Calendar Romano-Catolic - 23 iulie 2015

[altmariustotal catolic]

Joi, 23 iulie 2015 

Sfânta Brigita

călugăriţă (comemorare facultativă)

Brigida, sau Brigitta, s-a născut la Finstad în apropiere de Uppsala în Suedia în anul 1303 şi a murit la Roma la 23 iulie 1373 şi este, aşadar, contemporană cu sfânta Ecaterina de Siena. Ele au în comun nu numai deosebite daruri carismatice, cum ar fi extaze şi viziuni, ci şi interesul viu pentru pacea dintre state şi unitatea creştinilor. Revelaţiile pe care Brigitta le-a avut în timpul deselor extaze au fost scrise de ea în suedeză şi apoi traduse în latină, formând opt mari volume. Această extraordinară figură de femeie se căsătorise la nici 18 ani cu nobilul Ulf Gudmarsson, de la care a avut opt fii.

A petrecut câtva timp la curte, ca doamnă a reginei Bianca de Namur, rămânând fidelă rigidei educaţii creştine primate de la o mătuşă austeră, şi prin senina sa detaşare de bogăţiile lumeşti şi prin dragostea activă faţă de cei nevoiaşi a adus la curte un suflu de fervoare. Apoi soţul Ulf, după ce o însoţise în pelerinaj la celebrul sanctuar de la Compostella, din Spania, s-a dus să se închidă în mănăstirea cisterciană de la Alvastra, unde trăia deja un fiu al lor, sfârşindu-şi în sfinţenie viaţa proprie în anul 1344. Brigitta a urmat atunci exemplul soţului şi al fiului, retrăgându-se la Alvastra şi îmbrăţişând în mod curajos idealul monastic.

Noua orientare dată vieţii sale a slujit pentru realizarea unei mari idei pe care o cultiva de mult timp: înfiinţarea la Vadstena a unui ordin religios care să poarte numele Preasfântului Mântuitor şi să fie structura după un plan cu totul original: mănăstirea "dublă" ar fi fost compusă din bărbaţi şi femei, care ar fi avut unicul punct de întâlnire în biserică pentru rugăciunea în comun. După exemplul comunităţii apostolice (72 de ucenici şi 12 apostoli plus sfântul Paul), diferitele comunităţi ale ordinului, supus regulii sfântului Augustin, ar fi fost formate din 85 de membri: 60 de călugăriţe, 13 călugări, 4 diaconi şi 8 fraţi laici.

Planul fondatoarei a avut sprijinul regelui Suediei şi s-a actualizat în nu mai puţin de 78 de mănăstiri în toată Europa, în ciuda rigidelor reguli geometrice. Ordinul, aprobat de papa Urban al V-lea este condus de la Roma de către sfânta fondatoare, care în anul 1349 îşi stabilise locuinţa în piaţa Farnese în locul unde se va ridica apoi biserica dedicată ei, a avut cea mai mare răspândire a sa după moartea sfintei Brigitta, sub conducerea fiicei sale înseşi, sfânta Ecaterina. Brigitta a Suediei a fost canonizată în anul 1391, la 18 ani după moartea sa.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini 
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Sfânta Brigitta

Papa Ioan Paul al II-lea, cu ocazia împlinirii a 600 de ani de la canonizarea sfintei Brigitta, afirma despre aceasta: "Exemplu de imitat, mai ales în realizarea noii evanghelizări în Europa; o sfântă de dimensiuni europene; semn profetic de împăcare şi de speranţă pentru continentul european şi pentru întreaga omenire".

Brigitta Birgersdotter s-a născut în anul 1303, pe moşia Finsta, în regiunea Uppland în Suedia, în familia aristocraţilor Bierger Petersson şi Ingeborg Bengtsdotter. Părinţii Brigittei erau foarte credincioşi. Adesea făceau pelerinaje la morminte sfinte, lucru de altfel neobişnuit pentru familiile din clasa lor socială.

Brigitta a rămas orfană de mamă la vârsta de 11 ani. A fost încredinţată în grija mătuşii sale în perioada 1314-1316. În anul 1316, la dorinţa tatălui, chiar dacă ea voia să intre într-o mănăstire, este nevoită să se mărite cu fiul principelui de Narke, Ulf Gudmarsson. În timpul căsătoriei, care a durat 28 de ani, li s-au născut opt copii. Asemenea mamei sale, Brigitta şi-a iubit copiii foarte mult. Le-a oferit o educaţie foarte riguroasă, în spiritul umilinţei şi al ascultării. Zilnic, Brigitta plângea şi se ruga pentru păcatele copiilor ei şi cerea iertare în numele lor când îl supărau pe Dumnezeu.

Împreună cu soţul ei a fondat un spital, unde frecvent vizita bolnavii, şi chiar îi îngrijea. A fost apreciată pentru calităţile sale pedagogice, fiind consultată la curtea imperială de la Stocholm.

În anul 1341 face un pelerinaj cu soţul la sanctuarul din Santiago de Compostella, în Spania, prin care începe o nouă etapă în viaţă. Soţul ei, Ulf, se îmbolnăveşte, iar ultimii doi ani de viaţă şi-i petrece în mănăstirea din Alvastra.

După moartea soţului, Brigitta se dedică total iubirii şi slujirii lui Dumnezeu. Îşi împarte averea între copiii săi şi săraci, reţinându-şi numai strictul necesar. În această perioadă a vieţii intensifică pelerinajele, faptele de milostenie, de umilinţă, precum şi viaţa de rugăciune. Rămâne o perioadă la mănăstirea de călugări din Alvastra, unde are o explozie de revelaţii. O comisie de teologi, cunoscători ai marilor sfinţi din evul mediu, s-a format pentru a cerceta provenienţa revelaţiilor. Rezultatul a fost pozitiv, ceea ce a determinat ca faima Brigittei să se răspândească în Europa.

În 1347 scrie regulile pentru o mănăstire ce va fi construită şi sfinţită abia în 1386 la Vadstena, un important loc de pelerinaj chiar şi astăzi.

În anul 1349 Brigitta pleacă la Roma, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii. Aici, în urma unei revelaţii, îndeamnă pe papa Clement al VI-lea să plece de la Avignon şi să se restabilească la Roma, ca adevărat urmaş al sfântului Petru. Profeţia Brigittei s-a îndeplinit abia în 1367, când papa Urban al V-lea a intrat în Roma. Brigitta a soluţionat şi războiul de 100 de ani.

A murit la 23 iulie 1373 la Roma. Numărul minunilor s-a înmulţit după moartea ei, fiind consemnate în protocolul de la procesul de canonizare deschis în 1378 de papa Urban al VI-lea, apoi redeschis de papa Bonifaciu al IX-lea în 1390. A fost proclamată sfântă la 7 octombrie 1391.

Papa Ioan Paul al II-lea a numit-o copatroană a Europei la 1 octombrie 1999, alături de sfintele Ecaterina de Siena şi Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein). Cu această ocazie papa spunea despre Brigitta: "Numind-o patroană a Europei, vreau să arăt că este aproape nu numai de cei care au primit vocaţia la viaţa de consacrare religioasă, ci şi de cei care sunt chemaţi să trăiască în mod obişnuit viaţa laică în lume ca şi familie creştină".

Gabriel Trişcă

("Lumina creştinului", 7/2006)