Calendar Romano-Catolic - 29 mai 2017

[altmariustotal catolic]

Sf. Alexandru al Alexandriei

• Patriarh
• ??-c.326
• d.: în c.326, Alexandria, Egipt
• 26 februarie (latin)
• 29 mai (bizantin)
• 

Între numeroşii sfinţi cu acest nume, patriarhul Alexandru, născut în jurul anului 250, deţine un loc de frunte în rândul marilor campioni ai credinţei, fiind unul dintre protagoniştii în lupta împotriva ereziei ariane. Om cu o cultură profundă, plin de zel şi bunătate, în anul 313, Alexandru a fost ales să ocupe importantul scaun patriarhal din Alexandria Egiptului. Se pare că însuşi Arie, sfinţit preot de către patriarhul Achilla (… 313), la propunerea lui Alexandru, a fost unul dintre susţinătorii săi în alegeri.

Patriarhul nou-ales, în vârstă de peste 60 de ani, şi-a îndreptat atenţia, în primul rând, asupra formării şi alegerii clericilor dintre oameni care dovedeau prin viaţa lor virtuţile necesare. Tot el a iniţiat construirea Bisericii „Sf. Theonas”, cea mai mare din oraş. Dar numele său va rămâne legat de construirea acelui mare zid de apărare a dreptei credinţe, la Conciliul din Niceea, împotriva revărsării valului de erezii propagate de unul dintre preoţii săi, Arie. Acesta poate fi considerat un precursor al metodelor publicitare moderne: pentru a-şi răspândi teoriile sale (incomunicabilitatea lui Dumnezeu către creaturi, poziţia subordonată şi intermediară a lui Cristos între Dumnezeu şi lume, negarea adevărului că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl), Arie a recurs la canţonete pe care poporul le cânta fără să observe greşelile ce le cuprindeau. Alexandru a încercat să-l readucă pe calea cea dreaptă cu blândeţe şi părinteşte, dar văzând că orice încercare este inutilă, sfântul patriarh a propus convocarea unui sinod local de episcopi, care a examinat şi a respins tezele lui Arie. Arie s-a supus şi a reapărut în Palestina, unde a reuşit să se prezinte ca fiind nedreptăţit şi prigonit şi a încercat să-l discrediteze pe Alexandru. În această dispută s-a amestecat însuşi împăratul Constantin, care, puţin cunoscător în probleme teologice, a sfârşit prin a lovi şi-n dreapta, şi-n stânga: Alexandru şi Arie au fost mustraţi în aceeaşi măsură. Neînţelegerea nu putea lua sfârşit în acest fel, şi atunci Constantin, la insistenţele lui Alexandru, a convocat Conciliul Ecumenic la Niceea, în Bitinia, în anul 325.

În această primă mare adunare ecumenică, alături de Alexandru, acum bătrân şi bolnav, îl găsim pe energicul diacon Atanasie, care îi va urma în scaunul episcopal şi va duce lupta până la capăt. Alexandru a fost primit în triumf la întoarcerea sa în Alexandria, unde a început să lucreze la vindecarea rănilor produse de erezie. Cinci luni mai târziu, îşi dădea obştescul sfârşit. Data este nesigură, dar ziua de 26 februarie 328 este susţinută de cele mai multe documente.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Sf. Ursula Ledochowska

• călugăriţă
• 1865-1939
• n.: la 17 aprilie 1865, Loosdoor, Austria
• d.: la 29 mai 1939, Roma, Italia
• 29 mai (latin)
• 

• A fost declarată...

  
  

  • venerabilă la 14 mai 1983, de Papa Ioan Paul al II-lea
  • fericită la 20 iunie 1983, de Papa Ioan Paul al II-lea
  • sfântă la 18 mai 2003, de Papa Ioan Paul al II-lea

Ursula Ledóchowska s-a născut în 1865, într-o familie care a dat mulţi oameni de stat, militari, ecleziastici şi persoane consacrate, angajate în istoria Europei şi a Bisericii: după mamă, se trăgea dintr-o familie elveţiană de cavaleri, iar tatăl era dintr-o familie poloneză cu o veche tradiţie. „De-aş şti doar să iubesc, să ard, să mă consum de iubire”, aşa scria Julia înainte de a depune voturile religioase, la vârsta de 24 de ani, în mănăstirea surorilor ursuline din Cracovia. În ziua profesiunii religioase a luat numele de Maria Ursula a lui Isus, iar cuvintele de mai sus au devenit pentru ea drum în viaţă.

A crescut într-un climat familial plin de iubire înţeleaptă şi exigentă, printre numeroşi fraţi şi surori. Primii trei copii au ales viaţa consacrată: Maria Tereza (beatificată în 1975), a fondat viitoarea Societate a Sf. Petru Claver, iar fratele mai mic, Vladimir, a devenit prepozit general al iezuiţilor.

M. Ursula a trăit în mănăstirea din Cracovia douăzeci şi unu de ani. Atrăgea atenţia prin iubirea ei pentru Domnul, talentul educativ şi sensibilitatea faţă de nevoile tinerilor în schimbătoarele condiţii sociale, politice şi morale ale acelor timpuri. Când femeile au primit dreptul de a studia în universitate, a reuşit să organizeze primul cămin din Polonia pentru studente, unde acestea puteau găsi nu doar un loc sigur pentru viaţă şi pentru studiu, dar şi o solidă formare religioasă. Aceeaşi sensibilitate a îndemnat-o să meargă, cu binecuvântarea Papei Pius al X-lea, în Rusia pentru a lucra acolo. Atunci când, împreună cu o altă soră, îmbrăcate în civil (viaţa religioasă era interzisă în Rusia) plecau spre Petersburg, nu ştia că se îndrepta spre o destinaţie necunoscută şi că Duhul Sfânt avea să o conducă pe căi neprevăzute.

După izbucnirea războiului din 1914, M. Ursula este nevoită să părăsească Rusia, şi începe o lungă peregrinare prin ţările scandinave, unde se dedică muncii educative, participării la viaţa Bisericii locale, şi muncii în favoarea victimelor de război. În 1920 M. Ursula, împreună cu surorile şi un mare număr de copii orfani ai familiilor emigrate, se întoarce în Polonia. Sfântul Scaun transformă mănăstirea ei autonomă a ursulinelor în Congregaţia ursulinelor Preasfintei Inimi a lui Isus Agonizant.

Congregaţia se dezvoltă repede, şi se înfiinţează repede comunităţi ale surorilor ursuline în Polonia şi la graniţele cu ţările orientale, sărace, multinaţionale şi multiconfesionale. În 1928 se înfiinţează în Roma Casa Generală şi un pensionat pentru fete, iar surorile încep să lucreze cu săracii de la periferia oraşului. În 1930 surorile, însoţind fetele care pleacă în cutarea unui loc de muncă, se stabilesc în Franţa. M. Ursula moare la Roma, la 29 mai 1939, în faimă de sfinţenie.Papa Ioan Paul al II-lea a beatificat-o la 20 iunie 1983 la Poznan.

Sursa: Vatican.va