Calendar Romano-Catolic - 21 martie 2019

[altmariustotal catolic]

Sf. Serapion din Thmuis

• Episcop
• 21 martie (latin)
• 21 martie (bizantin)
• 

Thmuis este un oraş din Egiptul de jos. Numele său, care înseamnă „capră”, ar trebui să-i derive de la faptul că în antichitate acolo se adora acest animal. La Thmuis, între anii 340 şi 356, a fost episcop sfântul Serapion. Nu există date multe şi sigure despre viaţa sa. Fiind mai întâi conducător al şcolii catehetice din Alexandria, a devenit călugăr la şcoala sfântului Anton abate, care murind i-a lăsat una dintre tunicile sale din păr. Informaţia ne este transmisă de către sfântul Atanasie, care a fost bun prieten al lui Serapion: o demonstrează cele cinci scrisori ale sale către episcopul din Thmuis, care, la rândul său, l-a susţinut în mod energic „pe ciocanul arienilor”.

Fiind chemat la slujirea episcopală, Serapion a păstrat un regret mare faţă de viaţa monastică. În această privinţă o frumoasă mărturie este vioaia Scrisoare către călugări, care exaltă cea mai bună „alegere” pe care călugării au ştiut s-o facă, renunţând la bucuriile efemere şi la atâtea neplăceri ale vieţii lumii, descrise cu însufleţire şi un pic de ingenuitate şi de retorică. Serapion scoate de asemenea în evidenţă eficacitatea ministerului de ispăşire pe care călugării îl exercită în Biserică şi în societate, după exemplul lui Abraham şi Moise. Ca episcop, Serapion a trebuit să se angajeze în apărarea doctrinei creştine. Nu este atestată din punct de vedere istoric participarea sa la Conciliul din Sardica (347), la care a fost decisă reabilitarea lui Atanasie; scaunul roman a fost recunoscut ca instanţă supremă de apel pentru Biserica universală şi s-a făcut şi prima adevărată ruptură dintre Orient şi Occident. Totodată el a fost alături de Atanasie în lupta antiariană şi a fost un foarte îndârjit antimaniheu: o demonstrează a sa Carte împotriva maniheilor, pe care Facondo din Ermiana i-o atribuia în mod eronat sfântul Atanasie şi care conţine apelul de „a nu ne lăsa contaminaţi nici de cea mai mică eroare şi a înălţa un frumos bastion în sufletul nostru pentru a nu cădea pradă unei erori mai mari”.

Însă nu pare să fie a lui Serapion şi oricum nu este a mâinii sale ultima redactare a Eucologiului, o culegere de 30 de rugăciuni liturgice, importantă pentru istoria liturgiei egiptene din secolul al IV-lea. Sfântul Ieronim, care i-a dedicat lui Serapion un mic capitol din cartea sa De viris illustribus, definindu-l „Scolasticul” pentru ştiinţa sa, ne informează că el a scris şi multe „scrisori folositoare către diferite persoane”. Sozomeno relatează că el a făcut parte dintr-o comisie de cinci episcopi egipteni care au mers la Constanţiu al II-lea pentru a mijloci în favoarea sfântului Atanasie: misiunea a eşuat şi însuşi Serapion a fost alungat de către arieni din scaunul său. A murit puţin după aceea, în anul 362, iar sărbătoarea sa este fixată de către Martirologiul roman la 21 martie.

Sursa: "Sfântul zilei", de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978, trad. pr. Iosif Agiurgioaei

Sf. Nicolae din Flüe

• pustnic
• 1417-1487
• n.: la 21 martie 1417, Sachseln, Unterwalden, Elveţia
• d.: la 21 martie 1487, Ranft, Aargau, Elveţia
• 21 martie (latin)
• 

• A fost declarat…

  
  

  • fericit la 1 februarie 1649, de Papa Inocenţiu al X-lea
  • sfânt la 15 mai 1947, de Papa Pius al XII-lea

Nicolae de Flue, cunoscut mai mult sub numele de Fratele Nicolae (Bruder Klaus), se bucură de o mare popularitate în Elveţia, unde este sărbătorit la 25 septembrie; Papa Pius al XII-lea l-a proclamat patron al acestei ţări. El s-a născut în 1417, în localitatea Flueli, aproape de Sachseln, cantonul Obwalden din Elveţia. Deşi se simţea chemat la viaţa de mănăstire (la vârsta de 16 ani avusese aşa-numita „viziune a turnului”), a trebuit să accepte unele sarcini civile şi militare; a fost primar de Sachseln, consilier şi judecător cantonal, deputat în dietă. În 1445, s-a căsătorit cu Dorothea Wyss; din căsnicia lor s-au născut cinci băieţi şi cinci fete; unul dintre ei a ajuns paroh de Sachseln, iar un nepot, Conrad Schuber, a murit în faimă de sfinţenie.

Nicolae ar fi dorit mult să intre în asociaţia „Prietenii lui Dumnezeu”, din Alsacia, dar soţia s-a împotrivit cu energie şi el a rămas în mijlocul familiei, deşi ducea o viaţă de rugăciune şi mortificaţiune cu totul neobişnuită. La vârsta de 50 de ani, în iunie 1467, după ce a pus în bună rânduială toate problemele familiei şi a obţinut aprobarea soţiei, a plecat spre Alsacia. Dumnezeu însă, prin diferite semne, i-a arătat că locul său este aproape de ţinuturile natale. S-a retras într-o peşteră singuratică aproape de Flue, unde ducea o viaţă sfântă, respectând un post continuu şi total; există mărturii istorice de netăgăduit că, timp de 19 ani, nu s-a hrănit decât cu Sfânta Împărtăşanie.

Din peştera sa îndrăgită nu ieşea decât pentru a merge la Sfânta Liturghie, şi atunci când patria l-a chemat la datorie, în 1473, în faţa ameninţării din partea austriecilor, şi în 1481-, 82, pentru a interveni în tulburările care ameninţau să ducă la un război civil, buna reuşită a intervenţiei sale i-a adus din partea locuitorilor titlul de „Părinte al Patriei”. Rugăciunea lui cea mai obişnuită era aceasta: „Domnul meu şi Dumnezeul meu, îndepărtează de la mine tot ceea ce mă îndepărtează de Tine; Domnul meu şi Dumnezeul meu, dăruieşte-mi tot ceea ce mă aduce mai aproape de Tine; Domnul meu şi Dumnezeul meu, scoate din sufletul meu iubirea de mine însumi şi dă-mi harul să mă bucur numai de Tine”.

Locuitorii din împrejurimi l-au spionat în mare taină mai mult timp şi s-au convins că Bruder Klaus – Fratele Nicolae – era într-adevăr un om al rugăciunii şi al pocăinţei. Au construit pentru el o chilie şi o bisericuţă care a fost sfinţită în anul 1469. Aici, Nicolae de Flue a murit în ziua de 21 martie 1481, chiar la a 70-a aniversare a zilei de naştere. La 14 ani de la încetarea din viaţă, Henric Wölflin a întocmit o istorie a vieţii lui pe baza „faptelor mărturisite cu jurământ de către martori care au văzut cu ochii lor şi au auzit cu urechile lor”. A fost declarat „Fericit” în anul 1669 şi canonizat de către Papa Pius al XII-lea, în 1947.

Tânăr înzestrat cu calităţi de conducător, preţuit şi ascultat de concetăţenii săi, soţ iubitor, tată a 10 copii, cap al unei familii numeroase, suflet îndrăgostit de muncă, pustnic dezlipit de cele pământeşti şi prezent în focul luptelor pentru patrie şi pace, Sfântul Nicolae de Flue, pe drept numit patron al unei ţări iubitoare de libertate şi pace, ne dovedeşte că sfinţenia adevărată nu ne rupe de viaţă şi de oameni, ci ne pregăteşte să lucrăm în mijlocul lor pentru dreptate şi pace. Însuşi numele pe care l-a purtat îi amintea că, slujindu-ipe oameni, se ajunge la biruinţă. Nicolae are la bază „cuvintele: niké = victorie şi laos = popor; Nicolae = popor al victoriei; persoană care a contribuit la victoria poporului. Sfântul Nicolae de Flue ne arată că nu armele materiale, ci armele Duhului, recomandate de Sfântul Pavel, aduc adevărata victorie.

Sursa: "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Fer. Miguel Gómez Loza

• martir
• 1888-1928
• n.: la 11 august 1888, Tepatitlan, Jalisco, Mexic
• d.: la 21 martie 1928, Atotonilco, Mexic
• 21 martie (latin)
• 

• A fost declarat…

  
  

  • fericit la 20 noiembrie 2005, de Papa Benedict al XVI-lea

Miguel Gómez Loza sa născut la 11 august 1888 in Tepatitlan, Jalisco, Mexic. De la o vârstă fragedă a avut o dragoste puternică pentru Dumnezeu şi o mare devoţiune pentru Fecioarei Maria. La 26 de ani, Miguel a intrat la Universitatea din Morelos, unde a obţinut o diplomă în drept, apoi şi-a deschis un birou de avocatură la Arandas. În 1915 a devenit membru al ACJM (Asociaţia Catolică a Tinerilor Mexicani), unde a găsit un mediu propice pentru formarea sa morală, religioasă şi pentru zelul său apostolic.

În 1919 a înfiinţat un Congres Naţional al Muncitorilor Catolici, pentru a uni muncitorii din industrie, angajaţii din domeniul comercial şi agricultorii. De asemenea, a lucrat neobosit pentru apărarea drepturile celor nevoiaşi, ceea ce a făcut să fie arestat 59 de ori pentru organizarea de proteste împotriva guvernului, fiind adesea şi bătut. În 1922 s-a căsătorit cu Miguel María Guadalupe Sánchez Barragan şi au avut împreună trei copii.

Miguel a intrat în „Liga Naţională pentru Apărarea Libertăţii Religioase” în 1927, dar a susţinut mijloacele non-violente pentru a rezista persecuţiei. După moartea lui Anacleto, a fost numit de catolici guvernator de Jalisco şi a continuat prin toate mijloacele aflate la dispoziţia sa să apere libertatea şi dreptatea. Până în martie 1928 Miguel a locuit la o fermă de lângă Atotonilco. La 21 martie, forţele federale care îl vânau l-au descoperit. A fost executat prin împuşcare în aceeaşi zi.

Sursa: Vatican.va