţi cu totul excepţionale, străbate pe rând toate treptele ierarhice: profesor, stareţ de mănăstire, superior provincial, inchizitor la Como şi Bergamo, Episcop, Cardinal, mare inchizitor, Episcop de Mondori şi apoi Papă. Titlul de inchizitor poate să îl facă antipatic în ochii omului de astăzi, dar trebuie ţinut cont de faptul că procurorii acelor timpuri se numeau inchizitori şi erau aleşi de obicei, din rândul clerului. Într-adevăr, Pius al V-lea a fost un Papă incomod, aşa cum sunt toţi acei care vor să reformeze moravurile decăzute ale unei societăţi; dar este un titlul de mare cinste pentru el, acela de a fi stârpit simonia şi nepotismul din Curia Romană.

Pius al V-lea a avut şi misiunea enorm de grea de a duce la îndeplinire hotărârile Sinodului Ecumenic Tridentin (sinod ţinut în oraşul Trento, din nordul Italiei, între anii 1545-1563, cu scopul de a promova o reformă autentică a Bisericii); astfel a restaurat obligaţia rezidenţei pentru Episcopi, clauzura pentru călugări, celibatul şi sfinţenia vieţii pentru preoţi, vizitele pastorale ale Episcopilor, dezvoltarea misiunilor, corectarea cărţilor liturgice, cenzura publicaţiilor privitoare la credinţă şi moravuri. Disciplina aspră pe care Sfântul Pontif o cerea de la toţi membrii Bisericii a fost şi norma permanentă a vieţii sale personale. Mai întâi ca Episcop şi Cardinal, apoi în calitate de Papă, a trăit viaţa ascetică a unui călugăr cerşetor. Foarte apropiat de cei mici, cu dragoste de părinte faţă de lumea simplă, a arătat o severitate de neclintit faţă de cei care loveau în unitatea Bisericii; astfel, nu a ezitat să o excomunice pe regina Angliei, Elisabeta I (1558-1603) şi să decreteze destituirea ei, deşi era conştient de urmările tragice pe care gestul său avea să le abată asupra credincioşilor catolici englezi.

Pius al V-lea moare la 1 mai 1572, la vârsta de 68 de ani. Creştinătatea a plâns pe un păstor mare şi sfânt. Mormântul, chiar îndată după moarte, a fost venerat cu pietate. În 1712, Pius al V-lea a fost declarat în mod oficial Sfânt şi sărbătoarea i-a fost fixată la 5 mai. Noul calendar îl comemorează în ziua de 30 aprilie.

Pius este un supranume atributi de romani împăraţilor şi persoanelor care dovedeau un respect deosebit şi o afecţiune vie faţă de zei şi de religie; respectul şi afecţiunea se îndreptatu şi spre persoanele sau lucrurile care au o strânsă legătură cu divinitatea, în primul rând părinţii – de aici pietatea filială – şi apoi fiinţa umană în general, privită ca operă supremă a lui Dumnezeu. Pietatea autentică imprimă o notă de bunătate şi delicateţe. Creştinii au reluat acest nume, cu gândul de a le reaminti datoria de respect şi iubire faţă de Tatăl ceresc. Conform obiceiului din vechime, doisprezece Papi, la alegerea lor, şi-au luat supranumele de Pius: între aceştia trei sunt înscrişi în catalogul sfinţilor: Pius I (+155) la 11 iulie; Pius al V-lea (1501-1572) la 30 aprilie; şi Pius al X-lea (1935-1914) la 21 august. Pius al V-lea ne-a reamintit că adevărata pietate se dovedeşte nu numai prin efuziuni delicate ale inimii, dar şi în energia de a îndepărta ceea ce umbreşte sfinţenia şi bunătatea lui Dumnezeu. Sănătatea individuală şi socială au trebuinţă nu numai de hrana pregătită şi oferită de mâini delicate, dar şi de bisturiul mânuit cu energie şi cu dragoste. Aceasta a fost misiunea Sf. Pius al V-lea.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Sf. Iosif-Benedict Cotolengo

  • preot
  • 1786-1842
  • n.: la 3 mai 1786, Bra, Cuneo, Italia
  • d.: la 30 aprilie 1842, Chieri, Torino, Italia
  • 30 aprilie (latin)
  • Iosif-Benedict Cotolengo
  • A fost declarat…


    • venerabil la 10 februarie 1901, de Papa Leon al XIII-lea
    • fericit la 29 aprilie 1917, de Papa Benedict al XV-lea
    • sfânt la 19 martie 1934, de Papa Pius al XI-lea

Oraşul Torino – Italia este locul de naştere a două opere mari: Institutul Salesian al lui Ioan Don Bosco şi „Casa cea Mică a Providenţei Divine” a lui Iosif Benedict Cotolengo. Deoarece Institutul Salesian are numeroase ramificaţii în toată lumea, Ioan Don Bosco este mult mai cunoscut decât confratele său mai în vârstă, care însă are meritul de a-l fi încurajat pe tânărul Don Bosco atunci când şi-a început activitatea. Dar şi opera lui Iosif Benedict Cotolengo este o realizare extraordinară a iubirii de Dumnezeu şi de oameni.

În jurul anului 1820, Torino începea să devină un mare oraş industrial. Alături de fabricile care se construiau, se înghesuiau casele sărăcăcioase în care foametea, boala, mizeria, disperarea, erau pâine de toate zilele. Un tânăr canonic al bisericii „Trupul Domnului” cunoştea toate aceste ascunzişuri. Deseori era văzut cu o servietă mare de piele plină cu ce putuse aduna, intrând pe o străduţă sau alta, şi întorcându-se cu servieta goală, urmat de cete de copii care nu mai conteneau cu: „mulţumim unchiule”. Moştenirea părintească de mult timp se transformase în haine, mâncare, medicamente; apela la ajutorul celor mai înstăriţi, dar când şi aceştia se plictiseau de el, lua ce mai avea prin cameră şi pornea pe drumurile numai de el ştiute. Iarna, ca să facă economie de lemne, umbla cu un palton vechi cu blană, care-i dădea înfăţişarea unui urs.

Într-o dimineaţă rece de septembrie a anului 1827 este chemat să îngrijească pe o femeie care era pe moarte în antreul unui han sărăcăcios: fiind în trecere prin oraş s-a îmbolnăvit grav, dar nici un spital nu voise să o primească. Cotolengo îi acordă asistenţa sufletească şi un cuvânt de mângâiere. Întorcându-se spre casă, se gândeşte că trebuie făcut ceva pentru cei care nu au nici o posibilitate să-şi asigure îngrijirea; îşi propune deci să întemeieze un spital propriu. Închiriază câteva camere, apelează la bunăvoinţa cunoscuţilor care oferă mobilă, paturi, pânză: un medic şi un farmacist oferă serviciile lor gratuite. „Casa cea Mică a Providenţei Divine” ia fiinţă. La început, Iosif Cotolengo adună de prin oraş pe cei fără nici un adăpost: cerşetori, ologi, orbi. Nu le oferea mare confort, dar era ceva mai mult decât aveau ei sub poduri, ori prin gangurile ascunse de la marginea oraşului. Ajutat de Divina Providenţă, închiriază alte spaţii şi în câţiva ani devine părintele a sute de orfani, decăzuţi, epileptici, imbecili, surdomuţi.

În 1831 izbucneşte ciuma; autorităţile oraşului dau dispoziţie ca să fie închisă „Casa cea Mică a Providenţei Divine”; unii îl iau în râs pe curajosul preot, alţii îl condamnă, considerându-l drept un smintit: el nu se descurajează, ci aleargă la marginea oraşului, în cartierul Valdocco, unde găseşte spaţii suficiente pentru a-şi plasa imensa lui familie. Aici începe marea epopee. Face planurile unei construcţii imense, un cartier întreg, cuprinzând saloane pentru bolnavi, farmacii, săli de operaţii, locuinţe pentru personalul îngrijitor, bucătării, săli de mese, ateliere pentru iniţierea celor apţi de lucru, atelier pentru necesităţile instituţiei, la mijloc o biserică luminoasă în care murmurul rugăciunii nu încetează nici ziua, nici noaptea. Nu are nici un fond, începe prin a căra el însuşi, var, cărămidă, lemne… Ajutoarele încep să curgă din toate părţile: viaţa intră într-un ritm normal, mulţumitor, asigurată zi de zi de Providenţa Divină; nu există nici magazii pentru provizii pe timp mai îndelungat, nici servicii de contabilitate. „Providenţa conduce lumea de mii de ani fără contabilitate” – spunea în glumă Iosif Benedict.

I se acordă decoraţii, este chemat în audienţă la miniştri, la rege; el rămâne acelaşi om modest, vesel, cu totul lăsat în voia Providenţei. În „Casa cea Mică a Providenţei Divine” sunt primiţi cu onoruri toţi cei care nu au nici un mijloc de existenţă, toţi cei refuzaţi de sanatoriile şi spitalele din ţară; personalul de serviciu lucrează gratuit, mulţumiţi cu existenţa zilnică, participând împreună cu pacienţii – ajunşi la câteva mii – la rugăciunea neîntreruptă din biserică. Iosif Benedict Cotolengo începe să se simtă obosit şi slăbit; se retrage pentru o mică reculegere. Despărţindu-se de ai săi le spune: „Când voi fi în cer, am să mă apropii mult de Mama Cerească şi o voi trage de mantie. Atunci veţi vedea cât de bine vor merge toate, şi vouă nu vă va lipsi nimic”. În ziua de 30 aprilie 1842, rostind cuvintele psalmistului: „M-am bucurat când mi s-a spus: vom merge în casa Domnului”, închide liniştit ochii şi este condus în camera de onoare a Divinei Providenţe.

Astăzi „Casa cea Mică a Providenţei Divine” este o imensă instituţie, cu peste 10.000 de pacienţi, cu un personal de peste 1.500 de persoane, trăind în condiţii omeneşti, având în continuare drept contabil şi administrator general „Providenţa Divină”. Opera Sfântului Iosif Benedict Cotolengo arată că încrederea în bunătatea şi puterea lui Dumnezeu nu înseamnă inactivitate, neglijenţă, dezordine, ci convingerea neclintită că Dumnezeu este alături de noi atunci când ne străduim cu toată sinceritatea să facem binele care este în puterea noastră.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Sf. Sofia, martira

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

19. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor