Calendar Romano-Catolic - 21 octombrie 2012

[altmariustotal catolic]

Astăzi în liturgie

Sfântul/sărbătoarea:

DUMINICA A XXIX-A DE PESTE AN

Data:

21.10.2012

Culoare liturgică:

verde

Gradul zilei:

sărbătoare de poruncă

• http://www.arcb.ro/index.php?option=com_eventlist&view=details&...
  

SF. URSULA ŞI ÎNS., M.

Iconografia şi istorisirile populare o prezintă pe Sfânta Ursula ca fiind fiica unui mic rege englez, care, în fruntea a unsprezece mii de tinere fecioare, a ajuns cu corăbiile pe apele Rinului şi, în dreptul oraşului Köln - Colonia -, a fost atacată de o armată de huni; pentru a nu fi dezonorate, Sfânta Ursula le-a propus să se arunce în apele adânci ale fluviului. Urmându-i sfatul şi exemplul, toate au preferat să fie înghiţite de valuri mai degrabă, decât să ajungă în mâinile unor oameni care nu ştiau decât să prade, să calce în picioarele orice li se împotriveşte şi să ucidă.

Cercetările istorice au ajuns la concluzia că în secolul al IV-lea au fost martirizate mai multe fecioare în oraşul Colonia, şi trupurile lor îngropate într-un loc peste care s-a ridicat o biserică în secolul al VII-lea, iar mai târziu, s-a întemeiat şi o mănăstire, spre a cinsti memoria Sfintei Ursula şi a celorlalte fecioare, fără a se preciza numărul martirilor. De asemenea, s-a aflat că, sub împăratul Graţian (375-385), comandantul armatei romane în Bretania, Flavius Clemens Maximus, a ridicat pretenţii asupra tronului şi a voit să-şi treacă armata din Anglia în Bretania, pe coasta franceză. Cu această ocazie, a luat ostatice mai multe tinere, printre care şi pe fiica unui rege local, numită Ursula. Corabia cu ostaticele a fost abătută de o furtună spre nord şi a pătruns pe continent, prin estuarul Rinului. Ajungând la Colonia, tinerele au fost masacrate de o ceată de huni, şi trupurile lor adunate şi îngropate cu cinste de către locuitorii oraşului. Numărul mare de tinere la care se refera istorisirea populară este, poate, expresia elanului de credinţă din acele vremuri, când foarte mulţi tineri şi foarte multe tinere îşi consacrau întreaga viaţă lui Dumnezeu, îmbrăţişând starea de feciorie perpetuă; acest elan a dat Bisericii nenumăraţi martiri şi a făcut să apară pe pământul Europei o constelaţie de mănăstiri, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

Un alt factor care a contribuit la răspândirea cultului Sfintei Ursula este alegerea ei ca patroană a institutului întemeiat în 1530 de către Sfânta Angela Merici (vezi 27 ianuarie), pentru formarea culturală şi religioasă a tinerelor din păturile sărace, aşa-numitele „călugăriţe ursuline". Morala creştină nu aprobă sinuciderea, dar se consideră că, în cazul Sfintei Ursula, a fost o inspiraţie divină extraordinară, şi dragostea pentru puritatea sufletului a învins dragostea pentru viaţa pământească.

SF. CELINA, CLG.

Sfânta Celina este una dintre ucenicele şi prietenele Sfintei Genoveva, patroana venerată a oraşului Paris. Era fiica unei familii nobile din ţinutul Meaux, ţinut aflat în partea de răsărit a regiunii pariziene. Deoarece doica ei, pe care o iubea nespus de mult, suferea de o boală incurabilă, Celina s-a îndreptat spre Paris, pentru a cere mijlocirea Genovevei, recunoscută de toţi ca un suflet privilegiat şi venerată ca salvatoare a oraşului de furia armatelor lui Atila. Rugăciunea i-a fost ascultată şi doica şi-a redobândit sănătatea. Cu inima plină de recunoştinţă şi admiraţie, tânăra Celina se întoarce la binefăcătoarea ei şi îi cere să o primească în rândul ucenicelor sale, dornică de a se consacra cu totul slujirii lui Dumnezeu şi operelor de ajutorare a concetăţenilor care treceau prin mari lipsuri şi încercări. Genoveva îi dă bluza lungă de culoare bleu-ciel şi mantaua de culoare neagră, pe care le purtau femeile consacrate lui Dumnezeu, şi o ajută să anuleze proiectul de căsătorie cu un tânăr din Meaux. Se spune ca acesta, plin de mânie, a căutat să se răzbune atât pe Celina, cât şi pe Genoveva, dar ele au intrat într-o biserică şi, în mod miraculos, s-a format un zid care le-a separat de urmăritorul lor.

De asemenea, se aminteşte că, într-una din călătoriile sale către Paris, Celina a fost cuprinsă de o sete ucigătoare şi, neaflând în apropiere nici un izvor, s-a îndreptat cu gândul către Genoveva şi, deodată, a văzut ţâşnind din pământ un firicel de apă, de la care şi-a potolit setea. Izvorul a continuat să curgă şi aproape de el s-a ridicat o capelă, transformată în 1184 în Abaţia de la Juilly; Ludovic al XIII-lea a deschis aici Colegiul Oratorian, în care mai târziu aveau să predea lecţii Malebranche, Fouché şi părintele Laberthonniére.

Sfânta Celina şi-a petrecut ultima parte a vieţii într-o mănăstire şi a murit cu câţiva ani mai înainte de prietena şi binefăcătoarea sa, în jurul anului 500.

Numele personal Celina este o prescurtare a diminutivului Marcelina, derivat din numele Marcu, nume ce aminteşte de zeul războiului, Marte. Astfel, o sfântă iubitoare de pace este înrudită prin numele său cu simbolul războiului şi cu planeta Marte, numită aşa din cauza culorii sale roşiatice, asemănătoare cu sângele vărsat pe câmpurile de luptă.