Calendar Romano-Catolic - 25 ianuarie 2017

[altmariustotal catolic]

Sf. Paul

• Apostol
• c.3-c.65
• n.: în c.3, Tarsus, Cilicia (azi Turcia)
• d.: în c.65, Roma, Italia
• 25 ianuarie, 29 iunie, 18 noiembrie (latin)
• 29 iunie (bizantin)
• 

 

Sfântul Paul, neobositul Apostol al Neamurilor, a fost convertit de la iudaism pe drumul spre Damasc. A rămas câteva zile în Damasc după Botezul lui și apoi a mers în Arabia, probabil pentru un an sau doi, pentru a se pregăti pentru viitoarea sa activitate misionară. Întors la Damasc, a stat acolo pentru un timp, predicând în sinagogi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Pentru aceasta a fost urât de iudei și a trebuit să plece din oraș. A mers apoi la Ierusalim pentru a-l întâlni pe Petru și a aduce omagiu capului văzut al Bisericii.

Mai târziu s-a întors în orașul său natal, Tars, unde a început să evanghelizeze propria provincie, până a fost chemat de Barnaba la Antiohia. După un an, din cauza unei foamete, Barnaba și Paul au fost trimiși cu ajutoare la comunitatea săracă de creștini din Ierusalim. După ce și-au îndeplinit misiunea, s-au întors în Antiohia. Curând după aceasta, Paul și Barnaba au făcut prima călătorie misionară, vizitând insulele Cipru, apoi Pamfilia, Pisidia, Lycaonia, toată Asia Mică, și au înființat Biserici în Pisidia, Antiohia, Iconium, Lystra și Derbe.

După Conciliul de la Ierusalim, Paul, însoțit de Sila și mai apoi de Timotei și Luca, a făcut a doua sa călătorie, mai întâi revizitând Bisericile întemeiate de el în Asia Mică, apoi a trecut prin Galatia. La Troas, Paul a avut o viziune a unui macedonian, care pentru el a fost o chemare a lui Dumnezeu pentru a evangheliza Macedonia. Astfel a navigat către Europa, și a predicat Evanghelia în Filipi, Tesalonic, Berea, Atena și Corint. Apoi s-a întors în Antiohia trecând prin Efes și Ierusalim.

În a treia călătorie misionară, Paul a vizitat aproape aceleași regiuni ca și în cea de a doua călătorie, dar a mers și în Efes, unde a rămas aproape trei ani, și care a fost centrul activității sale misionare. Avea planuri și pentru alte călătorii misionare, intenționând să părăsească Ierusalimul pentru Roma și Spania. Persecuțiile iudeilor l-au împiedicat însă să își îndeplinească acest scop. După doi ani în care a fost prizonier în Cezarea a reușit să ajungă la Roma, unde a fost ținut în lanțuri încă doi ani.

Faptele Apostolilor nu ne oferă alte informații despre ce a urmat în viața Apostolului. Totuși aflăm din Scrisorile pastorale și din tradiție că la finalul celor doi ani, Sfântul Paul a fost eliberat din închisoarea din Roma și a mers în Spania, apoi în Orient, după care s-a întors la Roma, unde a fost închis a doua oară, iar în anul 67 a fost decapitat.

Sfântul Paul, cu interes neobosit și afecțiune paternă pentru Bisericile înființate de el, ne-a dat paisprezece Scrisori canonice. Totodată este destul de sigur că el a scris și alte scrisori care nu mai există. În Scrisorile lui, Sfântul Paul se arată ca fiind un gânditor creștin profund, și a avut o influență formativă de durată în dezvoltarea creștinismului. Odată cu trecerea secolelor a devenit mai clară măreția minții și a spiritului lui. (traducere: Teodora Capan)

Convertirea Sfântului Paul

• 25 ianuarie (latin)
• 

Sărbătoarea liturgică numită „conversio sancti Pauli” apare în calendar cu începere din secolul al VI-lea şi este proprie Bisericii din părţile de Apus. Deoarece moartea de martir a apostolului neamurilor este sărbătorită de întreaga creştinătate în ziua de 29 iunie, celebrarea fixată pentru ziua de azi ne dă prilejul să privim mai deaproape personalitatea atât de complexă a aceluia care este numit „Apostolul” prin excelenţă, căci a scris despre sine însuşi: „Am lucrat mai mult decât toţi ceilalţi Apostoli”, dar tot el a spus: „Sunt cel mai mic dintre Apostoli, un avorton, nevrednic de a fi numit Apostol”.

