Calendar Romano-catolic - 23 iunie 2019

[altmariustotal catolic]

Sf. Etheldreda

• regină
• c.636-679
• n.: în c.636
• d.: la 23 iunie 679
• 23 iunie (latin)

Sfânta Etheldreda s-a născut în jurul anului 640, probabil în Exning, lângă Newmarket, Suffolk. A fost o prințesă englezoaică, cunoscută sub numele de Audrey, una dintre cele patru fiice sfinte ale Anei a Angliei de Răsărit, toate retrăgându-se în cele din urmă din viața seculară și fondând mănăstiri. S-a măritat în jurul anului 652 cu prințul Tondberct. A reușit să îl convingă pe soțul ei să îi respecte votul de castitate perpetuă pe care ea îl făcuse înainte de căsătorie; după trei ani a rămas văduvă, fără să fi avut relații conjugale. S-a retras în insula Ely, pe care o primise moștenire de la Tondberct.

S-a recăsătorit în 660, de data acesta din motive politice, cu Ecgfrith de Northumbria. Inițial acesta a fost de acord ca Audrey să rămână fecioară – la scurt timp după ascensiunea lui la tron, în 670, ea chiar a devenit călugăriță. Mai apoi, însă, tânărul soț a dorit consumarea căsătoriei lor și a început să îi facă avansuri. Ea l-a refuzat continuu așa că el a încercat să îl mituiască pe Episcopul local, Sfântul Wilfrid din York, să o elibereze pe Audrey de voturile ei. Când Sfântul Wilfrid a refuzat, regele a încercat să își ia regina din mănăstire cu forța.

Sfântul Wilfrid a ajutat-o pe Audrey să scape. Ea a mers către sud, dar Ecgfrith a urmărit-o. Au ajuns într-un loc cunoscut ca și Capul Colbert, unde cerul a trimis o furtună mare timp de 7 zile care i-a separat pe cei doi. O altă versiune a legendei spune că ea a făcut un popas la Stow și s-a adăpostit sub un frasin crescut miraculos din toiagul ei împlântat în pământ. A fost construită acolo o biserică, pentru a aminti acest eveniment. În cele din urmă, Ecgfrith și s-a căsătorit cu Eormenburg și l-a alungat pe Episcopul Wilfrid din regatul său, în 678.

Conform Cronicilor Anglo-Saxone, Etheldreda s-a întors în insula Ely alături de alte două călugărițe, a fondat în 673 o mare mănăstire, unde a trăit o viață austeră. A murit pe data de 23 iunie 679 din cauza unei tumori enorme și complicate la gât, pe care a acceptat-o cu bucurie ca o sentință divină pentru toate colierele care le-a purtat în anii anteriori. În perioada Evului Mediu, „Festivalul Sfintei Audrey” avea loc pe insulele Ely în ziua în care era sărbătorită. Mănăstirea fondată de ea a fost distrusă în timpul invaziei daneze, în 870. (traducere: Teodora C)

Sf. Iosif Cafasso

• preot
• 1811-1860
• n.: la 15 ianuarie 1811, Castelnuovo d’Asti, Italy
• d.: la 23 iunie 1860, Torino, Italia
• 23 iunie (latin)
• 

• A fost declarat…

  
  

  • venerabil la 27 februarie 1921, de Papa Benedict al XV-lea
  • fericit la 3 mai 1925, de Papa Pius al XI-lea
  • sfânt la 22 iunie 1947, de Papa Pius al XII-lea

Torinezii îl numeau „preotul spânzurătorii”, cu un amestec de admiraţie şi compasiune, pentru că la orice execuţie capitală alături de condamnat era întotdeauna don Iosif Cafasso, un preoţel slab, încovoiat, dar nu de ani (a murit la 49 de ani în anul 1860), dar datorită devierii şirei spinării ceea ce îl obliga să stea aplecat chiar şi în puţinele ore ale zilei pe care le petrecea în afara confesionalului. Don Iosif Cafasso dedica într-adevăr o mare parte a ministerului sacerdotal ascultării spovezilor şi a destăinuirilor celor care frecventau biserica sa, atraşi de marile calităţi umane de inteligenţă şi bunătate ale acelui mic preot, care înţelegea problemele tuturor şi ştia să vorbească celor învăţaţi şi celor simpli, sufletelor evlavioase ca şi ocnaşilor. Declarat sfânt în anul 1947, a fost declarat într-adevăr patron al celor închişi şi condamnaţi la pedeapsa capitală, deoarece în viaţă făcuse din închisori locul preferat pentru exercitarea activităţii sale preoţeşti.

Născut la Castelnuovo d’Asti, cu patru ani înainte de compatriotul său Ioan Bosco, în anul 1811, Iosif Cafasso era prin temperament la antipodul apostolatului pentru tineri: reflexiv, evlavios, blând şi studios, îi plăcea să dedice multe ore meditării în faţa tabernacolului în scurtele perioade de vacanţă pe care le petrecea la ţară, în timpul anilor de seminar. Ioan Bosco glumea cu amabilitate, numindu-l „domnule abate”, şi îl invita să asiste la spectacolele nevinovate de sărbătoarea patronului. „Spectacolele preotului – îi răspundea clericul Cafasso – sunt funcţiuni religioase”. Dar cei doi erau destinaţi să se întâlnească şi să se înţeleagă în mod profund.

Iosif Cafasso, sfinţit preot la 22 de ani, a frecventat cursul de teologie la Torino, la şcoala teologului Guala, a cărui catedră a moştenit-o puţin după aceea, avându-l printre elevi pe însuşi Ioan Bosco. Tânărul compatriot a pus apoi la grea încercare mult lăudata sa răbdare când i-a umplut colegiul bisericesc, al cărui rector era, de băieţi gălăgioşi adunaţi de prin toată periferia oraşului. Când don Bosco a înlăturat deranjul, desigur nu pentru mustrările sfântului rector, şi a dus grupul de tineri sub acoperişul de la Valdocco, don Iosif Cafasso i-a fost mereu aproape, chiar şi cu ajutoare financiare, şi înainte de a muri a dat tot puţinul pe care îl avea lui şi operei lui Cottolengo, în al cărui mormânt a fost depus temporar trupul său neînsufleţit, înainte de a fi transferat în sanctuarul „della Consolata”.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei