Calendar Romano-Catolic - 3 decembrie 2019

[altmariustotal catolic]

Sf. Francisc Xaveriu

• preot
• 1506-1552
• n.: la 7 aprilie 1506, Javier, Spania
• d.: la 2 decembrie 1552, Sancian, China
• 3 decembrie (latin)

• A fost declarat…

  
  

  • fericit la 25 octombrie 1619, de Papa Paul al V-lea
  • sfânt la 12 martie 1622, de Papa Grigore al XV-lea

Francisc de Jasu y Xavier (născut în castelul de Xavier în Spania în 1506), corespunzând aşteptărilor părinţilor nobili, şi-a luat diploma în prestigioasa universitate parisiană. În acei ani a avut fericirea de a trăi cot la cot, împărţind chiar cămăruţa pensiunii, cu Petru Favre, care va deveni ca el iezuit şi va fi beatificat, şi cu un ciudat student, deja înaintat în vârstă pentru a şedea pe băncile şcolii, Ignaţiu de Loyola.

Ignaţiu privise bine în acel suflet: „O inimă aşa de mare şi un suflet aşa de nobil – i-a zis – nu se pot mulţumi cu efemerele onoruri pământeşti. Ambiţia ta trebuie să fie slava care durează pentru veşnicie”. În ziua de Înălţare a anului 1534, în cripta bisericii din Montmartre, Francisc Xaveriu, Ignaţiu de Loyola şi alţi cinci tovarăşi i s-au consacrat lui Dumnezeu făcând vot de absolută sărăcie, şi s-au decis să meargă în Ţara Sfântă pentru a începe de acolo opera lor misionară, punându-se oricum la dispoziţia completă a papei.

Fiind hirotoniţi preoţi la Veneţia şi dispărând perspectiva Ţării Sfinte, au pornit spre Roma, unde Francisc a colaborat cu Ignaţiu la redactarea Constituţiilor Societăţii lui Isus. La treizeci şi cinci de ani a început marea aventură pentru Francisc. La invitaţia regelui Portugaliei, el a fost ales ca misionar şi legat pontifical pentru coloniile portugheze din Indiile orientale. Goa a fost centrul activităţii sale misionare foarte intense care s-a răspândit pe o suprafaţă atât de vastă, încât ar fi fost de domeniul excepţionalului chiar şi cu ajutorul actualelor mijloace de comunicare: în zece ani a străbătut India, Malacca, Moluce şi insule încă în stare sălbatică. „Dacă nu găsesc o barcă, mă voi duce înotând, spunea Francisc, apoi comenta: „Dacă în acele insule ar fi fost mine de aur, creştinii s-ar fi îmbulzit. Dar nu sunt decât suflete de mântuit”. Şi a mers acolo.

După patru ani de activitate misionară în aceste insule, izolat de lumea civilă, s-a îmbarcat pe o corabie mică pentru Japonia, unde, întâmpinând enorme dificultăţi, a stabilit primul centru al creştinilor. Zelul său nu cunoştea limite: din Japonia urmărea deja China. A pornit din nou pe mare, a ajuns la Singapore şi s-a aflat la 150 kilometri de Canton, marele port chinezesc. În insula San Chao, în aşteptarea unei ambarcaţiuni care să-l ducă în China, a căzut grav bolnav. Era cu el un tânăr chinez care îi slujea ca ghid. A murit pe ţărmul mării, la 3 decembrie 1552, în vârstă de patruzeci şi şase de ani. Administrase botezul la peste treizeci de mii de convertiţi.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Prieten şi colaborator al sfântului Ignaţiu de Loyola, membru al ordinului întemeiat de acesta, sfântul Francisc Xaveriu (1506-1552) şi-a desfăşurat principala activitate misionară în regiunea Asiei. Cei 10 ani petrecuţi acolo se împart în activităţi de organizare şi în călătorii misionare care vor dura în jur de doi ani fiecare: în India (1542-1544), insulele Molucche (1545-1547), şi Japonia (1548-1551).

O întâlnire providenţială

Francisc, basc de origine, îl întâlneşte pe Ignaţiu de Loyola la Paris în 1530, unde pentru câţiva ani vor împărţi aceeaşi cameră, împreună cu alţi „companioni”, studenţi la Sorbona. Era un nobil din Navara, atras de lucrurile mondene; de dorinţa de a fi mai mult, de a avea mai mult, de a valora mai mult; de dorinţa de onoare, faimă şi lux, în timp ce i se pare insuportabil modul de viaţă al lui Ignaţiu. Acesta îi repeta din când în când: „La ce-i foloseşte omului să cucerească lumea întreagă dacă îşi pierde sufletul?” Într-un final, va reuşi să-l molipsească de iubirea sa pasionată pentru Cristos şi să-l deschidă spre acea viziune magnifică a lumii pe care o avea; Francisc, schimbându-şi stilul de viaţă, se va alătura lui Ignaţiu şi tovarăşilor săi cu care va da naştere Societăţii lui Isus (iezuiţii). Avea 27 de ani; va fi sfinţit preot patru ani mai târziu.

Pe mările Orientului

În 1540 regele Portugaliei îi cere papei doi tovarăşi de-ai lui Ignaţiu pentru ţinuturile Orientului. În ultimul moment câţiva dintre misionari se îmbolnăvesc. Ignaţiu, fiind constrâns de circumstanţe, îl cheamă pe Francisc şi-i arată dorinţa Sfântului Părinte. În ziua următoare pleacă spre Lisabona pentru a se îmbarca spre India. În luna aprilie a anului 1541 va pleca spre India.

Ajuns la Goa, în India, după o călătorie care a durat mai mult de un an, plină de pericole şi de suferinţe, se dedică unei intense cateheze populare, îngrijirii bolnavilor de lepră şi a celor închişi.

A face voia Tatălui

Pentru Francisc, a îndeplini voinţa lui Dumnezeu, este înaintea oricărui lucru. În timp ce se afla la Goa, întâlneşte câţiva comercianţi care îi vorbesc despre Japonia, trezind în el o mare dorinţă de a duce şi acolo vestea cea bună.

În 1545, părăseşte India pentru a merge în ţinuturi puţin cunoscute (Molucche şi Japonia) şi la o distanţă care pentru acele vremuri era imensă; aici intervine o nouă schimbare în viaţa sa, în modul său de a evangheliza, de a se raporta cu oamenii şi cu celelalte culturi.

O dată ajuns în Japonia, simte nevoia de a studia limba şi de a cunoaşte cultura şi religia din acest loc; arată o mare admiraţie pentru acest popor, pentru inteligenţa lui şi pentru posibilităţile evanghelice. Se dedică muncii de cateheză, la traducerea catehismului, la ascultare şi la dialog, în special cu persoanele influente, dând dovadă de o mare răbdare fără a căuta imediat roade.

Sfârşitul unui misionar

După părerea lui, poporul japonez depindea atât din punct de vedere cultural cât şi religios de China: deci trebuia convertită China pentru a converti Japonia.

Începe pregătirile pentru a intra în China cu titlul de ambasador, obţinut de la viceregele Indiei, titlul care reprezenta unica posibilitate pentru a fi primit în China. Străinul care punea piciorul în China risca închisoare pe viaţă dacă nu chiar moartea. Francisc era conştient de aceasta.

Într-un sfârşit, reuşeşte să se transbordeze cu o şalupă chinezească până pe Insula Sancian, la mică distanţă de coasta Chineză, unde va aştepta lună după lună persoana care îi promisese să-l ducă până pe teritoriul chinezesc. Fizicul său consumat de oboseală, susţinut doar de dorinţa de a-l duce pe Cristos în China, nu rezistă şi după câteva zile de febră şi delir moare, singur, la răsăritul zorilor zilei de 3 decembrie 1552.

Când Xaveriu moare, Matteo Ricci avea doar două luni; el va fi, cu tovarăşii săi, cel care va culege ce a lăsat Xaveriu şi care va deschide porţile Chinei lui Cristos.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

La 7 aprilie 1506, în castelul Xavieri din Navarra, regiune în Nordul Spaniei, la poalele Munţilor Pirinei, s-a născut fiul soţilor Juan de Jassu şi Maria de Azpilcuea, căruia i s-a dat numele Francisc şi care avea să devină apostolul Indiei Orientale, al insulelor Malacca şi Molusce şi al Japoniei, Sfântul Francisc Xaveriu, patronul misiunilor. Tatăl său, consilier al regelui Navarei, a visat să-l vadă ajuns pe cele mai înalte trepte sociale şi, cu acest gând, l-a trimis la Paris, unde a făcut studii strălucite.

Providenţa a voit ca Francisc să locuiască în aceeaşi cameră cu un alt student spaniol, care de mult trecuse vârsta studenţiei, dar consumat de dorinţa de a se pregăti pentru o chemare numai de el ştiută, se trudea din greu să-i ajungă din urmă pe cei mai tineri decât el cu cincisprezece ani; era Ignaţiu de Loyola, născut în anul 1491. Ignaţiu, aflat la un înalt grad de viaţă spirituală, după îndelungate discuţii, a privit adânc în ochii lui Francisc şi, într-o zi, a spus: „O inimă atât de mare şi un suflet atât de nobil nu pot fi mulţumite cu trecătoarele onoruri pământeşti. Ambiţia ta trebuie să urmărească gloria care durează veşnic”. În ziua de 15 august 1534, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Francisc împreună cu Ignaţiu şi cu alţi colegi au coborât în cripta bisericii de pe Montmartre – „Muntele Martirilor” – şi, sub privirile Preacuratei, s-au consacrat lui Dumnezeu şi au făcut votul de sărăcie desăvârşită; apoi şi-au propus să meargă în Ţara Sfântă şi, de acolo, să înceapă opera lor misionară, după ce mai întâi vor fi declarat supunere necondiţionată faţă de Sfântul Părinte Papa. Cu acest gând au pornit spre Roma. În drumul lor continuau studiul teologiei, în vederea hirotonirii, se opreau la biserici şi spitale şi ajutau la diferite treburi, spre a-şi câştiga bucăţica de pâine, îşi impuneau renunţări şi penitenţe aspre. Primind binecuvântarea Suveranului Pontif, au pornit spre Ţara Sfântă, dar războiul dintre veneţieni şi turci i-a împiedicat să-şi ducă planul la îndeplinire. Conform dispoziţiilor papei, au fost hirotoniţi preoţi la Veneţia şi repartizaţi la diferite activităţi pastorale.

Francisc a lucrat câtva timp la Padova şi Bologna, apoi s-a întors la Roma, unde a colaborat cu Ignaţiu de Loyola la redactarea Constituţiilor Societăţii lui Isus. În 1539, regele Portugaliei a cerut misionari şi un delegat apostolic pentru Indiile Orientale. Deoarece călugărul destinat acestei misiuni s-a îmbolnăvit, Ignaţiu a apelat la Francisc Xaveriu, care a rostit celebrele cuvinte: Pues, héme aqui! – „Ei bine, iată-mă aici!”; şi-a cârpit reverenda, a adunat puţinele lucruri personale şi, împreună cu doi confraţi, s-a îmbarcat pentru India. Întrebat dacă nu vrea să treacă pe acasă să-şi ia rămas-bun, a răspuns: „Ordinul este să mergem în India”. În timpul călătoriei, delegatul apostolic îşi spăla singur rufele, îi ajuta pe marinari la curăţenie, era părintele şi păstorul sufletesc al tuturor. La 6 mai 1542, au debarcat pe coasta de Vest a Indiei, în regiunea Goa.

Activitatea sa misionară a durat zece ani şi a cuprins o arie atât de întinsă, încât chiar cu mijloacele actuale de locomoţie ar fi greu de străbătut. O mare parte din India, insulele Malassa şi Molusce şi altele i-au ascultat cuvântul înflăcărat, însoţit de multe fapte miraculoase, printre care în mai multe împrejurări s-a repetat minunea din ziua Rusaliilor, deoarece toţi care îl ascultau, deşi vorbeau diferite limbi, înţelegeau ceea ce el le spunea. Biografii lui vorbesc despre multe vindecări miraculoase, învierea a patru morţi, prezicerea unor evenimente viitoare. „El nu le cerea să înţeleagă tot ce le spune, ci îi ajuta să-şi schimbe cu totul viaţa”, reflectează unul dintre biografi. Durerea lui cea mare şi una dintre principalele piedici în calea răspândirii cuvântului evanghelic era purtarea nedemnă, cruzimea şi imoralitatea multora dintre europenii veniţi în acele părţi. Când refuzau să-i pună la dispoziţie o barcă, pentru a trece în altă insulă, spunea: „Dacă în acele insule s-ar afla mine de aur, creştinii s-ar repezi în grabă. Dar nu sunt acolo decât suflete care trebuie să fie mântuite!”

După şapte ani de activitate în India, a trecut în Japonia, unde a rămas douăzeci şi opt de luni. Aici a întemeiat o comunitate creştină puternică, ce avea să se menţină în credinţă, deşi nemaiavând preoţi până în secolul al XIX-lea, când a fost descoperită de misionarii reprimiţi pe pământul insulei, după o perioadă de grele prigoane.

Inima şi gândul lui Francisc erau puternic atrase de imensele întinderi ale Chinei. Părăsind Japonia, s-a întors la Goa şi, de aici, s-a îmbarcat pentru China, la 14 aprilie 1552. Ajuns pe Insula Sancian, la 150 km în faţa Portului Canton, întovărăşit de un singur tânăr chinez, aştepta un prilej potrivit să treacă pe celălalt ţărm, dar ostenelile neîntrerupte şi lipsurile de tot felul şi-au spus cuvântul. În ziua de 2 decembrie, un colonist sărac, aflat întâmplător pe insulă, l-a găsit căzut la pământ, sleit cu totul de puteri, cu faţa întoarsă spre continentul galben; l-a dus în coliba lui şi a încercat să-l ajute, dar a doua zi, 3 decembrie 1552, la vârsta de patruzeci şi şase de ani, a închis ochii pentru totdeauna. Mâna care botezase peste trei sute de mii de convertiţi şi binecuvântase mulţimi nenumărate acum se odihnea.

Pentru marea lui dorinţă de a mântui sufletele, Sfântul Xaveriu este chemat în ajutor în rugăciunile pentru întoarcerea celor rătăciţi şi Sfânta Biserică l-a proclamat patron principal al misionarilor.

Xaveriu este numele locului unde s-a născut Sfântul Francisc, dar uneori se foloseşte ca prescurtare a numelui întreg. Cuvântul Xaveriu provine din transformarea fonetică a cuvântului basc Etshaberei şi înseamnă „Casă nouă”.

Sursa: CalendarCatolic.ro

Sofonia, profet