Paul enumeră şi motivele care-i dau dreptul de a fi considerat Apostol: el l-a văzut pe Domnul, pe Cristos Înviat şi pentru aceasta este martor al Învierii; şi el a fost trimis să predice direct de către Cristos, ca şi cei doisprezece: cunoaşterea directă a faptelor, chemarea, trimiterea, trei condiţii pe care el le îndeplineşte datorită acelui miracol al harului petrecut pe drumul Damascului, când Cristos l-a silit să capituleze necondiţionat, astfel că a strigat: „Doamne, ce vrei tu să fac eu?” În cuvintele lui Cristos putem descoperi taina sufletului lui Paul: „Greu îţi este ţie să te împotriveşti boldului” (Fapte 24,14) [1]. Este adevărat că Saul căuta „prin toate sinagogile să descopere pe creştini şi să-i împingă la blasfemii folosind chiar forţa” (Fapte 24,11), dar el acţiona în bună credinţă, şi când cineva lucrează într-adevăr din dragoste către Dumnezeu, dezorientarea nu poate dura prea mult. Mai degrabă sau mai târziu apare nedumerirea, adică „imboldul” harului, licărirea razei de lumină a adevărului: „Cine eşti tu, Doamne?”; „Eu sunt Isus pe care tu îl prigoneşti.” Această apariţie a lui Cristos în viaţa lui Paul, este consacrarea lui ca Apostol şi scânteia care îi va descoperi adevărul minunat al unităţii indestructibile a lui Cristos cu cei credincioşi lui.

Această întâlnire a lui Paul cu Cristos la porţile Damascului, întâlnire pe care Paul o aseamănă cu experienţa pascală a celor Doisprezece şi cu strălucirea orbitoare a primei raze de lumină a creaţiei, va fi laitmotivul predicii sale orale şi scrise. Cele patrusprezece scrisori care ne-au rămas de la el ne descoperă fiecare câte ceva din sufletul său şi ne ajută să înţelegem minunea petrecută pe drumul damascului, minune de neînţeles pentru cine ar încerca să îi găsească doar o explicaţie psihologică, chiar recurgând la extazul religios, sau, ceea ce ar fi mai rău, la halucinaţie.

Din experienţa sa, Sfântul Paul va trage această concluzie dătătoare de mângâiere şi încurajare: „Isus a venit pe lume pentru a mântui pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Tocmai pentru aceasta a avut milă de mine. În mine a voit Isus să îşi arate toată bunătatea, ca să fiu un exemplu bun pentru cei care de acum încolo prin credinţă în El vor obţine viaţa veşnică”.

Note:
[1] Proverb oriental care se referă la faptul că animalul de tracţiune nu se poate împotrivi bastonului cu vârf metalic ascuţit cu care stăpânul îl sileşte la lucru.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Sf. Grigore din Nazianz (Teologul)

• Episcop şi învăţător al Bisericii
• 330-390
• n.: în 330, Arianze, Capadocia
• d.: la 25 ianuarie 390
• 2 ianuarie (latin)
• 25 ianuarie, 30 ianuarie (bizantin)
• 

 

Sf. Grigore din Nazianz s-a născut la Arianze, în Capadocia, astăzi Asia Mică. A făcut studii strălucite la Atena, unde a legat o strânsă prietenie cu viitorul Vasile cel Mare; împreună au hotărât să se retragă în singurătate, dar voia lui Dumnezeu a fost altfel. Sf. Grigore a devenit Episcop de Nazianz şi s-a distins ca un om de studiu şi poet. Pentru doctrina lui profundă şi excelentul dar al vorbirii, a primit supranumele de „Teologul”. A rămas celebru emoţionantul „Discurs de adio” pe care l-a rostit atunci când a trebuit să părăsească Constantinopolul din cauza uneltirilor adversarilor săi. „Totul este schimbător”, scria el în ale sale „Poeme morale”, „pentru ca să îndreptăm iubirea inimii noastre spre cele neschimbătoare”.

Numele Grigore vine de la prenumele grecesc „Gregorios” care însemna „deşteptat, trezit din somn”, iar la figurat „minte ascuţită”. Creştinii au adoptat cu plăcere acest prenume, dându-i înţelesul mistic de „trezit din somnul minciunii, deşteptat la adevăr”. Acest prenume este folosit uneori ca nume de familie.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Sf. Bretanion, ep. de Tomis