Calendar Romano-Catolic - 19 martie 2015

[altmariustotal catolic]

Joi, 19 martie 2015 

Sfântul Iosif, soţul sfintei Fecioare Maria

(solemnitate)

Izvoarele biografice referitoare la sfântul Iosif sunt aproape în mod exclusiv scurtele referinţe dinEvanghelia după sfântul Matei şi Evanghelia după sfântul Luca. Apocrifele nu ne sunt spre ajutor, fiind legendare. Iosif era descendent din casa lui David. "Iosife, fiul lui David", astfel îl numeşte îngerul. Faptul important al vieţii acestui om "drept" este căsătoria cu Maria, care a avut loc la vârsta tinereţii sau la deplina maturitate. Tradiţia populară şi-l imaginează pe Iosif în concurenţă cu alţi aspiranţi la mâna Mariei. Alegerea ar fi căzut asupra lui, pentru că bastonul pe care îl ţinea a înflorit în mod miraculos, pe când cele ale altora au rămas uscate. Simpatica legendă are o semnificaţie mistică a sa: din trunchiul de-acum uscat al Vechiului Testament reînfloreşte harul noului soare al răscumpărării.

Căsătoria lui Iosif cu Maria a fost o adevărată căsătorie, chiar dacă a fost feciorelnică. La puţin timp după logodnă, Iosif, dându-şi seama de semnele inconfundabile ale maternităţii Mariei şi, totodată, neavând nici un dubiu privind integritatea logodnicei, s-a gândit "s-o lase în ascuns". Fiind "om drept", adaugă evanghelia (adjectivul folosit în această situaţie dramatică este ca lumina orbitoare a unui blitz care luminează toată figura sfântului), nu a voit să dea curs suspiciunilor, nici să confirme prin prezenţa sa un fapt inexplicabil. Neliniştitoarea dilemă este dezlegată de cuvântul unui înger. Astfel el "a luat-o la sine pe logodnica sa" şi împreună cu ea s-a dus pentru recensământ la Betleem, unde Cuvântul veşnic a apărut în această lume, primit de omagiul umililor păstori şi al înţelepţilor şi bogaţilor magi, dar şi de ostilitatea lui Irod, care a constrâns sfânta Familie să se refugieze în Egipt. S-au întors apoi la liniştea laborioasă din Nazaret, înainte ca Isus să împlinească vârsta de doisprezece ani, când a avut loc paranteza pierderii şi regăsirii lui Isus în templu.

După acest episod, evanghelia pare să-şi ia rămas bun de la Iosif printr-o imagine sugestivă a sfintei Familii: Isus asculta de Maria şi de Iosif şi creştea sub privirea lor "în înţelepciune, vârstă şi har". Murind, probabil înainte de începutul vieţii publice a Mântuitorului, sfântul Iosif a trăit în umilinţă extraordinarul privilegiu de a fi ales tată purtător de grijă al lui Isus.

Imaginea sa a rămas în umbră chiar şi după moarte. Cultul său a început de fapt de abia în secolul al IX-lea. În anul 1621 Grigore al XV-lea a declarat ziua de 19 martie drept sărbătoare de poruncă, apoi Pius al IX-lea l-a proclamat pe sfântul Iosif patron al Bisericii universale. Ultimul omagiu i-a fost adus de către Ioan al XXIII-lea, care a introdus numele său în canonul sfintei Liturghii.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini 
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)