Calendar Romano-Catolic - 3 ianuarie 2020

[altmariustotal catolic]

SFÂNTUL NUME AL LUI ISUS

Acesta este acel Nume preasfânt care a fost atât de mult dorit de părinţii noştri, cu atâtea nelinişti aşteptat, de atâtea încetineli întârziat, de atâtea suspine invocat, de atâtea lacrimi implorat, dar care numai în timpul harului ne-a fost dăruit. Ascunde, te rog, Doamne, numele atotputerniciei, să nu se audă numele răzbunării, să rămână numai numele dreptăţii. Dăruieşte-ne numele milostivirii, să răsune numele lui Isus în urechile noastre, deoarece atunci vocea ta va fi dulce şi faţa ta senină.

Mare este, aşadar, fundamentul credinţei, numele lui Isus, care îi face lui Dumnezeu fii. Credinţa religiei catolice constă în cunoaşterea lui Isus Cristos şi în lumină, care este lumina sufletului, poarta vieţii, fundamentul mântuirii veşnice. Cine nu va avea această cunoaştere ori o va dispreţui se aseamănă ace luia care umblă prin bezna nopţii fără lumină şi, închi zându-şi ochii, înaintează grabnic spre locurile primej dioase şi, deşi se bucură de lumina minţii, urmează o călăuză oarbă, în timp ce voind să cunoască tainele cereşti, urmea ză propria raţiune, sau, neglijând temelia, încearcă să construiască o casă, sau, ocolind uşa, voieşte să intre prin acoperiş.

Acest fundament, aşadar, este Isus, lumină şi uşă, care s-a oferit pe sine ca şi cale celor rătăciţi, tuturor lumină a credinţei, prin care Dumnezeul cel necunoscut poate fi cunoscut; căutat, poate fi crezut; crezut, poate fi întâlnit. Acest fundament susţine Biserica zidită pe numele lui Isus. Acest nume este strălucirea predicatorilor, pentru ca inundaţi de lumină, să poată vesti şi asculta cuvântul său. Şi cum îţi explici atâta lumină răspândită în toată lumea şi atâta râvnă a credinţei, dacă nu din predicarea numelui lui Isus? Şi oare nu prin lumina şi deliciile acestui nume ne-a chemat Dumnezeu la lumina sa admirabilă? Iluminaţi de această lumină şi văzând în această lumină lumina, pe drept Apostolul poate spune: Odinioară eraţi întuneric, acum însă sunteţi lumină în Domnul ca să umblaţi ca fii ai luminii (Ef 5,8).

O, nume glorios, o, nume preamilostiv, o, nume iubitor şi vrednic de închinare! Prin tine fărădelegile ne sunt iertate, prin tine bolnavii sunt vindecaţi, prin tine cei copleşiţi de necazuri sunt întăriţi şi mângâiaţi! Tu eşti slava celor ce cred, tu eşti învăţătorul predicatorilor, tu eşti întăritorul celor ce muncesc, tu eşti susţinătorul celor care se clatină. Prin fervoarea ta ca de foc şi prin căldura ta, dorinţele se aprind, harurile implorate se obţin, sufletele contemplative sunt îmbătate şi tot prin tine se laudă toţi cei care au ajuns în slava cerească. Cu care, preadulce Isuse, fă ca prin preasfântul tău nume să domnim şi noi.

SFÂNTA GENOVEVA, FC.

Numele şi cinstirea Sfintei Genoveva – care nu trebuie confundată cu legendara Genoveva de Brabant – sunt foarte populare în Franţa, şi îndeosebi la Paris, oraş al cărei patroană este. Viaţa fecioarei pariziene este istorisită în Vita Genovevae (Viaţa Genovevei), scrisă la circa 20 de ani după moartea sa; această biografie, astăzi considerată ca un document vrednic de crezare, deşi nu este în întregime scris la data respectivă, are tonul modest al celui care scrie îndeosebi cu scopul de a încuraja la o viaţă mai bună, dar reuşeşte să aşeze viata şi personalitatea sfintei într-un cadru istoric precis.
S-a născut la Nanterre (aproape de Paris), în jurul anului 422. La vârsta de 6 ani, a fost consfinţită lui Dumnezeu de către Sf. Gherman de Auxerre, care era în trecere spre Anglia, unde se răspândise foarte mult erezia pelagiană. Când a împlinit 15 ani, Genoveva s-a consfinţit definitiv lui Dumnezeu, cerând să facă parte dintr-un grup de tinere consacrate; acestea, deşi purtau o îmbrăcăminte ce le deosebea de celelalte femei, nu trăiau în mănăstiri, ci în casele lor; ele se dedicau muncii de ajutorare a celor lipsiţi şi bolnavi şi unei vieţi de penitenţă. Genoveva şi-a impus un program foarte aspru: se hrănea numai în zilele de joi şi duminică, iar din seara sărbătorii de Bobotează şi până în Joia Mare nu ieşea din camera ei.

Abia ajunsă la vârsta de 30 ani, împrejurările au atras-o în viaţa publică: în anul 451, Parisul era ameninţat de hunii lui Atila; parizienii se pregăteau de fugă, însă Genoveva i-a convins să rămână în cetate, punându-şi toată încrederea în ocrotirea cerului. Aşa s-a şi întâmplat, dar Genoveva a trecut prin primejdia de a fi linşată de către unii locuitori cuprinşi de spaimă. După respingerea invadatorilor, şi-a făcut apariţia chipul înspăimântător al foametei. În această situaţie, Genoveva a urcat pe o corabie şi, navigând în sus pe Sena, a adunat cereale de la ţărani şi apoi le-a împărţit cu generozitate. Putem spune că este o vrednică înaintaşă a Sfintei Ioana D'Arc. S-a folosit de prietenia ei cu regii Cilderic şi Clodoveu pentru a obţine graţierea a numeroşi deţinuţi politici.
După ce a murit, în jurul anului 502, pe mormântul ei a fost ridicată o modestă bisericuţă de lemn, care a format primul germene al unei abaţii celebre, transformată apoi în bazilică de către Ludovic al XV-lea. Sfânta Genoveva era invocată în chip deosebit în timpuri de mari calamităţi, ca ciuma; de asemenea, prin mijlocirea ei, se făceau rugăciuni pentru ploaie şi se cerea ajutorul cerului împotriva inundaţiilor Senei. În timpul Revoluţiei Franceze, o parte dintre relicve au fost distruse, iar bazilica a fost transformată în mausoleu pentru francezii iluştri, dându-i-se numele de Pantheon.
Cinstirea Sfintei Genoveva a continuat în biserica vecină, numită „Sfântul Ştefan de pe Munte”.

Numele Genoveva este de origine germanică. Se deosebesc în el două elemente, dintre care al doilea, cel puţin, este foarte clar şi vine de la Wifa, „doamnă” – din care au derivat wife în engleză şi Weib în germană. Primul element al cuvântului Genoveva ar putea proveni de la cuvântul celtic geno = neam, cuvânt înrudit cu latinescul genus. Împreună ar însemna „doamnă de neam nobil”.