SFÂNTUL VINCENŢIU
diacon martir
(+304)
“Lumea poartă o dublă bătălie împotriva soldaţilor lui Cristos: ademeneşte, pentru a înşela, înspăimântă, pentru a învinge. Să nu ne ţină pe loc plăcerea, să nu ne înspăimânte cruzimea altora, şi astfel, vom învinge lumea”[1].
Acestea sunt cuvintele sfântului episcop de Hippona. În fiecare an, comunitatea sa îl cinstea pe martirul spaniol cu o sărbătoare şi, după citirea din Actele martiriului său, Augustin ţinea o splendidă omilie.
Vincenţiu s-a născut în Peninsula Iberică, la Huesca, dintr-o familie consulară. Tatăl, Eutihiu, şi mama, Enola, l-au orientat spre studii, încredinţându-l grijii lui Valeriu, episcop de Zaragoza. Crescut la şcoala acestui sfânt păstor, devine arhidiacon şi desfăşoară cu competenţă şi caritate cele două slujiri caracteristice ministerului diaconal: administrarea bunurilor comunităţii şi predicarea evangheliei.
Până şi păgânii admirau zelul său în a veni în întâmpinarea săracilor şi mulţi se lăsau cuceriţi de cuvântul său convingător, îmbrăţişând credinţa creştină. Episcopul, deja în vârstă, găsise în el mâna lui dreaptă şi îl prevedea deja ca succesor.
Când s-a declanşat persecuţia lui Diocleţian, autorităţile nu s-au ridicat atât împotriva bătrânului episcop care-şi pierduse abilităţile, dar l-au luat în vizor pe diaconul său. Vincenţiu a fost arestat şi dus la Valencia împreună cu episcopul, dar a fost separat de el, interogat, torturat şi închis într-o închisoare oribilă.
După un oarecare timp, judecătorul a căutat să-l înduplece prin alte mijloace. L-a scos afară din închisoare şi l-a pus în arest la domiciliu într-o casă seniorială, cu tot confortul de care se bucurau nobilii, pentru a-i arăta ce fel de viaţă îl aştepta dacă se lepăda de creştinism şi îşi asuma cariera consulară în serviciul împăratului, conform cu tradiţiile familiei sale. Dar totul a fost inutil, şi astfel, a fost decapitat.
Faima martiriului său, după spusele lui Augustin, s-a răspândit îndată “până unde se întinde Imperiul Roman sau numele de creştin”. Despre martiriul său au scris şi sfântul Paulin de Nola şi poetul Prudenţiu, fără să enumărăm numeroasele povestiri, adesea înfrumuseţate de fantezia autorilor lor.
[1] Sfântul Augustin, Discursuri: PL 38, 1256.
După Enrico Pepe, Martiri şi sfinţi din calendarul roman, Sapientia, Iaşi 2007.
SFÂNTA LAURA
László Batthyány-Strattmann (1870-1931) s-a născut la 28 octombrie 1870 la Dunakiliti (Ungaria). La vârsta de 12 ani a rămas orfan de mamă. Conform dorinţei tatălui său, studiază agricultura, cu scopul de a administra proprietatea familiei. În 1900 obţine licenţa în medicină la Universitatea din Viena şi se specializează pe rând în medicină generală, chirurgie, şi în cele din urmă în oftalmologie. Deschide un spital privat, cu 25 de paturi, iar mai târziu, în urma moştenirii unui castel, se întoarce în Ungaria şi înfiinţează un spital pentru săraci pe care îi îngrijeşte gratuit. A fost căsătorit cu contesa Maria Teresa Coreth, o femeie de o religiozitate profundă, cu care a avut o căsătorie fericită şi armonioasă şi 13 copii. A murit la 22 ianuarie 1931, după 14 luni de grele suferinţe, la Viena.
("Lumina creştinului", 4/2003)
martiră
*
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius