CALENDAR ROMANO CATOLIC 30 AUGUST 2010

[altmariustotal ortodox]

Sf. Felix, pr. m.

Martirologiul Roman aminteşte 68 de sfinţi care au purtat numele de Felix. În ziua de 30 august se comemorează un preot din oraşul Roma, martirizat în timpul împăratului Diocleţian. Când era condus la locul de execuţie, un necunoscut din mulţime a cerut să fie omorât şi el pentru Cristos. Dorinţa i s-a împlinit, dar când au căutat să-i afle numele, nu au reuşit să dea de nici un indiciu; atunci, l-au menţionat cu numele Adauctus, care ar putea fi tradus alăturatul sau adăugatul. Istoria acestor doi martiri este interesantă şi din punct de vedere arheologic. După execuţia lor, au fost îngropaţi într-o criptă din Cimitirul Commodillei, pe Calea Celor Şapte Biserici, nu departe de Bazilica „Sfântului Pavel” şi dincolo de zidurile oraşului. Cripta a fost transferată de papa Siriciu în bazilică, apoi mărită şi decorată cu fresce de către papii Ioan I şi Leon al III-lea. A devenit astfel un loc căutat de pelerini şi de credincioşii evlavioşi, până spre sfârşitul Evului Mediu, când multe catacombe şi sanctuare subterane au căzut în uitare şi au fost devastate. Cimitirul Commodillei, cu mormântul lui Felix şi al lui Adauctus, a fost descoperit în anul 1720, dar bucuria descoperirii lor a durat puţin, deoarece bolta micii bazilici subterane s-a prăbuşit. Peste ruine s-au aşternut din nou uitarea şi părăsirea, până în 1903, când bazilica a fost restaurată definitiv. Cu această ocazie, s-a descoperit una dintre cele mai vechi fresce paleocreştine, în care este reprezentat Sfântul Petru primind cheile în prezenţa Sfinţilor Ştefan, Paul, Felix şi Adauctus. După autorul unei Passio, „Istorie a suferinţelor”, scrisă în secolul al VII-lea, când cultul lor era în plină înflorire, Felix a fost un preot al bisericii din Roma, condamnat la moarte în timpul persecuţiei lui Diocleţian. Pe când se îndrepta spre locul execuţiei, pe drumul care duce la Ostia, din mulţimea de fraţi în credinţă, dar şi de curioşi, s-a desprins un necunoscut care s-a îndreptat spre convoiul ce înainta încet; a ajuns la un pas de ostaşii însărcinaţi cu îndeplinirea sentinţei, a strigat cu glas puternic că şi el este creştin şi că vrea să aibă aceeaşi soartă ca şi preotul Felix. A fost ascultat pe loc. După ce i-au tăiat capul lui Felix, cu aceeaşi sabie au retezat şi capul cutezătorului care a îndrăznit să sfideze legile împăratului. Dar cine era el? Nimeni dintre cei prezenţi nu-l cunoştea şi, pentru aceasta, comandantul ostaşilor a însemnat „unus adauctus”, „unul care s-a adăugat”, de unde şi numele de Adauctus, „eo quod sancto Felici auctus sit ad coronam martyrii” – „deoarece s-a alăturat de sfântul Felix la coroana martiriului”. Episodul a rămas viu în amintirea Bisericii Romane, care i-a unit pe cei doi martiri într-o singură comemorare, ajungându-se până acolo încât unele izvoare scrise îi consideră fraţi. Însemnarea cea mai veche despre cei doi martiri apare într-un poem al papei Damasus, care îl elogiază pe preotul Varus pentru faptul că le-a împodobit mormântul. Răspândirea cultului lor în Europa de nord se datorează prezenţei unor fragmente din osemintele lor, dăruite soţiei lui Lotar, Ermengarda, de către papa Leon al IV-lea. Prenumele Adauctus se poate traduce prin „Asociatul” sau „Alăturatul”, sau „Omul de alături”; deşi a fost folosit o singură dată, el sugerează datoria pe care creştinul o are de a-i respecta şi a-i iubi şi pe aceia cărora nu le cunoaşte numele, dar care călătoresc alături de el pe acest pământ.