altmarius

cultură şi spiritualitate

Duminică, 28 iunie 2015 

Sfântul Irineu

episcop şi martir (comemorare)

Împăciuitor prin nume şi prin faptă (numele "Irineu" în limba greacă înseamnă "paşnic" şi "împăciuitor"), sfântul Irineu este prezentat papei de către creştinii din Galia prin cuvinte foarte elogioase: "Apărător zelos al testamentului lui Cristos". La Roma, Irineu a făcut cinste numelui său, sugerându-i moderaţie papei Victor, sfătuindu-l cu respect să nu excomunice Bisericile din Asia, în controversa cu privire la data celebrării Paştelui. Cu aceleaşi intenţii paşnice, acest om ponderat s-a străduit în relaţia cu episcopii altor comunităţi creştine pentru triumful înţelegerii şi al unităţii, mai ales prin menţinerea legăturii cu tradiţia apostolică, pentru combaterea raţionalismului gnostic. Dintre scrierile sale ne rămân intacte cinci cărţi din Adversus haereses, în care Irineu apare nu numai ca teologul cel mai echilibrat şi pătrunzător al Întrupării răscumpărătoare, ci şi unul dintre păstorii cei mai compleţi, mai apostolici şi mai catolici care au slujit Biserica. Se simte că argumentaţiile sale contra ereticilor, deşi născute din polemică, sunt nutrite de rugăciune şi caritate.

Irineu se trăgea din Asia Mică. Printre amintirile sale din tinereţe menţionăm contactul cu Policarp din Smirna, sfântul episcop "care a fost învăţat de către martori oculari ai vieţii Cuvântului", în special de apostolul Ioan, care îşi stabilise reşedinţa la Smirna. Aşadar, prin Policarp, Irineu este în legătură cu apostolii. Plecând din Asia Mică, Irineu a petrecut câtva timp la Roma şi apoi s-a mutat la Lyon. Nu a fost din rândul martirilor persecuţiei care s-a abătut asupra creştinilor lyonezi în anul 177, pentru că tocmai atunci fusese trimis la Roma de către Biserica sa pentru a prezenta papei Eleuteriu unele probleme de ordin doctrinar, privind mai ales eroarea montanistă, propagată de un grup de fanatici veniţi din Orient, care predicau dezgustul faţă de lucrurile lumii şi anunţau iminenta întoarcere finală a lui Cristos. Întors la Lyon, Irineu i-a urmat în anul 178 nonagenarului episcop martir sfântul Fotin, şi a condus Biserica din Lyon până la moarte, întâmplată în jurul anului 200. În ciuda faptului că nu s-a demonstrat că el a murit martir, Biserica îl cinsteşte ca atare.

El a fost oricum un adevărat martor al credinţei într-o perioadă de dură persecuţie; câmpul său de acţiune a fost foarte vast, dacă ţinem cont de faptul că probabil nu exista nici un alt episcop în Galia şi în ţinuturile învecinate ale Germaniei. Fiind grec, învăţase limbile "barbare" pentru a putea evangheliza populaţiile celtice.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini 
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Vizualizări: 59

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor