altmarius

cultură şi spiritualitate

Duminică, 26 iulie 2015 

Sfinţii Ioachim şi Ana

părinţii Preasfintei Fecioare Maria (comemorare)

În Sfânta Scriptură se povesteşte că mama profetului Samuel, Ana, în chinuitoarea sterilitate care o privase de privilegiul maternităţii, s-a adresat printr-o rugăciune fervoroasă Domnului şi a făgăduit că îl va consacra în slujba divină pe cel care se va naşte. Obţinând harul, după ce l-a înţărcat pe Samuel, l-a dus la Silo, unde era păstrată arca alianţei şi l-a încredinţat preotului Eli, după ce îl oferise Domnului. După acest model Protoevanghelia lui Iacob, apocrif din secolul al II-lea, alcătuieşte istoria lui Ioachim şi a Anei, părinţii Fecioarei Maria. Evlavioasa soţie a lui Ioachim, după îndelungată sterilitate, a obţinut de la Domnul naşterea Mariei, pe care la trei ani a dus-o la templu, lăsând-o în slujba divină ca împlinire a votului făcut.

Fundamentul istoric, deşi probabil în discordanta literatură apocrifă, este oricum în mod fals îmbrăcat în elemente secundare, copiate după întâmplările mamei lui Samuel. Lipsind în evanghelii orice indiciu privitor la părinţii Fecioarei, nu rămân decât scrierile apocrife, în care nu este imposibil să găsim, printre predominantele elemente fantastice, unele date autentice, preluate din vechi tradiţii orale. Cultul faţă de sfinţii părinţi ai Preasfintei Fecioare este foarte vechi, mai ales la greci. În orient sfânta Ana era deja venerată în secolul al VI-lea, iar această devoţiune s-a extins în mod lent în tot Occidentul începând din secolul al X-lea până a ajuns la maxima sa înflorire în secolul al XV-lea. În anul 1584 este introdusă sărbătoarea sfintei Ana, în timp ce sfântul Ioachim era lăsat în mod discret deoparte, poate datorită aceleiaşi discordanţe a numelui său care apare în scrierile apocrife, posterioare Protoevangheliei lui Iacob.

În afară de numele de Ioachim, tatălui Fecioarei îi este dat numele de Cleofa, de Sadoc şi de Eli. Cei doi sfinţi erau sărbătoriţi separat: sfânta Ana la 25 iulie de către greci şi în ziua următoare de către latini. În anul 1584 şi sfântul Ioachim a găsit loc în calendarul liturgic, mai întâi la 20 martie, pentru a trece în duminica din octava Adormirii Maicii Domnului în anul 1738, apoi la 16 august în 1913, şi a se uni cu sfânta sa soţie, prin noul calendar liturgic, la 26 iulie. "După roade veţi cunoaşte planta", spune Isus în evanghelie. Noi cunoaştem floarea şi rodul preplăcut provenit din planta bătrână: Fecioara, Neprihănită încă din momentul conceperii, aceea care printr-un privilegiu divin a fost scutită de păcatul original pentru a fi mai apoi tabernacolul viu al lui Dumnezeu făcut om. Din sfinţenia rodului, din Maria, deducem sfinţenia părinţilor ei, Ana şi Ioachim.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini 
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Vizualizări: 73

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor