Calendar Romano-Catolic - 29 martie 2016

[altmariustotal catolic]

Sf. Gwynllyw

• rege
• 29 martie (latin)
• http://www.sfinticatolici.ro/gwynllyw/
• 

Gwynllyw s-a născut în jurul anului 450, fiind fiul regelui Glywys. Tradiţia îl consideră fondator al oraşului Newport. Viaţa lui este prezentată în unele istorii ca fiind de războinic fără milă, iar în altele ca un conducător drept. O variantă spune că împreună cu 300 de oameni ar fi mers să o răpească peGladys, frumoasa fiică a regelui Brychan, dat fiind că acesta a refuzat să i-o dea. A urmat o bătălie pe care regele Arthur ar fi oprit-o.

Fiul lor, Cadoc de Llancarvan, este astăzi unul dintre cei mai îndrăgiţi sfinţi galezi. El a fost cel care l-a făcut pe Gwynllyw să îşi schimbe viaţa, să renunţe la violenţă şi să caute iertare pentru păcatele lui. Gwynllyw a avut un vis în care i-a vorbit un înger şi a văzut un bou alb cu o pată neagră pe frunte. Mai apoi a căutat acel bou, iar când l-a întâlnit, pe acel loc a fondat o mănăstire, azi în Newport, adoptând stilul de viaţă eremit. A stat în această mănăstire cu soţia sa, mâncând vegetarian şi scăldându-se în apele rece ale râului Usk în semn de penitenţă. Mai apoi soţii, Gwynllyw şi Gladyn, au decis să se despartă: soţia amers şi a fondat o mănăstire la Pencarn.

Gwynllyw a murit în 29 martie, anul 500 sau 523, avându-i la căpătâi pe Sf. Cadoc şi pe Sf. Dubricius. După moartea sa, chilia sa eremită a devenit un important sanctuar, construindu-se şi o biserică acolo. Acum pe acel loc se află Catedrala Sf. Woolos (o altă formă a numelui Gwynllyw).

Sf. Gladys

• regină
• 29 martie (latin)
• 

Sfânta Gladys (în latină Claudia) a fost fiica regelui Brychan de Brycheiniog (de asemenea sfânt). S-a născut într-o familie numeroasă, fiind una din cei 24 de copii ai părinţilor. A devenit apoi soţie a lui Gwynllyw (de asemenea sfânt, sărbătorit în aceeaşi zi cu soţia sa). Una dintre istorii prezintă începutul vieţii lor împreună ca fiind agitat: de fapt Gwynllyw ar fi răpit-o pe Gladys, care nu dorea să îi fie soţie. A urmat un episod sângeros, dar în cele din urmă cei doi au fost împăcaţi. Într-o altă istorie, acest început tensionat lipseşte şi ar fi avut o căsnicie bună.

Oricare ar fi fost istoria primilor ani, cei doi au ales mai apoi, de comun acord, viaţa de călugărie, se pare datorită fiului lor, Sf. Cadoc de Llancarvan. Au trăit într-o vreme în acelaşi loc, dar ca fraţii, după care au ales să mărească fizic distanţa între ei pentru a evita ispitele. Astfel Gladys a mers şi a fondat o mănăstire la Pencarn, în Bassaleg, biserica dedicând-o Fecioarei Maria. A murit în anul 500 sau 523.

Sf. Secundus

• martir
• ??-c.119
• d.: în c.119, Asti, Italia
• 29 martie (latin)
• 

Po, spune o zicală, este fluviul cel mai lung şi cel mai scurt din Italia. Prin prima afirmaţie se referă la lungimea sa de la izvor la vărsare, 652 de km, în timp ce prin a doua se evidenţiază numele de doar două litere. Deşi alternează două perioade de plinătate cu două perioade de scădere, Po are întotdeauna un aspect impunător prin cei 1.500 de metri cubi ai săi de apă transportaţi pe secundă. Aceste amănunte îşi au semnificaţia lor în profilul sfântului Secundus din Asti: unul dintre episoadele caracteristice ale vieţii sale este tocmai vadul fluviului Po, în şa pe calul recalcitrant. Sfântul Secundus este foarte popular în Italia nord-vestică, fiind patronul de la Asti şi Ventimiglia.

Informaţiile pe care le avem despre el sunt însă în mare parte legendare: cele mai vechi, verificabile din punct de vedere istoric, urcă până la jumătatea secolului al IX-lea, când se vorbeşte despre o biserică în cinstea sa. Legenda povesteşte că Secundus era un tânăr de familie nobilă, păgân, care admirând eroismul atâtor martiri creştini, mergea să-i viziteze în închisorile din Asti. Aici sfântul Caloger din Brescia, despre care nu posedăm date istorice sigure, a avut ocazia de a-i vorbi îndelung cu privire la mesajul creştin. După câtva timp, Secundus, care era prieten al lui Sapriţiu, prefectul roman al oraşului (după cum se ştie, Asti, cu numele de Asta, era o veche colonie romană), s-a dus cu el la Tortona (şi ea devenită colonie romană, cu numele Dertona, în anul 148 î.C.). La Tortona se afla de fapt în aşteptarea procesului Marcian (sau Marţian), pe care o tradiţie posterioară l-a considerat episcop, ba chiar protoepiscop de Tortona, martirizat sub Adrian, la începutul secolului al II-lea.

Mărturia sfântului Marcian l-a făcut pe sfântul Secundus să mai facă un pas pe calea convertirii, care a ajuns la desăvârşire cu ocazia unei călătorii la Milano, unde s-a putut întâlni cu sfinţii Faustin şi Giovita de Brescia (despre ei vezi informaţii la 15 februarie). Legenda spune: „Secundus s-a dus la Milano, iar îngerul lui Dumnezeu i-a adus la el, în afara oraşului, pe sfinţii Faustin şi Jovita, care erau ţinuţi închişi în închisoare, şi a primit de la ei botezul, apa fiind dată de către un nor. Şi iată veni deodată din cer un porumbel, aducând trupul şi sângele Domnului, pe care l-a dat lui Faustin şi Jovitei. Dar Faustin i-a dat trupul şi sângele Domnului lui Secundus, care trebuia să le ducă sfântul Marcian”. Sapriţiu, aflând despre convertirea prietenului, a încercat în zadar să-l facă să renunţe, a făcut să fie şi torturat şi în sfârşit a poruncit decapitarea, executată la 30 martie, probabil în anul 119.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Fer. Berthold

• călugăr
• ??-1188
• 29 martie (latin)
• 

 

La începutul veacului al XI-lea, au început să se îndrepte din Europa spre locurile sfinte din Palestina, valuri după valuri, mulţimi imense de ostaşi, pelerini, aventurieri. Unii mergeau pentru a lupta în calitate de cruciaţi, alţii pentru afaceri şi interese meschine, alţii din simplă curiozitate şi o mică parte erau mânaţi de gândul sincer de a vedea locurile unde a trăit şi suferit Mântuitorul. Între aceştia din urmă se află şi Sfântul Berthold.

Era de loc din oraşul Limoges, Franţa; după ce şi-a terminat studiile la universitatea din Paris, s-a înrolat ca ostaş şi a participat la lupte grele, din care el era convins că a scăpat numai datorită unui ajutor deosebit din partea lui Dumnezeu. Ca recunoştinţă, a părăsit armata şi s-a retras în mănăstirea de pe Muntele Carmel din Palestina. Aici fusese mai demult un centru de viaţă spirituală intensă, dar, datorită războaielor, acum decăzuse. În 1170, Patriarhul de Antiohia vizitează mănăstirea şi o reaşează pe un drum nou, încredinţând conducerea ei lui Berthold. Acesta, prin înţelepciunea şi viaţa lui personală, reînnoieşte vechea strălucire a sfântului lăcaş; iubit şi admirat de toţi, ca un om sfânt, îşi sfârşeşte viaţa în 1188.

Se pare că numele ce i.a fost dat la botez a prevestit activitatea lui de conducător şi reformator. Berthold provine din cuvintele berth = strălucit, şi walden = a guverna. Berthold a guvernat în mod strălucit, pentru că el însuşi s-a lăsat guvernat de Duhul lui Dumnezeu. Cum învaţă Apostolul: „Aceia sunt cu adevărat fii ai lui Dumnezeu, regi împreună cu Cristos, care se lasă conduşi de Duhul lui Dumnezeu”.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Sf. Eustasie, abate