Calendar Romano - Catolic - 20 decembrie 2010

[altmariustotal catolic]

Ss. Abraham, Isac şi Iacob, patriarhi http://www.calendarcatolic.ro/calendar-romano-catolic/calendar/dail...

În apropierea sărbătorilor Naşterii Domnului, sunt amintiţi sfinţii patriarhi Avraam, Isac şi Iacob, strămoşi după trup ai lui Isus Cristos, „fiu al lui David, fiu al lui Avraam” (Matei I,1). Biserica creştină îi cinsteşte pe patriarhii şi profeţii Vechiului Testament, deoarece, prin ei, Dumnezeu a vestit şi a pregătit întruparea Fiului său Unic şi răscumpărarea neamului omenesc. Geneza, sau Cartea Facerii, istoriseşte pe larg, începând cu capitolul 11, vers 29, şi până la ultimul capitol, al 50-lea, întâmplările din viaţa lui Avraam, a fiului său, Isac, şi a fiului acestuia, Iacob. Avraam, fiul lui Terah, locuia în oraşul Ur din sudul Mesopotamiei, la gurile fluviilor Tigru şi Eufrat, cu aproape două mii de ani înainte de Cristos. Deşi trăia într-o lume care se închina la mai mulţi dumnezei şi era împărţită în diferite credinţe, el ajunge la convingerea că nu este decât un singur Dumnezeu, creator al universului şi părinte unic al tuturor oamenilor. Pe când avea şaptezeci şi cinci de ani, Domnul i-a cerut să părăsească acel ţinut şi să pornească spre o ţintă pe care i-o va arăta pe parcurs: „Ieşi din ţara ta, dintre rudeniile tale şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta Eu” (Gen 12,1). Atât de mare a fost credinţa lui Avraam, încât a acceptat imensul sacrificiu de a se rupe de locurile natale şi a pornit într-o direcţie necunoscută, sigur fiind că Cel care l-a chemat este vrednic de crezare. De acum, viaţa lui Avraam va fi un lung şir de încercări ale încrederii sale în cuvântul lui Dumnezeu. După o călătorie îndelungată, împreună cu soţia, servitorii şi turmele sale şi cu nepotul său, Lot, a ajuns în ţara Canaanului şi s-a stabilit la Sichem, localitate aflată lângă actualul oraş Napluza din Iordania, „unde a zidit un altar Domnului şi a chemat numele Domnului” (Gen 12,7). Aici, Dumnezeu i-a promis că îi va da în stăpânire, lui şi urmaşilor, întreg ţinutul. Avraam era totuşi mâhnit, deoarece atât el cât şi soţia sa erau înaintaţi în vârstă şi nu avea copii. Urmând obiceiul văzut la popoarele înconjurătoare, Sara i-a propus lui Avraam să se apropie de servitoarea lor, Agar, poate că ea le va da un moştenitor. Agar a născut un copil pe care l-au numit „Ismail”. Dar planul lui Dumnezeu a fost altul. Prin descoperire, i-a arătat lui Avraam că soţia lui va avea un copil căruia i se va da moştenirea promisă. Cu prilejul acestei prevestiri, Dumnezeu i-a schimbat numele în „Avraam”, ceea ce înseamnă „tatăl multor neamuri”, deoarece mai înainte se numise „Avram”, cuvânt ce înseamnă „tată înalt”. În acest moment al vieţii sale, a avut loc dialogul dintre el şi Dumnezeu, privitor la soarta oraşelor Sodoma şi Gomora (Gen 18), dialog în care Avraam îşi expune părerile şi dorinţa de a salva ce se poate salva, iar Atotputernicul acceptă propunerile slujitorului său, arătând că adevărata credinţă nu înseamnă o supunere oarbă, ci o comuniune între Creator şi făptura sa, în vederea cunoaşterii şi realizării dreptăţii şi adevărului. După naşterea copilului promis, Isaac, în casa bătrânului patriarh s-a produs o furtună: soţia lui, Sara, nu o mai putea suferi pe mama primului copil, roaba Agar. Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Numai din Isaac va ieşi o sămânţă care va purta numele tău; dar şi pe fiul roabei tale îl voi face un neam” (Gen 21,12-13). Roaba şi fiul ei, Ismail, au fost trimişi în pustiu, unde Dumnezeu le-a venit în ajutor în chip minunat. Ismail a devenit părintele poporului arab, iar Isaac este părintele poporului evreu. Este cunoscută încercarea grea la care Dumnezeu a supus credinţa lui Avraam, atunci când i-a cerut să-l aducă jertfă pe fiul său, Isaac (Gen 22); şi în acest caz, el a rămas statornic în încrederea faţă de Cel care l-a scos din pământul părinţilor săi; drept răsplată, i s-a destăinuit chemarea lui la înfăptuirea operei de răscumpărare a întregului neam omenesc: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca mea” (Gen 22,18). Pentru înmormântarea soţiei sale, Sara, Avraam a cumpărat de la Efron hetitul peştera Macpela, cu pământul înconjurător, în ţinutul Hebron, la sud de Ierusalim; aici va fi înmormântat el însuşi, când, „după o bătrâneţe fericită, înaintat în vârstă – o sută şaptezeci şi cinci ani – şi sătul de zile, a fost adăugat la poporul său” (Gen 25,8). Mormântul patriarhului Avraam este venerat şi astăzi cu pietate de credincioşii religiei mozaice, creştine şi musulmane. Binecuvântarea dată de Dumnezeu lui Avraam a trecut la fiul său, Isaac, de la acesta la Iacob, fiul lui Isaac, şi de la el, din generaţie în generaţie, până s-a realizat deplin în Isus Cristos, „fiul lui David, fiul lui Avraam” (Mt 1,1), pe care patriarhul Iacob, deşi cu ochii îngreunaţi de bătrâneţe, l-a întrezărit înainte de a muri şi l-a numit „împăciuitorul căruia i se vor supune popoarele”. (Gen 49,10) Biserica Creştină, urmând îndemnul Eclesiasticului (44,1): „Să-i lăudăm pe bărbaţii cei vestiţi în neamul lor”,îi cinsteşte pe toţi strămoşii lui Cristos sub denumirea generală de „Sfinţii Patriarhi”; calendarul creştin catolic îi aminteşte în chip deosebit pe Sfinţii Avraam, Isaac şi Iacob, care poartă şi numele de Israel, în ziua de 20 decembrie, cu cinci zile înainte de sărbătorirea Naşterii Domnului nostru Isus Cristos, ca o recunoaştere a misiunii divine pe care au îndeplinit-o în opera de Răscumpărare.